Cristian Mungiu și „După dealuri”, la KINObservator

0
369

Vineri, 9 noiembrie, de la ora 18.00, Sala Union a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte o proiecţie specială a filmului După dealuri , urmată de o discuţie cu Cristian Mungiu (regizor, scenarist şi producător) şi actorii Valeriu Andriuţă şi Dana Tapalagă. Filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Evenimentul deschide programul KINObservator, organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română, în colaborare cu revista „Observator cultural”, anunţă organizatorii. Începând din noiembrie, pentru fiecare premieră cinematografică românească importantă, la Cinemateca Union va avea loc, sub titulatura KINObservator, o proiecţie specială a filmului, urmată de o discuţie a regizorului şi a membrilor echipei cu redactorii şi colaboratorii săptămânalului „Observator cultural”, critici de film, jurnalişti şi bloggeri şi spectatori.

Dublu premiat în competiţia de la Cannes (pentru scenariul lui Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, şi pentru interpretarea actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Fluture, ambele debutante în cinema), selecţionat şi premiat în alte festivaluri importante (BFI Londra, New York, Haifa, Hamburg etc.), vîndut în aproape 40 de ţări ale lumii (inclusiv SUA, Marea Britanie şi Rusia), desemnat să reprezinte România la Premiile Oscar, nominalizat la categoria „Cel mai bun scenariu” a premiilor Academiei Europene de Film, După dealuri, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, este cea mai importantă premieră autohtonă a anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here