Într-un gest de curtoazie, Francis Ford Coppola şi-a adus ultimul film, Tinereţe fără tinereţe/ Youth without Youth, la Bucureşti, la trei zile după premiera mondială de la Roma. Înainte de premieră, regizorul ne-a povestit de ce l-a fascinat Mircea Eliade, cum ar concepe un film despre Irak, ce actori români l-au impresionat şi de ce îi sunt inaccesibili acum Al Pacino sau Robert De Niro. La fel de pasionat de vinurile nobile ca de cinema, Coppola şi-a finanţat pelicula – filmată timp de câteva luni în România – cu profitul pe care i-l aduc viile din California.
„Tinereţe fără tinereţe” e făcut cu bani din vin. E atât de bun vinul dvs. pe cât se spune?
Francis Ford Coppola: Destul de bun (râde). Am de fapt două companii, una care produce un vin mai scump, premium, iar alta un vin foarte popular, pe care îl poţi cumpăra de la magazinul din colţ. Şi acela aduce mulţi bani. Cu el mi-am făcut filmul.
De ce atât de târziu, după zece ani?
Voiam să-mi scriu propriul scenariu şi mă blocasem la un moment dat. Era o poveste plasată în New York, o metaforă despre o lume utopică. Însă exact când lucram la ea, a avut loc atacul de la 11 septembrie şi, dintr-o dată, nu mai puteai scrie despre New York fără să fi inclus şi acest episod. Scenariul punea totodată şi problema timpului şi a conştiinţei, de aceea am apelat la o profesoară de filozofie. După ce mi-a citit povestea, mi-a sugerat nişte citate din Mircea Eliade. În felul ăsta am ajuns să citesc Tinereţe fără tinereţe şi m-am decis imediat să iau avionul spre România.
Ce v-a fascinat atât de tare la nuvela lui Eliade?
Nu mai citisem niciodată ceva asemănător. Povestirile lui Eliade sunt un fel de puzzle-uri, de laboratoare complicate. Încep foarte simplu, dar se ramifică, se complică. Din fantastic ajungi pe neaşteptate într-o poveste de dragoste.
E un film inaccesibil? Le-aţi recomandat spectatorilor să-l vadă de două ori.
Nu am încercat să-l fac inaccesibil. Dacă-l vezi a doua oară însă poţi surprinde mai multe detalii. Asta în cazul în care nu le-ai surprins prima dată. E totuşi diferit de un Rush Hour 3, e alt gen de film.
Proiecţia din această seară e un „cadou” pentru echipa românească?
Nu e un cadou, e o obligaţie firească. Ştiu că există mulţi actori români care au avut roluri secundare în film şi aşteaptă cu sufletul la gură să vadă cum au jucat, dacă au fost tăiaţi la montaj. Am promis că mă voi întoarce să le arăt filmul şi să le mulţumesc.
Aveţi în minte actori români pentru filmele dv. viitoare?
Când faci filme cum fac eu, cu buget limitat, încerci să cumperi cât de puţine bilete de avion poţi, să plăteşti cât mai puţine prânzuri şi preferi să filmezi cu oameni care merg seara acasă şi-şi gătesc singuri cina.
Acum, că filmez în Argentina pentru Tetro, vreau să lucrez cu actori de acolo, la fel cum am făcut în România. Îl voi păstra totuşi pe directorul de imagine, Mihai Mălaimare Jr.. Mi-a plăcut şi actriţa Anamaria Marinca, e foarte naturală şi talentată.
Credeţi că fanii trilogiei Naşul sau ai Apocalipsei vor fi dezamăgiţi de acest nou Coppola?
Depinde de ce au devenit fani ai Apocalypse Now. Dacă le-a plăcut pentru că are scene cu elicoptere, împuşcături şi soldaţi, nu cred că vor fi încântaţi. Dacă l-au apreciat ca pe un film mai neobişnuit, care a încercat să arate o altă perspectivă asupra situaţiei din Vietnam, atunci s-ar putea să le placă.
Nu vă inspiră acum războiul din Irak, cum o făcuse, în anii 70, cel din Vietnam?
Cred că ma preocupă mai mult chestiunile personale acum, întrebările la care vreau să găsesc de mult un răspuns. Dacă aş face un film despre războiul din Irak, ar fi unul pacifist, fără împuşcături. Poate despre o familie înconjurată de război, care-şi duce liniştită existenţa. O familie în care nimeni nu moare. Pentru că ăsta e esenţialul, până la urmă.
Referitor la bani şi bugete, filmele dv. ar fi arătat altfel dacă nu aţi fi părăsit industria Hollywood-ului?
Să fac filme comerciale toată viaţa? Cred că aş face o treabă bună, dar mi-aş pierde interesul destul de repede. Aş fi putut s-o fac, dar nu m-a interesat să devin bogat făcând filme.
E Hollywood-ul în pană de inspiraţie? Vin pe ecrane din ce în ce mai multe remake-uri.
Nu se întâmplă asta pentru că nu ar exista poveşti interesante de ecranizat, ci pentru că studiourile vor să facă filme fără risc. E vorba numai de bani.
Aţi mai face un film cu actorii din Naşul? Al Pacino, De Niro?
Ei sunt nişte actori minunaţi. Însă nu cred că mi i-aş mai putea permite.
(Publicat în „Evenimentul zilei”, 24 octombrie 2007)
