Bogdan Mustaţă merge la Cannes cu „Lupu”

0
124

Regizorul Bogdan Mustaţă, cu proiectul său de lungmetraj Lupu, este unul dintre cei 15 tineri cineaşti care vor primi sprijin în cadrul Atelierului Cinéfondation al Festivalului de la Cannes, anunţă IndieWIRE.com.

Între 13 şi 20 mai, Bogdan Mustaţă va avea o serie de  întâlniri cu producători străini, posibili finanţatori ai filmului său.

Mustaţă (Ursul de Aur la Berlin pentru O zi bună de plajă) a fost şi unul dintre cei patru câştigători ai Sundance Institute/Mahindra Global Filmmaking Award. Pe lângă premiul în bani,  de 10.000 de dolari, regizorul a avut întâlniri cu profesionişti din industrie în timpul Festivalului de la Sundance (20 – 30 ianuarie). Proiectul a mai primit 30.000 de euro din partea Eurimages, la Sarajevo şi circa 270.000 de euro din partea CNC.

Filmările sunt programate să înceapă în vara lui 2011. Bugetul total va fi de circa 900.000 de euro.

Lupu este povestea suprarealistă a unui adolescent de 16 ani al cărui tată a murit pe când era copil. Într-o zi, când fratele său mai mic ucide din greşeală o bătrână, ia vina asupra sa şi ascunde cadavrul în subsol. Imaginea ei îi revine însă obsesiv în minte, până în punctul în care nu mai deosebeşte realitatea de imaginaţie. „Mi-e greu să îi spun film suprarealist sau realist magic, de obicei mă refer la el în termeni de «enhanced reality» (realitate amplificată – n.r.)”, povestea Bogdan Mustaţă pentru „Evenimentul zilei”. „Mă interesa foarte mult lipsa de reacţie în faţa morţii. Cred că lungmetrajul «Lupu» este mai degrabă despre asta decât despre absenţa tatălui”, a adăugat cineastul, explicând că lungmetrajul a fost iniţial un scenariu de scurtmetraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here