Candidaţii români la Ursul de Aur – despre fuga în comunism şi singurătate

Din cele câteva mii de scurtmetraje trimise pe adresa Berlinalei, organizatorii festivaluli au pus deoparte două filme româneşti: 15 iulie şi Apele tac. O istorie despre singurătatea unui tată şi o alta despre fuga peste Dunăre, în comunism, ambele rămase în lotul final de 25 de titluri care concurează la Ursul de Aur pentru scurtmetraj, în secţiunea Berlinale Shorts.

Cei doi trimişi ai României la festivalul care debutează în această seară, cu proiecţia western-ului fraţilor Coen, True Grit, sunt Cristi Iftime şi Anca Miruna Lăzărescu. „E deja foarte mult să fii ales. Dacă am citit bine, scria undeva că au fost înscrise cam 3000 de scurtmetraje şi din 3000 să ajungem printre ultimii 25 – e ca la olimpiadă”, spune regizoarea filmului Apele tac/ Silent River, pentru Filmreporter.ro. Pelicula de 31 de minute va avea parte de o primă proiecţie sâmbătă, 12 februarie, la 22.00, în sala CinemaxX 3 ; alte trei proiecţii sunt programate luni, marţi şi joi.

Din 1990, Anca Miruna Lăzărescu (31 de ani) locuieşte în Germania, cu părinţii, iar plecarea de după Revoluţie e finalul fericit al unor încercări repetate de a părăsi ţara, în anii comunismului. Printre şcolarii claselor primare de germană din Timişoara, unde a învăţat, fuga devenise un subiect de discuţie şoptit în pauze. „Am fost la clasa germană în şcoala primară, am avut foarte mulţi colegi nemţi şi în fiecare toamnă clasa se micşora, pentru că încă cineva plecase cu părinţii. Era în timpul lui Ceauşescu, în ultimii patru ani, şi unii fuseseră răscumpăraţi, alţii fugiseră. Era o temă de discuţie între noi, copiii, la sandvişul din pauze, dacă au reuşit să fugă sau nu. Cu poveşti din astea am crescut”, explică Lăzărescu, menţionând că singura legătură a familiei cu Germania era dorinţa de a ajunge acolo.

Filmări pe Dunăre, în timpul nopţii

Din aceste istorii personale s-a născut şi scenariul la Apele tac. „Povestea e inspirată de una reală a unui foarte bun prieten de familie care, în 1987, a înotat peste Dunăre cu un coleg şi a ajuns până la urmă în Germania de Vest”. Cei doi prieteni din film sunt Gregor şi Vali. Cu o zi înainte de riscanta lor tentativă de a fugi în Iugoslavia, Vali anunţă că vrea să o ia şi pe soţia sa, ceea ce complică foarte mult întreaga operaţiune. Andi Vasluianu e Vali – rolul a fost scris pentru el – iar Cuzin Toma este Gregor, un român şvab. „Voiam foarte mult să găsesc un actor de origine germană în România sau un român care trăieşte în Germania şi nu am găsit ce căutam. Trebuia să fie un personaj expresiv, care a trecut prin multe, a suferit, şi asta trebuie să se şi vadă. În cele din urmă, l-am găsit pe Cuzin”, detaliază regizoarea. Patricia Moga deţine partitura feminină.

Filmările au fost destul de laborioase, iar bugetul – pe măsură. S-a filmat pe clisura Dunării, în zona Orşova – cu implicarea poliţiei de frontieră – şi pe lacul bavarez Worthsee din Germania. Motiv pentru care scurtmetrajul a avut nevoie de două surse de finanţare: Filmallee şi Strada Film. „E o coproducţie Germania-România, ceea ce nu e foarte obişnuit pentru un scurtmetraj. Dar am avut nevoie de sprijinul acesta, pentru că filmul încă din scenariu nu era ieftin, am fost foarte la limită cu bugetul. În primul rând, au fost multe filmări noaptea, şi multe cu actori în apă, şi nu oriunde, ci pe Dunăre”, explică Lăzărescu. Cu reconstituirea epocii comuniste a fost însărcinat Dragoş Epure, iar de imagine s-a ocupat Christian Stangassinger.

