Prima ediţie a evenimentelor lunare Aperitiv Creativ – dezbateri relaxate despre industriile culturale şi creative -, concept lansat de Asociaţia ORICUM, va avea loc marţi, 13 mai, ora 19.00, la librăria Humanitas Cişmigiu.
Corina Şuteu, Oana Năsui şi Matei Martin vor discuta despre industriile culturale şi creative şi în ce măsură acest concept aduce o nouă perspectivă în discursul public despre politici culturale şi economice.
„Deşi este un termen folosit des ȋn documentele de politici publice la nivel european, nu există o definiţie clară a industriilor culturale şi creative. În România, acest termen este prezent ȋn documente precum Programul Naţional de Guvernare 2013 – 2016, Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014 – 2020, Strategia Naţională pentru Competitivitate 2014 – 2020. Cu toate acestea, nu au avut loc dezbateri publice despre acest concept: anunţă el o schimbare de paradigmă ȋn ceea ce priveşte susţinerea artei şi culturii? Care sunt noile relaţii între economie, cultură şi tehnologie?”, spun organizatorii.
Prima menţiune a termenului de industrii culturale a apărut în anii ’40, ca o critică adusă industrizării culturii în societatea capitalistă. În anii ’90 sintagma a fost recuperată de către guvernele Australiei şi Marii Britanii şi introdusă în politicile lor culturale. Documentele create atunci punctează o schimbare de paradigmă, de la politici culturale la politici economice. Cu alte cuvinte, cultura creează bunăstare: creează locuri de muncă, este un export valoros, contribuie la dezvoltarea brandurilor locale şi naţionale, influenţează şi alte sectoare economice, atrage studenţi şi turişti.
Industriile culturale şi creative reprezintă un sector foarte important ȋn economia UE, având o rată de creştere peste nivelul altor industrii. În România industriile culturale şi creative contribuiau ȋn 2009 cu 5.93% din PIB-ul României şi produceau 141.000 locuri de muncă.