Aristoteles la puterea a 4-a. Sau cum am înțeles că se face-un documentar

0
201
Brick in the Wall_making of
Brick in the Wall_making of

La Aristoteles (22 august – 22 septembrie, Vama) s-a lucrat intens și cu pasiune, iar fiecare echipă a dat ce-a avut mai bun la momentul respectiv, sau cel puțin așa cred eu. Până s-au decis echipele, fiecare mergea în prospecție pe cont propriu sau cu cei care nu erau suflete singuratice, iar când s-au anunțat echipele, ideile de subiect s-au pus la comun, s-au întors pe toate părțile și s-au exploatat până au ajuns filme documentare în toată regula. Astfel, ne-am ales cu patru filme documentare care mai de care mai plin de poveste și viziune, bine surprinse prin lentilă și editate cu „skill” de către cei 12 participanți.

Nicu

Echipa care-a lucrat la modul „devorator” a fost cea a lui Cristi Iftime. Poate din cauză că-i vedeam din două-n două zile și nici atunci mai mult de 20 de minute, poate și pentru că erau singurii care-aveau camera de montaj separată de clădirea principală, dar cred că și din cauză că mergeau cu echipa de fotbal la meciurile din deplasare.

Echipa lor avea ceva material brut (cam vreo 60 de ore), așa că eu presupun c-o să se-apuce de-un lung metraj cu cadre lungi. Personajul Nicu (de unde și numele filmului, Nicu) e un bărbat complex, cu activități multiple în satul Vama, iar Cristi ne-a prezentat filmul structurat în cadre secvențe, despărțite de câteva secunde de negru, tocmai pentru a-l „ierarhiza pe Nicu” pe capitole.

Abia aștept să-l văd pe Nicu. Deocamdată, după intense filmări, Andrei Toth (imagine) și-a îmbunătățit condiția fizică (hand-held-ul face minuni pentru brațe) și Alexandra Roată (montaj) a ajuns super-eroina workshopului, înregistrând sunet ziua și editând noaptea.

Mohamed Tomescu 

În echipa Olesyei Bortnyark s-a muncit mult pentru a provoca personajul, Mohamed Tomescu (titlul filmului = numele personajului și invers) să „reacționeze” la conflictele deja existente: problema identității și relația cu tatăl sirian. Cred că ei au ajuns cel mai departe cu personajul lor, adică s-au cățărat pe Rarău, au ajuns la Suceava cu „ia-mă nene!”, s-au întors cu trenul…

Și-așa au vizitat ei intens Bucovina, dar nu neapărat din dorință proprie. Cu toată munca și-aventura, cel puțin băieții erau inepuizabili (sau așa părea). Norbert Fodor (imagine) își seta muzica cu parolă și ne lăsa-ntr-o atmosferă țiuitoare apoi pleca, iar Răzvan Ilinca (montaj) încerca să-l combată cu muzica din camera lui de montaj. Toți erau încântați de-atâtea „sunete muzicale” noi.

Însă mă bucură faptul să știu că momentan se lucrează la „finisarea” sunetului, iar cât de curând festivalurile vor afla de povestea lui Mohamed, care are și-o pasiune arzândă: creează ritmuri noi din melodii deja existente și răpuiește toată ziua. Dacă vreți, vă dau adresa și stați frumușel sub geamul lui, ca toți melomanii care-l admiră.

 Vama, Texas

Anca Păunescu și-a ei echipă, Cristina Haneș (imagine) și Andrej Farba (montaj) au avut cele mai multe bătăi de cap. Subiectul le-a murit (nu la propriu) din mai multe motive, și-n repetate rânduri. Așa că ei, descurcăreți ca-n totdeauna, au explorat și-au explorat până s-au epuizat și s-au gândit să sape-adânc în povestea unui cuplu ajuns la vârsta a treia, compus dintr-o americancă texană și-un român din sat.

De-aici se trage și numele filmului Vama, Texas. Momentul hotărâtor pentru ei a fost când s-a răsturnat Mocănița în timp ce cuplul se plimba cu acest tren. Așa au decis să observe și să afle mai multe despre ei, despre diferențele dintre ei, relații și alte intrigi. Eu cred că au reușit să surprindă și cele mai mici detalii, să descopere ce îi separă și să aducă personajul feminin într-o stare intimă și emotivă.

Brick in the Wall 

Și-a mai rămas echipa lui Grzegorz Brzozowski, „ăia cu cărămida-n păréte”, ca să nu zic Brick in the Wall.

Gregory (regie), eu (imagine) și Iulia Matei (montaj) ne plimbam pe străzile din Vama și-am dat peste casa lui Gheorghe. Am aflat de la preotul satului că o construiește de ani buni, așa că ne-am gândit să intrăm în vorbă cu oricine-o fi acasă. De la soția lui am aflat că nu-i un om sociabil, nu pentru că n-ar vrea, dar că e ocupat cu construcția casei. De teama de-a nu ne pierde subiectul, am stat mai mult cu soția, cu tanti Gina, cum îi spuneam noi.

Așa ne-am petrecut primele zile observând-o, petrecând timp cu ea până ne-a spus tot ce-a adunat mai greu în anii din urmă. Tot datorită Ginei am reușit să petrecem timp și cu Gheorghe. Treptat, a devenit mai deschis și ne povestea cu drag tot felul de pățanii în timp ce lucra. Totuși, nu era genul de om pe care să îl întrebi orice-ți trece prin cap. Așa c-am apelat la bomboane, slăbiciunea lui, și mai din când în când la vodcă. Însă Gheorghe avea farmecul lui, așa tăcut cum era, și spunea totul prin asta.

Cu greu s-a decis să ne schimbăm abordarea și să lăsăm totul să meargă de la sine fără a fi obsedați de control că deh, e documentar, nu ficțiune, și oamenii sunt oameni și așa se comportă sau (re)acționează. Drept urmare, nici nu am dus camera de filmat cu noi în prima săptămână. Iar după ce s-a început montajul, mai filmam doar ce era lipsă sau ce credeam și ni se spunea că nu se înțelege.

Ce-a ieșit sperăm să se-nțeleagă și să n-arunce nimeni cu cărămida-n noi!

Cred că toți sperăm la critica aia constructivă – ca să nu zic la o „cărămidă” mai moale – și la cât mai multe păreri despre filmele realizate la workshop, nu de alta, da’ vrem și noi să facem filme care să vă placă, doar nu „muncim” din egoism.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here