Un întreg sat a contribuit voluntar la anumite scene din film, cele în care fugarii nimeresc în timpul celebrării unei rugi. De dragul echipei, sătenii din Ieşelniţa s-au adunat şi au improvizat o rugă, cu tot dichisul obişnuit, pentru film. „Oamenii au fost extrem de prietenoşi, în Germania nu cred că ai mai găsi aşa ceva”, remarcă cineasta.

Anca Miruna Lăzărescu şi-a descoperit afinităţile cu cinema-ul românesc în 2002, în timpul unui schimb de experienţe dintre Academia de Film şi Televiziune din Munchen şi UNATC. În 2004, a realizat Bucureşti-Berlin, film coprodus de Cristian Mungiu, apoi, trei ani mai târziu, a regizat un documentar despre două gimnaste şcolite la Deva, numit Secret of Deva. Anul trecut, a lansat un scurtmetraj documentar despre compozitorul John Cage. Primul ei lungmetraj, Romanian Spring (aflat în stadiul de scenariu) va fi chiar o istorie din familia sa, din 1968, când tatăl său şi părinţii lui au avut ocazia să rămână în Vest, în zilele în care tancurile sovietice invadau Cehoslovacia.

„Chiar sper ca filmul să-şi primească publicul, fiindcă merită. Sper să se pornească şi nişte discuţii, mai mult decât «A, da, Ceauşescu, România. Da, hai, următorul film». Uneori nu e aşa uşor să treci peste clişeele şi discuţiile de suprafaţă pe acest subiect”, spune tânăra regizoare.

Aniversarea unui tată

Celălalt candidat la Ursul de Aur rămâne în zilele noastre, în materie de subiect. 15 iulie este regizat de Cristi Iftime, masterand la regie de film, la UNATC, după un scenariu de Anca Buja. Din câteva cadre şi replici foarte bine gândite, scurtmetrajul vorbeşte despre singurătatea unui tată şi despre senzaţia nedefinită că un ceva ireparabil ne împiedică să ajungem unii la ceilalţi.

Bianca (Lorena Zăbrăuţanu) decide să facă un mic ocol în drumul spre mama sa şi să-şi viziteze tatăl (Adrian Titieni), în ciuda protestelor prietenului ei (Lucian Iftime). Nu e o zi oarecare, ci ziua lui de naştere. Tatăl pune însă gresie în baie pentru mama sa (Coca Bloos), nemulţumită de culoarea ei, de mizerie şi, în general, de viaţa lui. Deşi fiica lui îi spune că va sta foarte puţin, tatăl întârzie mult în baie. Apoi apare, emoţionat, şi neştiind ce să le spună. La ziua lui – aflăm – invitaţii vor fi prietenii soţiei şi nu ai săi. Nimic nu-i mai aparţine acestui om, nici măcar propria zi de naştere. „Anca Buja mi-a dat un prim draft al scenariului şi ce m-a «stârnit» la el a fost gestul tatălui de a sta «prelung» în baie, după ce Bianca îl avertizase că vizita ei va fi scurtă, şi o anumită senzaţie de iremediabil în relaţia dintre personaje. Apoi am adăugat cateva lucruri încercând să-l definesc mai bine şi să nu-l stric”, spune Cristi Iftime pentru filmreporter.ro.

