Thriller-ul „Drug War”, de Johnnie To, film-surpriză la Roma

0
358

Al doilea film-surpriză anunţat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Roma (9 – 17 noiembrie) este Du zhan/ Drug War, primul film pe care cineastul din Hong Kong îl filmează în afara Hong Kong-ului.

Primul titlu surpriză dat publicităţii zilele acestea a fost Back to 1942, drama de război a regizorului chinez Feng Xiaogang. În cursa pentru trofeul „Marc Aurelio” intră acum 15 filme.

Ambele vin din Asia, în mod deloc surprinzător pentru cei care au fost la Veneţia în ultimii ani, unde Marco Muller, actualul director artistic al Romei, a avut aceeaşi poziţie. Din 2006 încoace, de când a inaugurat conceptul de film-surpriză, Muller (mare admirator al cinematografiei asiatice) a adus numai filme din această parte a lumii, iar în cinci din şapte cazuri, ele au fost din China sau Hong Kong.

Marco Muller susţine că aceste filme sunt ţinute în secret până în ultimul moment dintr-un motiv foarte pragmatic: între timp, cineaştii pot parcurge toţi paşii pe care îi cere cenzura în ţara lor.

Unul dintre cei mai prolifici regizori ai momentului, autor al unor filme ca Election, Life Without Principle sau Exiled, To rămâne în acelaşi registru care l-a consacrat: în Drug War, un căpitan de poliţie încearcă să captureze un întreg lanţ de traficanţi de droguri. Când îl arestează pe unul dintre capii traficului de cocaină, îi propune să-i comute pedeapsa cu moartea în schimbul colaborării cu Poliţia. Acesta acceptă, însă ofiţerul devine din ce în ce mai suspicios în privinţa informaţiilor pe care primeşte de la el.

Premiera oficială, în prezenţa lui Johnnie To, este programată joi, 15 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here