Promovat în România cu Victor Rebengiuc şi Ion Iliescu pe afiş, Medalia de onoare, în regia lui Călin Peter Netzer, intră în cinematografe de mâine şi are toate premizele să umple câteva săli.
Fostul preşedinte debutează în film la 80 de ani în propriul rol: oferă medalii unor veterani de război la Cotroceni. O alăturare perfect valabilă în termeni de marketing, duo-ul Iliescu – Rebengiuc de pe afiş a ridicat destule întrebări la conferinţa de presă de miercuri în ce priveşte opoziţia notorie a actorului faţă de regimul nou instalat după Revoluţie şi implicit faţă de preşedintele de atunci.
„Nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. În film, personajul votează cu România mare, aţi văzut că nu are nimic în comun. Filmul a fost văzut de diverse jurii şi comisii în străinătate, în festivaluri, care nu ştiau că în film joacă fostul preşedinte al ţării şi pentru care nu a avut nici o importanţă. La fel ar trebui să se întâmple şi la noi, aceeaşi lipsă de importanţă! E un actor care joacă un rol”, a declarat scurt Victor Rebengiuc, memorabil în rolul unui pensionar, Ion I. Ion, care primeşte într-o zi o medalie comemorativă pentru acte de eroism pe care nu îşi aminteşte să le fi săvârşit.
Partenera sa din film, Camelia Zorlescu – soţia care nu îi vorbeşte de ani de zile pentru că nu îi poate ierta o greşeală de dinainte de 89 – a avut o explicaţie amuzantă pentru prezenţa lui Iliescu pe poster: „Era necesar, pentru că era un afiş destul de gol numai cu Rebengiuc”.
Fostul preşedinte n-a cerut nici un onorariu, potrivit regizorului, şi a acceptat din prima rolul, după ce a citit scenariul. Prezenţa lui era necesară în film pentru veridicitatea secvenţei. „N-aş vrea să comentez nimic pe partea politică, aici cred că se înţelege foarte clar. L-am contactat pe unul dintre consilierii dânsului, i-am trimis un scenariu şi la scurt timp a urmat o întrevedere cu Ion Iliescu, căruia i-am explicat că e foarte important să participe la filmare pentru credibilitatea scenei. Dacă alegeam un actor în rolul preşedintelui, nu cred că mai avea aceeaşi valoare. A acceptat din prima. Mai complicat a fost să coordonăm agenda dânsului cu cea a Cotroceniului”, a precizat Netzer. Acţiunea se petrece în 1995 şi singura obiecţie a lui Ion Iliescu a fost că el nu a acordat medalii comemorative în anul respectiv.
Ion Lucian, unul dintre numeroasele nume mari din distribuţie, apreciază că Ion Iliescu „s-a descurcat foarte bine”, pentru că „e greu să fi fost preşedinte şi să accepţi să faci figuraţie în film”.
„Nu ştiu dacă este cel mai bun rol al meu, dar este cel mai premiat”
Medalia de onoare a strâns un braţ de premii pe unde a trecut. Numai cinci la Salonic, anul trecut, printre care cel pentru interpretare (Victor Rebengiuc), cel pentru scenariu (Tudor Voican), premiul special al juriului şi premiul FIPRESCI. Rebengiuc este monumental – după cum sublinia publicaţia „Cineuropa“ – în rolul unui pensionar care-şi revizitează trecutul, în speranţa că va găsi acolo un strop de demnitate, curaj şi prestanţă. Deşi nu-şi aminteşte la început să fi comis acte de eroism, Ion B. Ion se convinge pe el însuşi, apoi pe cei din jur, că e posibil să-şi fi uitat faptele de curaj şi agaţă de medalia respectivă tot trecutul şi prezentul său cenuşiu. „Nu ştiu dacă este cel mai bun rol al meu, dar este cel mai premiat”, a spus Rebengiuc. „Nu ştiu dacă voi avea ocazia să mai joc în vreun film românesc, în cele străine nici nu se pune problema, însă am fost foarte fericit că l-am făcut”.
Filmul e emoţionant. Victor Rebengiuc reuşeşte să te facă să empatizezi cu acest personaj al cărui trecut nu e nici demn, nici fericit, şi care pretinde ce nu i se cuvine, cu speranţa că va compensa post-factum greşeli din trecut. O medalie îl transformă într-un mic erou de bloc şi îi dă în sfârşit prilejul să îndrepte lucrurile strâmbe din viaţa sa: relaţia cu fiul său emigrat în Canada, cea cu soţia, şi chestiuni administrative la bloc.
