250 de românce ar fi vrut să fie Luminiţa. Gianluca şi Massimiliano De Serio, doi fraţi regizori aflaţi la debut, o caută, la rândul lor, de astă-primăvară. Luminiţa ar trebui să fie eroina din Şapte fapte de milostenie / Sette opera di misericordia – o adolescentă imigrantă din Republica Moldova care ştie bine lecţia străzii, fură, fumează cu gesturi bărbăteşti şi vorbeşte puţin. „Nu e chiar un film despre imigraţie”, explică cineaştii, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru filmreporter.ro. Ci unul despre călătoria interioară a personajului într-o lume care nu pare să mai permită minuni personale.

Din cele 250 de concurente la rol au rămas iniţial în jur de 40, după care, în urma unui brainstorming şi a multor ore de vizionare, s-a ajuns la 13-14. Lor li s-au adăugat câteva nume recomandate de producătorii de la Elefant Film, printre care Ana Ularu, Dorotheea Petre, Ada Condeescu, Mădălina Ghiţescu. „Pe protagonistă o cheamă Luminiţa şi vine din Republica Moldova, dar pentru că vorbeşte româneşte, am decis să alegem o actriţă din România”, spune Gianluca De Serio. Cine va fi ea, se va decide zilele acestea.

Coproducţia româno-italiană se va filma în Torino, începând din 18 decembrie, şi îl va avea în rolul principal masculin pe unul dintre actorii celebri ai Italiei, Roberto Herlitzka (Aldo Moro din Buongiorno, notte al lui Marco Bellocchio). Datele de filmare sunt dictate de timpul scurt pe care îl are la dispoziţie actorul pentru această peliculă.

Marilena de la P7, la audiţie

La sfârşitul săptămânii trecute, la finalul celei de-a doua runde de casting de la Bucureşti, cei doi cineaşti italieni o aveau în faţa lor pe Mădălina Ghiţescu, actriţa din Marilena de la P7. Gianluca şi Massimiliano se completează cu o graţie pe care ţi-o dă exerciţiul îndelungat: primul ţine camera, al doilea dă indicaţii şi joacă un personaj şi invers. Mădălina Ghiţescu e la prima audiţie şi trebuie să facă un efort să o dibuiască pe Luminiţa din spusele lor. Puterea ei stă în privirea de adolescent fără copilărie, pentru care viaţa n-a oferit decât plăceri meschine ca descoperirea unui parfum bun într-o geantă furată. Se stinge lumina, pentru concentrare.

Încadrată de două scaune, în încăperea unei foste case boiereşti din Bucureşti, actriţa ar trebui să-şi imagineze că se află între două maşini parcate pe o stradă din Torino şi scotoceşte într-o borsetă furată, apoi în spital, cotrobăind după actele unui bătrân, apoi pe stradă, urmărindu-l, sau în holul blocului, sechestrându-l. Gianluca e încântat de unele improvizaţii, Massimiliano ar vrea ca Mădălina să se ţină de indicaţii. Dar o ţin în probe peste două ore – ceea ce e un semn bun – şi peste marginile răbdării celei care aşteaptă la rând, o aspirantă cu ten translucid, total nepotrivită pentru Luminiţa.

„Personajele sunt inspirate de oameni pe care i-am cunoscut”

La o primă vedere, ce va face protagonista basarabeancă – o tânără orfană de tată şi părăsită de mamă – în acest film pare greu de justificat din punct de vedere dramaturgic. „E povestea unei fete care trăieşte la periferia unui oraş în care trăim şi noi, Torino. E izolată de restul comunităţii şi doarme într-o maşină pentru care trebuie să plătească în fiecare noapte cu ce reuşeşte să fure din spitalul prin care se învârte zilnic”, explică Gianluca. Pentru că vrea să scape de această povară zilnică, decide să fure copilul celor care deţin maşina şi să-l vândă ca să-şi cumpere acte.

Antonio, un bătrân bolnav de cancer la gât în fază terminală, intră în această poveste fără voia sa: devine victima Luminiţei şi a planului ei, ca apoi raporturile de putere să se inverseze. „Personajele sunt inspirate de oameni pe care i-am cunoscut. Bătrânul e inspirat de bunicul nostru, are foarte multe dintre trăsăturile lui, iar Luminiţa de o infirmieră pe care am întâlnit-o în spital când bunicul nostru era pe moarte şi care avea grijă de o femeie internată lângă el. Cele două personaje au viaţa lor proprie acum, iar cei doi sunt doar puncte de pornire. Locul în care se petrece acţiunea şi atmosfera filmului ne sunt foarte cunoscute, pentru că în ele am trăit”, adaugă Gianluca, născut şi crescut într-un cartier periferic din Torino, populat acum de imigranţi români şi italieni veniţi din sudul ţării.

