Între 20 mai și 20 august 2013, la București va avea loc atelierul de scenaristică „Play”, sub îndrumarea Ceciliei Ștefănescu și a lui Cristi Puiu.
Cursul se adresează scenariștilor aflați la început de drum. Cristi Puiu este regizor și scenarist, filmele sale (Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu, Aurora, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea) fiind premiate în numeroase festivaluri internaționale, iar Cecilia Ștefănescu este scriitoare și scenaristă – romanul Legături bolnăvicioase a fost ecranizat în 2006, de Tudor Giurgiu.
Atelierul va avea două părți: în primele două luni, discuțiile vor fi de grup, iar în ultima lună individuale – cei doi tutori vor discuta cu fiecare scenarist în parte. Primele două luni cuprind câte două ședințe de câte două ore pe săptămână (marți și miercuri), în ultima lună fiecare participant se va întâlni o dată pe săptămână cu cei doi tutori, pentru feedback pe scenariu.
Cei care vor să participe sunt invitați să trimită un scenariu de maximum 15 pagini la adresa scenaristica@revistadepovestiri.ro, însoțit de un CV, până pe 15 mai. Tutorii atelierului le vor alege pe cele mai bune (15), iar autorii lor vor fi invitați să achite prima jumătate din taxa de înscriere.
Scenariile trimise pentru admitere nu trebuie să fie neapărat aceleași cu cele pe care se va lucra la atelier. Scenariile pe care participanții vor alege să le șlefuiască la curs pot fi și de lungmetraj.
„Pentru mine cinemaul este o tehnică de investigare a realului, iar aparatul de filmat, un instrument cu ajutorul căruia ajung să pot cerceta vizibilul, propria mea minte și lumea care se întâmplă în exteriorul propriului meu cap. Cred că a sosit momentul să luăm în stăpânire această tehnică, și cu ajutorul ei să încercăm să vedem, să ascultăm și să înțelegem. Să încercăm să descifrăm, deci, cum, de ce și din ce sunt fabricate evenimentele pe care creierul nostru le fabrică, dându-i, astfel, cosmosului sens”, spune Cristi Puiu.
Atelierul este inițiat de Revista de Povestiri. Detalii: www.revistadepovestiri.ro/scenaristica.