Asociația Culturală Control N organizează în perioada 3 – 10 mai 2015 prima ediție LIM – Less is More – Atelier de dezvoltare de scenarii de filme low budget. Potrivit unui comunicat, atelierul se adresează scenariștilor și regizorilor ce își doresc „să își dezvolte abilitățile de a construi un scenariu de lungmetraj în granițele unei producții cu buget limitat”.
LIM își propune nu doar identificarea și dezvoltarea acestor scenarii, ci și promovarea lor în rândul caselor de producție din România, facilitând întâlnirea participanților cu producătorii de film români prin organizarea unui pitch și făcând astfel primul pas pe drumul către producerea proiectelor selecționate să participe.
LIM – Less Is More este un proiect dezvoltat și organizat în parteneriat cu Le Groupe Ouest (Franța), inițiatorul programului. În primăvara anului 2015, implementarea LIM se va desfășura în paralel, în mai multe țări din Europa – România, Franța și Danemarca. In România, LIM este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).
În ultimii ani, numărul filmelor low budget în cinematografia europeană a crescut considerabil. Foarte multe dintre ele sunt prezentate și premiate la festivaluri de film importante, precum Cannes, Veneția, Berlin, Sundance.
Less Is More le oferă cineaștilor români o alternativă ce pornește de la următoarele întrebări: dacă reducerea costurilor pentru un film ar stimula creativitatea, fără eforturi foarte mari și fără compromisuri în ceea ce privește calitatea scenariilor produse? Dacă scenariile cu care cineaștii pleacă la drum ar fi gândite de la început între granițele unui buget mic, stimulând, astfel, creativitatea scenariștilor, a regizorilor și a producătorilor?
Pe baza aplicațiilor, vor fi selecționați 8 participanți – scenariști sau regizori-scenariști din România – ce doresc să își dezvolte proiectele de lungmetraj care se încadrează în schema de finanțare a unui film cu buget foarte mic (low budget și micro-budget). Participanții vor fi supervizați de doi consultanți renumiți de scenarii, specialiști în producțiile low budget.
Training-ul LIM pornește de la aplicațiile participanților – în cadrul săpămânii de lucru intensiv se vor dezvolta cele 8 povești selecționate, trecând de la etapa de sinopsis (obligația aplicației) la etapa de treatment a unui lungmetraj. Se va urmări construcția unor povești puternice, cu impact puternic asupra publicului, ca un mod de a compensa limitările de producție ce vor veni dintr-un buget mic.
Săptămâna de training se va finaliza cu un Pitch de proiecte în fața unui grup de producători de film din România, selecționați în prealabil de către organizator.
Scenariștii și regizorii-scenariști vor fi selecționați pe baza următoarelor materiale necesare aplicației:
– sinopsis lung metraj (maxim 3000 caractere)
– scrisoare de motivație (max 2000 de caractere)
– film anterior / filme anterioare realizat/ pe baza unui scenariu scris de aplicant (link / ficțiune, documentar, animație, scurtmetraj/ lungmetraj)
– formularul de înscriere completat cu toate datele aplicantului (formularul va putea fi accesat online pe site-ul www.controln.ro)
– un scenariu precedent, finalizat (ficțiune lungmetraj / scurtmetraj)
Deadline-ul aplicației LIM este 1 aprilie 2015. Pașii aplicației online se găsesc pe site-ul asociației www.controln.ro. Detalii: info@controln.ro