Titlul putea fi orice altă banală zi din calendar. „Filmul se cheamă 15 iulie (ziua de naştere a tatălui) pentru că, în definitiv, ce rămâne este un eveniment anual care a fost bifat. Am vrut să fie o dată cât mai «nesimbolică» şi criteriile după care am ales-o au fost mai degrabă felul în care arătau exterioarele sau perioada în care se dă examenul de licenţă”, explică regizorul, absolvent de filosofie şi regie şi autor a încă trei scurtmetraje : Tu plus eu, Patru instrumente (documentar) şi Timi. Iftime a exersat regia şi alături de Corneliu Porumboiu, ca asistent la Poliţist, adjectiv.

„Am avut cam o lună să pregătim filmarea, am filmat în perioada 1-7 iulie şi postproducţia a durat până în octombrie. Cel mai greu a fost la montaj, unde întrebarea «oare se înţelege?» funcţiona împotriva structurii cu elipse la care am ajuns”, detaliază Cristi Iftime. Sursele sale de inspiraţie, în materie de stil, sunt Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Radu Jude şi Marian Crişan. „Bineînţeles, mă simt mai aproape stilistic de ultimii patru pentru că şi pe mine mă interesează să pornesc de la poveşti «din imediata mea apropiere».

O primă proiecţie a filmului 15 iulie este programată mâine, 11 februarie, de la 22.00, la CinemaxX 3; celelalte trei vor avea loc marţi, miercuri şi joi. O parte din echipă – Cristi Iftime, Anca Buja, Lucian Iftime, Lorena Zăbrăuţanu, George Chiper-Lillermark (imagine) şi Adrian Cristea – se va afla la Berlin între 13 şi 20 februarie.

Un al treilea scurtmetraj românesc, Scufiţa Roşie / Little Red, de Eva Pervolovici, va rula în secţiunea Berlinale Talent Campus. Filmul de 11 minute îi are în distribuţie pe Ruhna Mocanu, Vlad Ivanov şi Marius Manole şi descrie, în accente suprarealiste, momentul în care o fetiţă aflată la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă îşi descoperă sexualitatea.

Competiţia de scurtmetraje

1. 15 iulie, Cristi Iftime, Romania, 12’
2. Apele Tac, Anca Miruna Lăzărescu, Germania/România, 31’
3. Ashley/Amber, Rebecca R. Rojer, SUA, 23’
4. Återfödelsen, Hugo Lilja, Suedia, 28’
5. Back by 6, Peter Connelly, Belgium, 28’
6. Cleaning up the Studio, Christian Jankowski, Coreea de Sud, 10’
7. Erdö, György Mór Kárpáti, Ungaria, 12’
8. Fragen an meinen Vater, Konrad Mühe, Germania, 11’
9. Green Crayons, Kazik Radwanski, Canada, 10’
10. Heavy Heads, Helena Frank, Danemarca, 8’
11. La Calma, Fernando Vílchez Rodríguez, Peru, 20’
12. La Ducha, Maria José San Martín, Chile, 10’
13. PARANMANJANG, PARKing CHANce (PARK Chan-wook, PARK Chan-kyong), Coreea de Sud, 33’
14. Pera Berbangê, Arin İnan Arslan, Turcia, 15’
15. Planet Z, Momoko Seto, Franţa, 10’
16. Pu-Seo-Jin Bam, Yang Hyo-joo, Coreea de Sud, 23’
17. Rao Yi Sheng, Alexej Tchernyi, Wu Zhi, Germania, 7’
18. Scenes From The Suburbs, Spike Jonze, SUA/Canada, 28’
19. Sju dagar i skogen, Peter Larsson, Suedia, 6’
20. Stick Climbing, Daniel Zimmermann, Austria/Elveţia, 14’
21. Sudsanan, Pimpaka Towira, Thailanda, 30’
22. Susya, Dani Rosenberg, Yoav Gross, Israel/Teritoriile Palestiniane, 15’
23. Świteź, Kamil Polak, Polonia/Elveţia/Franţa/Canada/Danemarca, 21’
24. Tomorrow Everything Will Be Alright, Akram Zaatari, Liban/Marea Britanie, 7’
25. Woman Waiting, Antoine Bourges, Canada, 15’