Câteva dintre cele mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, vor fi proiectate la cea de-a 21-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014, la Sibiu.
„Efectele migrației, istoria comunităților etnice din România, povești inedite despre oameni deosebiți; sunt subiecte transpuse pe marele ecran sub formă de documentare observaționale, filme de autor, eseuri sau producții de televiziune”, anunță organizatorii.
În premieră absolută la AFF 2014 va fi proiectat documentarul Alyiah DaDa, în regia Oanei Giurgiu, despre soarta comunității de evrei din România pe o perioadă de 100 de ani. Pașaport de Germania (regia: Răzvan Georgescu), o producție HBO care va rula tot în premieră absolută, încearcă să răspundă la întrebarea „Cum a câștigat Ceaușescu un miliard de mărci din vânzarea în secret a 246.000 de etnici germani?”.
Frumoasele nevăzătoare
Emoționantul Waiting for August (regia: Teodora Ana Mihai) urmărește viața de zi cu zi a 7 copii din Bacău care trăiesc singuri, mama lor coordonându-i prin skype și telefon din Italia, unde se află la muncă. Filmul a luat Marele Premiu la Hot Docs 2014 din Toronto și la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și este prezentat în premieră în România la AFF. Rezoluții 2014 (regia: Mihai Cristian Tranca), altă premieră absolută, surprinde frământările unui tânăr antreprenor care încearcă să-și mențină afacerea într-un moment de cotitură.
Les Fleurs de l’ombre (regia: Olivier Magis) intră în culisele unui concurs de frumusețe dedicat femeilor nevăzătoare din România, organizat în fiecare an la Brăila. CDPL Story (regia: Vlad Rotaru) analizează este promovată literatura în România postmodernă, iar Breadtime (regia: Bjorn Reinhardt) este o colecție de portrete ale bătrânilor din Roșia Montană.
Noaptea, în Londra, majoritatea muncilor sunt prestate de imigranți vulnerabili și predispuși la abuzuri și neglijență – este subiectul lui Invisible Lives : Romanian night workers in London (regia: Timothy Marrinan). Our Currency is Information (regia: Marek Tuszynski) prezintă metode de investigare a corupției si crimei organizate prin prisma lui Paul Radu, fondatorul Centrului Român de Jurnalism pentru Investigații.
Spectatorii vor putea vedea la Astra și Experimentul București (regia: Tom Wilson), Pădurea (regia: Sinisa Dragin), premiat la Visions du reel și Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, care spune povestea unui tablou dăruit de statul român în 1947 liderului iugoslav Tito, Revision (regia: Philip Scheffner) despre cazul neelucidat a doi români împușcați în 1992, la granița cu Germania, într-o perioadă în care numărul mare al imigranților români ilegali stârnea reacții violente din partea extremiștilor rasiști, și Supravegheat de Securitate (regia: Nicolae Mărgineanu), care analizează cum acționa concret Securitatea în anii ’70 și ’80 pentru a controla, supraveghea și, în unele cazuri, pentru a reprima cetățenii României.