Andrei Gorzo, despre Noul Cinema Românesc: „Despre aceste filme continuă să se spună vrute şi nevrute”

1
277

Cea mai extinsă, pertinentă şi atent elaborată lucrare despre Noul Cinema Românesc se lansează luni, 14 mai, de la ora 18.30, la Clubul Ţăranului Român.  Criticul de film

Andrei Gorzo va vorbi despre cartea sa, „Lucruri care nu pot fi spuse altfel. Un mod de a gândi cinemaul, de la André Bazin la Cristi Puiu”, (Humanitas), într-o dezbatere la care vor lua parte Sorin Botoşeneanu (decan UNATC) şi criticul Andrei Rus.

În avanpremiera lansării, Filmreporter.ro şi Humanitas vă oferă un fragment din noua carte, în care Andrei Gorzo îşi explică demersul.

***

Argument

După cum în general se recunoaşte, succesul internaţional fără precedent al cinematografului românesc, în anii 2000, începe (şi se suprapune în bună parte) cu succesul unei anumite formule stilistice, formulă experimentată, pentru prima oară la noi, în filmul Marfa şi banii (Cristi Puiu, 2001) şi perfectată în Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005).
Ceea ce nu s-a recunoscut în egală măsură este că, pentru Cristi Puiu, această formulă, acest set de parti-pris-uri tehnice, derivă dintr-o concepţie mai amplă despre ceea ce este medium-ul cinematografic în esenţa lui – cu alte cuvinte, dintr-o ontologie, o epistemologie şi o estetică ale cinematografului.
Locus classicus al acestui mod de a gândi cinematograful (sau de a gândi despre – sau la – cinematograf ) este volumul Qu’est-ce que le cinéma?, aparţinând marelui critic şi teoretician francez André Bazin, volum tradus la noi în 19681, fără a avea însă un impact semnificativ asupra reflecţiei şi creaţiei locale în domeniul filmului – până la Puiu.

Această lucrare îşi propune să aşeze cât mai corect noul cinematograf românesc în contextul unei istorii a gândirii despre cinema. Asta înseamnă că, pentru început, e obligată să recapituleze această istorie – mult mai puţin cunoscută la noi decât istoria ideilor despre oricare dintre celelalte arte –, focalizând, desigur, pe ideea baziniană: ce-a însemnat la vremea ei, amendamentele şi atacurile pe care le-a suferit de-atunci, în ce feluri a fost discreditată şi în ce feluri rămâne relevantă.

Dincolo de Bazin, se poate spune că prima parte a acestei lucrări îşi propune să identifice şi să aducă la zi instrumentarul analitic cel mai adecvat noului cinema românesc, instrumentar care în partea a doua este pus la lucru asupra filmelor propriu-zise.

Aşadar, prima parte a lucrării nu are pretenţii de originalitate, dincolo de originalitatea sesizării de la care porneşte – e vorba despre sesizarea conexiunii vitale dintre estetica baziniană şi estetica noului cinematograf românesc (NCR). Nici măcar nu sunt primul critic din lume care a făcut această legătură (de pildă, criticul american J. Hoberman a făcut-o încă de la Moartea domnului Lăzărescu, iar Puiu, de-a lungul anilor, a dat multe declaraţii care practic invitau la facerea ei), dar s-ar putea să fiu primul care a explorat-o în amănunt.

Ceea ce a însemnat că explorarea acestei legături s-a transformat într-o explorare a relevanţei pe care continuă s-o aibă gândirea lui Bazin pentru înţelegerea unei întregi tradiţii estetice (aceea a cinematografu lui-mai-mult-sau-mai-puţin-dedramatizat-în-cadre-lungi-şi-timp-real) care începe de la neorealismul italian (indiferent dacă-i acceptăm sau nu pe candidaţii lui Bazin la titlul de precursori) şi se perpetuează de-a lungul deceniilor următoare.

În cartea ei, „Nothing Happens:Chantal Akerman’s Hyperrealist Everyday“, Ivone Margulies spune că, atunci când a început să scrie despre Jeanne Dielman, 23, Quai du Commerce, 1080 Bruxelles (1975), a realizat că analizele făcute de Bazin neorealismului italian „i se aplicau cuvânt cu cuvânt şi filmului lui Akerman“. Exact acelaşi lucru l-am constatat şi eu în legătură cu unele dintre filmele NCR-ului.

Aplicabilitatea cuvânt cu cuvânt a analizelor lui Bazin nu înseamnă că ideile acestuia n-au trecut de-atunci prin multe confruntări cu alte moduri de a vedea cinematograful, confruntări (rezumate de mine în aceeaşi primă parte a lucrării) care au condus la multe revizuiri necesare (cele mai la zi fiind cele oferite de David Bordwell în două volume deschizătoare de ochi şi de minţi: „On the History of Film Style“ şi „Figures Traced in Light: On Cinematic Staging“ – cel de-al doilea fiind şi cel mai precis tratat, din câte cunosc, despre arta filmului-regizat-în-cadre-lungi-şi-largi, adică despre stilul promovat de Bazin).

Toate aceste preparative sunt absolut necesare analizei pe care o întreprind în partea a doua: o analiză care încearcă să treacă dincolo de conceptele prea generale (minimalism, realism, mizerabilism) în care se blochează adesea discuţiile despre NCR şi dincolo de impresiile superficiale (sau mai rău) care, prin colportare energică, s-au instituit în mituri (mitul că cinemaul lui Puiu ar deriva din cinemaul lui Lars von Trier, sau din al lui Lucian Pintilie, sau din al lui Mircea Daneliuc; mitul că ar fi mai curând un cinema literar decât unul pur cinematografic şi altele), mituri pe care încerc să le demontez în aceeaşi parte a doua.

Nelipsită de accente polemice (poate chiar stridente pe alocuri), această parte se prezintă, poate arogant, ca o tentativă de a ridica nivelul de pertinenţă, de acurateţe, de precizie a discuţiilor din jurul noului cinematograf românesc, care au rămas destul de rudimentare – despre aceste filme continuă să se spună vrute şi nevrute –, în timp ce unele dintre filmele respective sunt produsele unor moduri extrem de evoluate de a gândi cinematograful.

Andrei Gorzo s-a născut în 1978. A studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi la New York University. În prezent cercetează şi predă, la UNATC, istoria cinematografului şi a ideilor despre cinema, semnează cronici de film în revistele Dilema veche şi 24-FUN şi e implicat (în calitate de director artistic) în organizarea Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediumetraj NexT. A publicat, în 2009, o culegere de articole intitulată Bunul, răul şi urâtul în cinema, la Editura Polirom.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here