UPDATE. Filmul Loverboy, în regia lui Cătălin Mitulescu, va avea premiera mondială la Festivalul de la Cannes (11 – 22 mai) , în secţiunea Un Certain Regard, au anunţat acum câteva minute organizatorii. Mitulescu revine pe Coasta de Azur la 7 ani după ce a luat Palme d’Or pentru scurtmetrajul Trafic.
Cel de-al doilea lungmetraj al său, lansat la cinci ani de la precedentul – Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii – a stat în gestaţie ani buni, timp în care scenariul a suferit transformări radicale. George Piştereanu şi Ada Condeescu sunt protagoniştii unei poveşti despre o metodă de racolare a fetelor pentru prostituţie, numită „prin îndrăgostire”. „Să fii loverboy e o meserie, dar filmul e o poveste de dragoste”, declară regizorul Cătălin Mitulescu.
„Deocamdată, suntem fericiţi că vom fi la Cannes. În rest, vrem ca filmul să ajungă cât mai repede pe ecrane, în România”, adaugă şi producătorul Daniel Mitulescu, de la Strada Film.
În Loverboy, filmat vara trecută în 15 locaţii din Constanţa şi împrejurimi, joacă şi Bogdan Dumitrache, Clara Vodă, Adina Galupa, Coca Bloos, Ion Besoiu, Remus Mărgineanu, Alexandru Mititelu şi mulţi alţi actori neprofesionişti, într-o distribuţie de peste 30 de personaje. Imaginea este semnată de Marius Panduru.
În competiţia oficială a intrat un alt nume românesc, dar probabil din partea Franţei: Radu Mihăileanu, cu La Source des femmes (ceea ce confirmă zvonurile despre care scriam săptămâna trecută) , o comedie despre „confruntarea dintre sexe” – femeile dintr-un sat îşi ameninţă bărbaţii că nu vor mai face sex dacă nu vor aduce apă dintr-un puţ aflat la depărtare, singurul din zonă. În rolurile principale apar Hafsia Herzi (La graine et le mulet), Leïla Bekhti şi Sabrina Ouazani. Unul dintre producători este Luc Besson, iar scenografia şi costumele sunt semnate de Cristian Niculescu şi Viorica Petrovici, restul echipei fiind străină.
Cei care au urmărit Cannes-ul în ultimii ani vor avea senzaţia unui deja-vu citind numele din selecţie: Pedro Almodovar (care s-a lăsat convins să-şi aducă filmul cu Antonio Banderas – La piel que habito – în festival), Lars Von Trier, Woody Allen, fraţii Dardenne, Takashi Miike, Nuri Bilge Ceylan, Paolo Sorrentino, Nanni Moretti, Kim ki-duk, Gus Van Sant (de data aceasta în Un Certain Regard).
Tree of Life a lui Terrence Malick e confirmat, într-un final, în competiţie şi-i va aduce pe Croazetă pe Brad Pitt şi Sean Penn. L ars von Trier vine cu deja discutatul Melancholia, un SF psihologic despre apocalipsă şi despre felul în care oamenii încearcă să se împace cu ideea că viaţa pe Pământ va lua sfârşit. În distribuţie – Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Kiefer Sutherland, John Hurt, Charlotte Rampling, Alexander Skarsgaard, Stellan Skarsgaard şi Udo Kier.
Nanni Moretti urmăreşte luptele interioare şi rutina unui Papă (Michel Piccoli) în Habemus Papam, Paolo Sorrentino – căutările unui fost star rock (Sean Penn), care încearcă să-şi găsească tatăl, fost ofiţer nazist, în This Must Be the Place, iar Gus Van Sant se întoarce cu o dramă despre adolescenţi confruntaţi cu moartea în Restless.
Tot pe Coasta de Azur îşi va face intrarea şi o franciză hollywoodiană, în afara competiţiei: Piraţii din Caraibe 4.
Iată, la cald, lista de titluri din selecţia oficială a ediţiei prezidate de Robert de Niro.
ÎN DESCHIDERE
- Midnight in Paris, Woody Allen
COMPETIŢIE
- Drive, Nicolas Winding Refn
- Footnote, Josef Cedar
- Hanezu no Tsuki, Naomi Kawase
- Hara-kiri: Death of a Samurai, Takashi Miike
- The Kid With a Bike, Jean-Pierre and Luc Dardenne
- L’apollonide (Souvenirs de la maison close), Bertrand Bonello
- Le Havre, Aki Kaurismaki
- Once Upon a Time in Anatolia, Nuri Bilge Ceylan
- Melancholia, Lars von Trier
- Michael, Markus Schleinzer
- Pater, Alain Cavalier
- Polisse, Maiwenn
- The Skin That I Inhabit, Pedro Almodovar
- Sleeping Beauty, Julia Leigh
- La Source des femmes, Radu Mihaileanu
- This Must Be the Place, Paolo Sorrentino
- The Tree of Life, Terrence Malick
- We Have a Pope, Nanni Moretti
- We Need to Talk About Kevin, Lynne Ramsay
UN CERTAIN REGARD
- Arirang, Kim Ki-duk
- Bonsai, Cristian Jimenez
- The Day He Arrives, South Korea, Hong Sang-soo
- Et maintenant on va ou?, Nadine Labaki
- Halt auf freier Strecke, Germany, Andreas Dresen
- Hors Satan, Bruno Dumont
- The Hunter, Bakur Bakuradze
- Les Neiges du Kilimandjaro, Robert Guediguian
- L’exercice de l’etat, Pierre Schoeller
- Loverboy, Catalin Mitulescu
- Martha Marcy May Marlene, Sean Durkin
- Miss Bala, Gerardo Naranjo
- Restless, U.S., Gus Van Sant (opener)
- Oslo, August 31st, Joachim Trier
- Skoonheid, Oliver Hermanus
- Tatsumi, Singapore, Eric Khoo
- Trabalhar cansa, Juliana Rojas, Marco Dutra
- Toomelah, Ivan Sen
- The Yellow Sea, South Korea, Na Hong-jin
ÎN AFARA COMPETIŢIEI
- The Beaver, U.S., Jodie Foster
- The Artist, Michel Hazanavicius
- The Conquest, Xavier Durringer
- Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, Rob Marshall
PROIECŢII LA MIEZUL NOPŢII
- Wu Xia, Peter Chan Ho-sun
- Dias de gracia, Everardo Gout
PROIECŢII SPECIALE
- Labrador, Frederikke Aspock
- Le maitre des forges de l’enfer, Rithy Panh
- Michel Petrucciani, Michael Radford
- Tous au Larzac, Christian Rouaud
„Piraţii din Caraibe 4” îşi umflă pânzele la Cannes
Gus Van Sant deschide secţiunea Un Certain Regard la Cannes
Primele zvonuri dinspre Cannes: Lars Von Trier, Gus Van Sant şi Radu Mihăileanu