Decernările de premii vin în cârduri acum, la sfârşitul anului, şi majoritatea au calitatea de „vestitori ai Oscarului”. Criticii de film membrii în Asociaţiile din Boston, Los Angeles, Washington D.C. şi scribii online din New York au indicat aceeaşi peliculă ca fiind favorita lor din 2010: The Social Network/Reţeaua de socializare, regizată de David Fincher, cu un scenariu scris de Aaron Sorkin.
În total, Sorkin a primit trei premii pentru scenariul filmului. Toy Story 3 a câştigat trei premii pentru cel mai bun film de animaţie (de la trei dintre asociaţiile de critici – Boston, Los Angeles şi New York Online). Natalie Portman a luat două premii pentru cea mai bună actriţă, datorită rolului de balerină „bântuită“ din Black Swan. La capitolul actor în rol principal, cele trei asociaţii ale criticilor americani nu s-au înţeles deloc. Cei din Los Angeles l-au ales pe Colin Firth, pentru The King’s Speech. Criticii din Boston i-au dat premiul lui Jesse Eisenberg, pentru The Social Network, iar cei din New York l-au preferat pe James Franco, eroul din 127 Hours, regizat de Danny Boyle.
The Social Network a mai fost premiat şi de National Board of Review ca fiind cel mai bun din 2010.
Şi Institutul American de Film (AFI) a dat publicităţii lista alcătuită de membrii săi, cu cele mai bune zece pelicule ale lui 2010.
Asociaţia criticilor de film din Los Angeles
Cel mai bun film: The Social Network
Cel mai bun regizor: Olivier Assayas, Carlos, la egalitate cu David Fincher, The Social Network
Cel mai bun actor: Colin Firth, The King’s Speech
Cea mai bună actriţă: Kim Hye-Ja, Mother
Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin, The Social Network
Cel mai bun film de animaţie: Toy Story 3
Asociaţia criticilor de film din Boston
Cel mai bun film: The Social Network
Cel mai bun regizor: David Fincher, The Social Network
Cel mai bun actor: Jesse Eisenberg, The Social Network
Cea mai bună actriţă: Natalie Portman, Black Swan
Cel mai bun actor secundar: Christian Bale, The Fighter
Cea mai bună actriţă secundară: Juliette Lewis, Conviction
Cea mai bună distribuţie: The Fighter
Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin, The Social Network
Cel mai bun film de animaţie: Toy Story 3
Asociaţia criticilor de film online din New York
Cel mai bun film: The Social Network
Cel mai bun regizor: David Fincher, The Social Network
Cel mai bun actor: James Franco, 127 Hours
Cea mai bună actriţă: Natalie Portman, Black Swan
Cel mai bun actor secundar: Christian Bale, The Fighter
Cea mai bună actriţă secundară: Melissa Leo, The Fighter
Cea mai bună distribuţie: The Kids Are All Right
Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin, The Social Network
Cel mai bun film de animaţie: Toy Story 3
Cele mai bune 10 filme din 2010: 127 Hours, Another Year, Black Swan, Blue Valentine, The Ghost Writer, Inception, The Kids Are All Right, The King’s Speech, Scott Pilgrim vs. the World, The Social Network
Lista Institutului American de Film
- Black Swan
- The Fighter
- Inception
- The Kids Are All Right
- 127 Hours
- The Social Network
- The Town
- Toy Story 3
- True Grit
- Winter’s Bone
The King’s Speech a primit un premiu special şi n-a fost inclus în lista celor zece, pentru că este un produs britanic. Anul trecut, numai cinci din cele zece filme propuse de AFI au fost nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film. Anul acesta lista ar putea rămâne neschimbată în proporţie de 90%, cu filmul The King’s Speech înlocuind fie The Town, fie Inception.
Citeşte şi: Previziuni timpurii la Oscar. Candidaţii, aliniaţi la start