Însă accentul, în Şapte fapte de milostenie (titlul e dat de cele şapte fapte pe care trebuie să le facă într-o viaţă un creştin catolic), nu va cădea pe partea socială ci pe cea existenţială – insistă cei doi cineaşti. „Luminiţa e un personaj mai aparte. Ok, e săracă, e singură. Dar nu e o victimă! În ultimii ani, în Italia s-au făcut o groază de filme despre imigranţi care se joacă pe ei înşişi în faţa camerei. Noi am decis să mergem dincolo de asta şi să aducem în faţa publicului un caracter puternic, o fată poate prea dură. În cele din urmă devine o victimă, dar nu a sistemului, ci a ei însăşi. Sistemul e întotdeauna rău, dar în acest background imoral şi decadent, o părticică mică din imensa mocirlă se va schimba în lumină”, subliniază Massimiliano.

„Nu contează faptul că vine din Moldova sau din altă ţară”

E posibil ca filmul să stârnească discuţii din partea românilor şi a moldovenilor fie şi numai din cauza atributelor cu care e înzestrată eroina. „Însă, dacă vezi filmul, ai să vezi că nu contează faptul că vine din Moldova sau din altă ţară. Importantă e călătoria pe care o face ea însăşi, în interiorul ei. Intenţia noastră e să facem un film existenţial”, continuă Massimiliano, îndrăgostit de „poveştile cu oameni care caută o altă identitate şi care se ridică din propriile închisori, de acolo de unde se află ei, de la marginea existenţei”.

Prima parte a filmului va avea ritmul unui thriller („nu ştii niciodată ce o să se întâmple”), iar a doua parte va fi o dramă combinată cu mistery, „cu accent pe sentimente, senzaţii”. Pe ceilalţi actori români îi vor găsi în Torino. „Am făcut un casting acolo şi am găsit deja pe cineva, ne vom întoarce să mai dăm o probă”.

Cei doi fraţi gemeni, care semnează şi scenariul, au regizat până acum doar împreună. „Pe platou, încercăm să ne împărţim munca. Eu lucrez mai mult cu actorii, el cu echipa şi invers. Uneori lucrăm la acelaşi lucru simultan şi se pot crea confuzii, dar ele pot fi creative”, spune Gianluca. „E vorba de dialog şi compromis, dar nu în sensul negativ ci pozitiv”, îl completează Massimiliano.

Nici unul dintre ei nu are studii de regie, unul e licenţiat în istoria cinema-ului, celălalt în istoria artei. „Nu am învăţat să regizăm, nu am făcut şcoala de regie, am ajuns aici din poziţia de spectatori, de cinefili, şi de oameni care s-au întrebat mereu cum îi poate ajuta cinema-ul în viaţa de zi cu zi şi cum îi poate face să înţeleagă mai bine viaţa”, adaugă Massimiliano, cel care a adus în familie diploma de istoria artei.

Nominalizaţi la Oscarurile europene

Background-ul celor doi cineaşti în vârstă de 32 de ani e promiţător, deşi povestea pare să conţină destule găuri negre în care să se afunde filmul. În 2006, au fost nominalizaţi la premiile Academiei Europene de Film pentru scurtmetrajul Zakaria. Filmul despre un adolescent arab născut în Italia care învaţă despre limba şi religia sa a fost preselecţionat la Oscar, a obţinut titlul de Cel mai bun scurtmetraj european la Stuttgart şi a fost nominalizat la premiile industriei italiene de film David di Donatello.

Numeroase alte premii au câştigat şi scurtmetrajele Mio fratello Yang (despre o tânără chinezoaică ce ajunge în Italia fără acte şi decide să preia identitatea unei imigrante dispărute) şi Maria Jesus. Sunt, totodată, autorii multor performance-uri în diverse galerii prin Europa, toate cu accente sociale, ca şi filmele lor.

Şapte fapte de milostenie va fi produs de Alessandro Borrelli şi La Sarraz Pictures (www.lasarraz.com), alături de compania Elefant Film, înfiinţată de Ruxandra Zenide, Alexandru Iordăchescu şi Dan Burlac. Bugetul filmului este de aproximativ 800.000 de euro.