La 20 de ani de la destrămarea URSS, un serial realizat din peste 700 de ore de material de arhivă provenit din peste 70 de surse publice şi private din Europa îşi propune să lămurească ceea ce iniţiatorul lui numeşte „un mister”: prăbuşirea Uniunii Sovietice. Seria de şase episoade din Adio, Tovarăşi! debutează joi, de la 22.10, pe TVR1.
În avanpremieră, primul documentar a fost proiectat la Cinemateca Eforie, luni seara, în prezenţa producătorului Christian Beetz, a regizorului Alexandru Solomon (producător din partea română, prin Hi Film), a lui Ioan Stanomir, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), şi a două dintre personajele filmului – Sergiu Celac şi Ion Grigorescu.
Proiectul e unul amplu, cross-media, şi implică 12 ţări şi 7 posturi mari de televiziune, având ca motor postul franco-german Arte. Un site interactiv excelent conceput va funcţiona ca un soi de arhivă virtuală a comunismului de familie , cu poze, cărţi poştale, poveşti, interviuri. Organizat pe ţări, pe tematici şi pe ani, farewellcomrades.tv va fi disponibil în mai multe limbi.
„Ideea mi-a venit după ce am văzut un serial documentar american de 10 episoade despre cel de-al doilea război mondial. Şi m-am întrebat de ce nu putem face şi noi ceva asemănător, doar avem o istorie atât de bogată”, a explicat producătorul german Christian Beetz. De la început, s-a stabilit că nu va fi vorba de viziunea unor vestici. Voiau oameni din „interior”, care au testat pe pielea lor „binefacerile” socialismului. Şi nu e întotdeauna nevoie de ghilimele când pomeneşti de „binefaceri”, reiese din documentar – viaţa în comunism a avut şi părţile ei bune.
Polii celor două viziuni sunt regizorul Andrei Nekrasov şi fiica sa: el, nostalgic după tinereţile sale în URSS, ea – crescută în Vest şi antrenată să privească istoria cu un ochi critic şi detaşat. Ideea dialogului între generaţii nu e rea – discuţii de genul acesta au probabil sute de tineri cu părinţii lor – însă, în primul episod, nu e tocmai funcţional, pare artificial. Întrebarea de bază e „Tată, cum a fost să trăieşti în comunism?”: Animaţiile satirice cu Brejnev şi alţi lideri sunt, la rândul lor, mult prea uzate ca să mai inspire mare lucru.
Un „horror cu crimele comunismului”
Până la urmă, interesant în Adio, Tovarăşi! e faptul că, pentru prima dată, cineva i-a adus pe ruşi, cehi, polonezi, nemţi sau români în acelaşi loc (virtual), şi i-a pus să povestească despre comunismul lor. Regăsirea e emoţionantă. Veţi afla, printre altele, că toţi îşi amintesc că au trăit bine la un moment dat (mai cu seamă pentru că filmul documentează perioada 1975 – 1991), dar că acest bine general masca dramele individuale ale celor care nu se conformau ideologiei. („Comunismul a avut capacitatea unică de alterna teroarea şi aparenta normalitate”, spune politologul Ioan Stanomir). Veţi constata că forme similare de protest şi spaţii de (aparentă) libertate a avut fiecare dintre ţări şi că fiecare popor din fostul bloc comunist îşi revendică, în mai mare măsură ca altele, contribuţia decisivă la prăbuşirea URSS.
„A fost foarte dificil să lucrăm cu 7 televiziuni din 7 ţări diferite, pentru că de la fiecare primeai alt răspuns la întrebarea cum s-a prăbuşit URSS. Cehii spuneau că li se datorează lor, polonezii că lor şi tot aşa. Am lucrat cu materiale din 35 de arhive publice şi 37 private şi la un moment dat am ajuns în pragul disperării, pentru că volumul de muncă era imens”, a declarat Christian Beetz.
Însă acel ceva ce „nici serviciile secrete nu ştiau sau nu anticipau” s-a dovedit rezultatul unui proces îndelungat şi meticulos, o demonstrează Adio, Tovarăşi!. Cât de mult a contat, în dinamica interioară a blocului comunist, faptul că un om a detonat statuia fondatorului Partidului Comunist din Cehia? Că nişte rockeri cu plete şi bărbi – The Plastic People of the Universe – au fost arestaţi şi apoi eliberaţi graţie protestelor fanilor şi prietenilor? Că Brejnev a plantat singur o bombă cu ceas publicând în ziarele oficiale întreaga rezoluţie de la Helsinki, unde figurau cuvinte ca „libertatea de exprimare”, „drepturile omului”? Sau că un doctor rus s-a apucat să scrie o carte despre tratamentul psihiatric la care erau supuşi dizidenţii ruşi?
La destrămarea URSS au contribuit, ca nişte furnici la ridicarea unui muşuroi, toţi cei care şi-au păstrat libertatea interioară. „Documentarul invalidează definitiv mitul societăţii ca un monolit supus regimului”, apreciază Ioan Stanomir. Acest puzzle uriaş de experienţe comune despre socialism ar putea servi pentru educaţia noilor generaţii, în condiţiile în care superioritatea economiilor capitaliste e pusă serios sub semnul întrebării. O doamnă din public a sugerat că filmul e prea blând (prezintă perioada post-lagăr) şi că un „horror cu crimele comunismului” n-ar strica pentru ca tinerilor să li se aplece o dată pentru totdeauna.
Poate mai important decât orice comentariu despre Rusia de astăzi e faptul că nici o televiziune din ţară n-a acceptat să difuzeze serialul. În toată Europa, 20 de posturi vor prelua miniseria. Adio, Tovarăşi! este o coproducţie Artline Films, Gebrueder Beetz Filmproduktion şi ARTE. Pentru România coproducătorii serialului sunt Hi Film şi TVR.
