Pe 8 martie, actriţele şi vedetele invitate la Gala Gopo 2012 şi-au ales ţinutele de covor roşu dintre creaţiile celor 26 de designeri prezenţi la Galeria Designerilor Români din Cocor. Cea de-a patra ediţie a Gopo Fashion Night a avut peste 100 de invitaţi care au beneficiat şi de şedinţe de make-up, manichiură şi consiliere în hair styiling.
Potrivit organizatorilor Galei Gopo, pentru seara de 26 martie, actriţele Gabriela Popescu (nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar), Ozana Oancea (membră a Juriului Gopo 2012) şi Diana Dumitrescu au optat pentru ţinutele designerului Florentina Stoenescu, în timp ce Mirela Oprişor (câştigătoarea Gopo 2011 pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal) a ales o creaţie semnată Dorin Negrău.
Irina Săulescu a preferat o rochie de la Elena Perseil, Ioana Blaj va purta o creaţie a designerului Stefania Caragea, Diana Cavallioti îşi va face apariţia pe covorul roşu într-o ţinută a Adelinei Ivan, în timp ce Laurei Vasiliu i-a plăcut rochia gândită de Wilhelmina Arz.
Pantofii marca Mihai Albu vor fi purtaţi de Ioana Flora, Gabriela Popescu şi Ioana Blaj, în vreme ce Irina Săulescu a optat pentru o pereche creată de Mihaela Glăvan. Casa de bijuterii Sabion va completa ţinutele actriţelor Ada Condeescu, Diana Dumitrescu, Ioana Blaj, Gabriela Popescu, Cătălina Grama (Jojo) şi Dana Rogoz.
Designerii care şi-au adus creaţiile la Gopo Fashion Night sunt Ludmila Corlăţean, Claudia Castrase, Dorin Negrău, Norina Stoica, Gina Butiuc, Ramona Cojocaru, Florentina Giol, Andreea Tincu, Florentina Stoenescu, Kinga Varga, Stefania Caragea, Cristian Samfira, Adelina Ivan, Lena Criveanu, Iulia Dima, Wilhelmina Arz, Elena Perseil, Mirela Diaconu, Alexandra Ghiorghie, Pada Murre. Li s-au alăturat creatorii de accesorii Oana Lazăr, Mihai Albu, Mihaela Glăvan, Prochaine, Lorina Bijoux şi Casa de bijuterii Sabion.
Printre cei prezenţi la eveniment, în căutarea ţinutei de covor roşu, se numără şi Simona Stoicescu (Dacă bobul nu moare), Dana Rogoz, Meda Victor, Crina Semciuc, Rodica Lazăr, regizoarea Luiza Pârvu – nominalizată la categoria Tânără Speranţă pentru Draft 7, actorii George Piştereanu, Florin Piersic Jr., Paul Ipate şi Emilian Oprea, vedetele TV Amalia Enache şi Mircea Solcanu.
Cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo va avea loc luni, 26 martie 2012, şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, începând cu ora 19.00. Ceremonia va retransmisă ulterior pe ProTV Internaţional, în două părţi – sâmbătă, 31 martie, respectiv duminică, 1 aprilie, de la ora 23.30.