Astra Film Festival (1). Artiști și utopii

1
119

American_Commune_2

Autor: Laura Dumitrescu

Sibiul este, începând de luni, tot un soare și-un festival ad Astra. Extins la o formulă de proiecții simultane în cinci săli (Astra Film Cinema, Teatrul Gong, Librăria Habitus, Biblioteca Astra și Sala Thalia), festivalul Astra aduce, la a 21-a ediție, una dintre cele mai consistente modificări de look și de ambiență, intersectând 16 secțiuni și combinând concerte, panel-uri, masterclassuri și întâlniri focus, ce vor culmina sâmbăta cu ceremonia de acordare a premiilor și cu proiecția documentarului lui Sergei Loznitsa,  Maidan, în prezența regizorului.

Revival și elogiu discret al comunicării și al emoției filtrate prin imagine și prin film, afișul festivalului, schițat de Dan Perjovschi, indică o schimbare stilistică a comunității Astra: inerția ultimilor ani de festival a generat, în 2014, un suflu concentrat în dialog și într-o explorare generoasă a alterității. Există, în festivalul Astra, așa cum îl redescopăr după doi ani, o jovialitate și o căldură umană a întregii echipe și a organizatorilor.

Iată cele două filme cu care mi-am început Astra, anul acesta.

Puntea / The Bridge (Vlad Trandafir, Franța, 2014) este un eseu-reportaj rezultat din reunirea mărturiilor pictorului Ion Grigorescu și ale graficianului Dan Perjovschi, cu prilejul unei expoziții a Muzeului de Artă Contemporană din Marsilia. Alegorie despre cele două fețe – cap și pajură – ale creației, cu infiltrații de sacru și de laic, de compus și de derivat, de baroc și de minimalism, metafora lui Vlad Trandafir surprinde complementaritatea forțelor și a afectelor care configurează mentalul artistului, prin mărturisire și prin introspecție.

Filtru al relației cu dimensiunea socială, politică și culturală (pentru Dan Perjovschi) sau medium al trăirii intime și intimiste (pentru Ion Grigorescu), concepția convertită în compoziție este laitmotivul tânărului artist în tinerețe, cum pare să se identifice, cu intermitențe, regizorul însuși. Puntea apare ca o figură pedagogică a înțelegerii gesturilor ce dau identitate spirituală și ca mijloc de definire a contextelor care ne explică opțiunile și sensibilitățile. Comentariile întretăiate ale lui Dan Perjovschi și ale lui Ion Grigorescu funcționează ca rețele de rezonanțe pentru acela care, observând și constituind colajul-document, capătă, analogic, formule comparative din care își decantează propriul sens ca regizor-creator.

Comuna americană / American Commune (Rena Mundo Croshere, Nadine Mundo, SUA, 2013) urmărește, retrospectiv, inventarea și existența comunității hippie din Tennessee, un proiect de utopie socială creat sub oblăduirea liderului spiritual Stephen Gaskin și reconstituit prin mărturiile celor care, într-un arbore genealogic ca un hățiș, își retrăiesc sau recondiționează traumele și confuzia din trecut. Socialistă, cu accente extreme, ideea unui trai într-o comunitate unită până la sudare despotică reia problema etică a acordului dintre individual și colectiv și a funcționării idealului moral epurat de convenție, într-o lume supranormată și asfixiată de coduri.

Surorile Mundo imaginează un jurnal vizual compus din suite de imagini și de documente video fragmentare sau ciopârțite care sugerează ambiența din interiorul Fermei, în intimitatea ei când duioasă, când atroce prin lipsuri și prohibiții frecvent degenerate. Dizolvarea ideii de cuplu prin mariaj, dar și abandonarea bunului propriu, în favoarea unei trezorerii colective, care reglează metabolismele familiale, sprijină, pe de o parte, credința într-o armonie necondiționată, însă inhibă, pe de alta, sentimentele firești, opturând expresia, personalitatea și anulând recunoașterea diferenței. Discursul evită, totuși, forma critică și se mărturisește prin emoție și  prin adevăr personal, nota documentară derivând din raportarea personală la ceea ce conferă sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here