Regizorul Baz Luhrmann cochetează cu ideea de a regiza Marele Gatsby în 3D. Aşa l-a şi prezentat producătorilor, potrivit „The Hollywood Reporter”, deşi nu e chiar hotărât că aşa va şi rămâne. „Nu faceţi un film în 3D decât dacă vă permiteţi, altfel vă puneţi singuri sub o presiune enormă”, a avertizat regizorul la un panel despre formatul Blu-Ray (în Las Vegas) la care au vorbit şi Oliver Stone şi Michael Mann.
În cazul ecranizării romanului lui F. Scott Fitzgerald, 3D pare un mare moft. Nu are atât de multă acţiune şi nu solicită, prin urmare, efecte speciale atât de spectaculoase încât 3D-ul să le amplifice. Accentul e pus pe personaje şi pe chimia dintre ele, iar Baz Luhrmann se pricepe destul de bine la asta (Moulin Rouge, Australia, Romeo şi Julieta). 3D-ul nu ar fi decât o inutilă aliniere la trend şi o metodă de a încasa mai mulţi bani din vânzarea de bilete.
Actriţa britanică Carey Mulligan a primit deja rolul lui Daisy, iar cel al lui Jay Gatsby i-ar putea fi oferit lui Leonardo Di Caprio. Tobey Maguire e antamat deja pentru Nick Carraway, naratorul poveştii.
Precedenta versiune a cărţii pentru marele ecran, semnată de Jack Clayton în 1974, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, deşi distribuţia era ofertantă – Robert Redford, Mia Farrow şi Bruce Dern.
Hmm, ar putea fi interesant. Cum il stiu pe Baz Luhrmann (si coincidenta face ca exact acum citesc cartea), filmul o sa aiba o atmosfera fantastica si vad niste petreceri opulente gatsby-esti pe acolo, care poate ar putea beneficia de 3D. Dar mi-e greu sa-mi dau seama.
Mie mi se pare ca, in afara animatiilor, a fantasy-urilor şi a filmelor horror, unde amplifică efectele speciale, 3D-ul e doar un moft:)
Da, dar exista regizori-autori care pot reinventa o anumita tehnologie. Nu sunt mare fana a 3D-ului, dar niciodata nu stii… 🙂