Distribuţia e de cinci stele: pe lângă Rebengiuc, Ion Lucian şi Camelia Zorlescu, apar Radu Beligan, Cerasela Iosifescu, Tatiana Iekel, Doru Ana, Mircea Andreescu, Mimi Brănescu. „Domnul Beligan nu a putut să vină la o probă şi am mers la el acasă împreună cu domnul Rebengiuc. După ce şi-au povestit amintiri, au început să citească textul, să dea proba, şi mă simţeam ca un student de anul 2, iar domnul Rebengiuc părea un coleg mai mare, de anul 4. Mergeam la un maestru ca să-l convigem să filmeze o zi cu noi. Ceea ce m-a impresionat foarte mult”, îşi aminteşte Netzer, aflat la al doilea lungmetraj al său după Maria, care a obţinut mai multe premii la Locarno în 2003.
Ion Lucian, o apariţie mai rară în cinema în ultimii ani, are rolul preşedintelui unei asociaţii de veterani dispus să-l ajute pe Ion B. Ion să-şi revendice medalia. „Cinematografia nu a fost prea drăgăstoasă cu mine şi nici eu cu ea, pentru că toată cariera mea mi-a lipsit suflul publicului. Dacă nu simţi respiraţia sălii, parcă faci treaba pe jumătate. Totuşi, am făcut câteva roluri în filme şi cred că au rămas în istoria cinematografiei, dar tot aşa, cu mici excepţii, personaje care, dacă ai scăpat programul pe jos şi te apleci să-l iei, a trecut secvenţa”, îşi detaliază amuzat experienţa cinematografică. „Am acceptat însă acest personaj, pentru că m-a interesat foarte mult scenariul. Am găsit un personaj care există în realitate, nu mi-a fost greu să-l intuiesc. Greu mi-a fost că din puţin trebuia să existe”, spune actorul.
Mai rară este însă prezenţa Cameliei Zorlescu pe marele ecran. Cei mai mulţi şi-o amintesc în rolul profesoarei de la începutul filmului E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil. A mai jucat în filme de Mircea Daneliuc, Andrei Blaier, Iosif Demian, dar în roluri secundare. Deşi i s-a spus în adolescenţă că „nu poţi face teatru şi film, pentru că eşti lungă, slabă, zăludă, ai nasul prea mare şi gura până la urechi”, Zorlescu a făcut carieră în teatru. În Medalia de onoare, domină ecranul fără să spună un cuvânt, are o expresivitate extraordinară. „Totdeauna mi-au plăcut scenariile în care ai replici spirituale, pe care să-ţi facă plăcere să le spui, sau rolurile de stare. Şi când am citit scenariul mi-a plăcut foarte mult tocmai din această cauză”, explică actriţa, glumind că „premiile pe care le-a luat partenerul meu gigant se datorează şi faptului că eu nu am avut replici şi l-am scos în evidenţă mai bine”.
„Nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu m-au influenţat colegii din Noul Val”
Scenariul îi aparţine lui Tudor Voican şi este lucrarea sa de master de la Toronto. Povestea e inspirată de un caz real, relatată de un student la actorie şi transformată într-un film de lungmetraj. Răzvan Rădulescu a fost cel care a revizuit scenariul. „Din 2003 nu mai făcusem film. Am avut un proiect cu Răzvan Rădulescu tot despre bătrâneţe, dar care nu a depăşit faza de treatment. Am acceptat scenariul ăsta şi pentru că am realizat că aş avea oportunitatea să lucrez cu nişte actori foarte mari. Am ales intuitiv castul”, povesteşte Netzer.
De la Maria încoace, în cei 5 ani de pauză (până în 2008, când a început producţia filmului), Netzer şi-a regândit stilul, influenţat de filmele colegilor săi de generaţie. „Nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu m-au influenţat colegii din Noul Val, de la Cristi Puiu încoace. Cred că în toţi aceşti ani m-am maturizat şi am început să fac lucrurile altfel. Dar consider că, chiar dacă la bază acest film s-ar putea numi minimalist, o tratare clasică, colegii mei de acum încolo ar trebui să-şi găsească propriul drum, propria viziune plecând de la această bază, pentru că există riscul ca, dacă faci în continuare film aşa, minimalist, să nu mai distingi autorul. Să semene toate între ele. Am introdus momente lirice pentru că aşa am simţit. Am combinat aşa-zisul minimalism cu viziunea mea cinematografică”, a explicat regizorul.
Întrebat de scena finală de la masă, care seamănă cu o alta dintr-un film românesc, 432, cineastul a precizat că a lăsat-o în film conştient de riscul pe care îl presupune. „Ştiam de acest risc şi am făcut-o conştient. Până în ziua de astăzi nu ştiu cum aş fi făcut secvenţa altfel, ca să nu existe o asemănare. Poate şi Răzvan Rădulescu e de vină, pentru că am înţeles că el e şi autorul celeilalte secvenţe şi acesteia”.
Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, care este şi producătorul filmului.
