Eugen Şerbănescu: „Mandatul meu la CNC este nelimitat”

2
589

EXCLUSIV. Ţinta a numeroase scandaluri în lumea filmului românesc, Eugen Şerbănescu ar putea sta în fruntea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) încă mulţi ani de acum încolo. Acesta a declarat pentru Filmreporter.ro că mandatul său nu se încheie la patru ani, aşa cum s-a întâmplat cu predecesorii săi în aceeaşi funcţie: „Mandatul meu la CNC este nelimitat, ca al oricărui director general, funcţionar public, care a obţinut un post prin concurs”. Ceea ce înseamnă că ar părăsi funcţia doar printr-un ordin al ministrului sau din propria voinţă.

Şerbănescu a obţinut postul în octombrie 2006 şi, după declaraţiile de atunci ale ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, misiunea sa la CNC ar fi trebuit să se termine în octombrie 2010. „Probabil vă referiţi la cum era înainte de mine, eu asta nu ştiu. Eu am un contract de funcţionar public care nu are mandat limită, verificaţi hotărârea 1064 pe 2005”, a adăugat acesta. În respectiva Hotărâre privind reorganizarea şi funcţionarea CNC se specifică o perioadă determinată a mandatului – de 2 ani – doar pentru membrii Consiliului de Administraţie, nu şi pentru directorul general. Această perioadă este însă stabilită prin ordinul de numire al ministrului.

Şerbănescu a ocupat fotoliul de conducere după un concurs desfăşurat în toamna lui 2006 la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ceilalţi doi candidaţi fiind Laurenţiu Damian şi Maxim Meca. Ulterior, ministrul Adrian Iorgulescu a semnat ordinul de numire în funcţie nr. 566 pe 19.10.2006 şi declara, la conferinţa de presă de prezentare a lui Şerbănescu, din 24 octombrie acelaşi an, că „este evident pentru mine că domnul Eugen Şerbănescu îşi va continua mandatul după ce eu îl voi termina pe al meu de ministru. Pentru că domnia sa are patru ani în faţă, iar noi, potrivit legii electorale, ne terminăm mandatul în 2008” (înregistrarea conferinţei, minutul 35). Contactat de Filmreporter.ro, fostul ministru al Culturii a precizat: „Nu-mi amintesc să fi semnat ca funcţia lui să fie pe perioadă nedeterminată, însă, vă daţi seama, au trecut ani de atunci şi nu mai ştiu ce mandat avea fiecare director, pentru că au fost atâţia”.

Dacă Adrian Iorgulescu l-a desemnat în funcţie pentru 4 ani, este neclar, în acest caz, cum şi cine a modificat între timp contractul lui Eugen Şerbănescu încheiat cu MCC. Răspunsul instituţiei, prin ofiţerul de presă Radu Enache, a fost acela că directorul CNC are „o funcţie publică de conducere pe perioadă nedeterminată, nu este în regim de manager cu concurs şi mandat. I se va face însă o evaluare anuală, care va urma”. Reprezentantul MCC a precizat că un contract încheiat între minister şi un director aflat în subordine poate fi modificat în timpul mandatului acestuia din urmă.

2 COMENTARII

  1. Va rog sa ma iertati ca nu va scriu un comentariu direct. Sunt insa foarte nelinistit ca dupa ce am cautat in peste 10 librarii cartea dvs. „A doua scrisoare pierduta” n-am gasit-o sa o cumpar. Va implor la ce librarie o pot gasi. Va rog sa nu va suparati ca v-am scris si va multumesc anticipat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here