Jurnal de spectator la Berlin (3): iubiri tabu şi o dramă de familie marca Radu Jude

1
366
Şerban Pavlu şi Sofia Nicolaescu
Şerban Pavlu şi Sofia Nicolaescu

După ce cu o zi înainte văzusem performanța unui copil în film – Thomas Horn, micul erou din Extremely Loud and Incredibily Close, în regia lui Stephen Daldry – , am dat ieri de un alt protagonist – Kacey Mottet Klein, în rolul Simon dintr-un alt film aflat în competiție : L’enfant d’en haut, regizat de Ursula Maier.

Kacey este incredibil în rolul unui copil care încearcă cum știe el mai bine să suplinească două ipostaze: cea de copil care are nevoie de afecțiune și cea de adult serios care aduce bani în casă.

Așadar, în sezonul de iarnă, el urcă într-o stațiune din Elveția, se pierde printre turiști și fură. Coboară apoi pentru a vinde lucrurile furate – skiuri, mănuși, ochelari de soare, etc. Astfel, el face bani și o sprijină pe sora lui mai mare, cu care locuiește.

L’enfant d’en haut este un film vertical, de tipul filmului Meteora, unde copilul urcă spre o viață visată și coboară spre o realitate cu care trebuie să se confrunte. În plus, un element care îmbogățește povestea este muzica hipnotică și tulburătoare a chitaristului John Parrish.

Ziua a fost îmbogățită cu un film din Retrospectivă – The Road to Life, în regia lui Nikolai Ekk, primul film cu sunet rusesc, creat în 1931. Proiecția a avut loc într-o locație plină de farmec, Bundesplatz Kino, un mic cinema oldies but goldies, cu o capacitate de 188 locuri. Filmul, chiar dacă este plin de sloganuri socialiste specifice vremii, este inovator pentru vremea aceea, pentru felul în care se joacă cu sunetul. M-am bucurat să văd acest film. În afară de faptul că e o ocazie rară să vezi acest tip de peliculă, filmul te și întoarce la originea cinema-ului, te face să vezi primele rezolvări de situații, încadraturi, etc.

Iubirea din Tabu

După seara petrecută în acest mic cinema din Bundesplatz m-am întors în următoarea dimineață în locația mea favorită, Friedrichstadt Palast. Favorită pentru că mi-a devenit familiară, am încercat zilele acestea diverse locații unde să mă poziționez în sală. Aici am văzut un alt film breathtaking pentru mine: Tabu, în regia lui Miguel Gomes. Te seduce chiar de la început, prin coloana sonoră și mica poveste de intro cum un bărbat căruia i-a murit soția se sinucide lăsându-se pradă unui crocodil în Africa. După aceea, povestea spune că fantoma soției lui continuă să fie prezentă de lângă crocodil…

Chiar dacă este un film alb-negru şi doar prima parte (The Lost Paradise) are sunet, cea de-a doua (Paradise), și cea mai mare ca durată, fiind un film mut, cei aproape 2000 de spectatori au savurat până la final niște momente de mare emoție, dar și de mare rafinament cinematografic.

Căci despre asta este vorba în Tabu: în prima parte Pilar, (Teresa Madruga), o femeie însingurată, are grijă de vecina ei, Aurora (Laura Soveral), o bătrână care are un viciu, gambling-ul, e încăpățânată și nu e mereu lucidă. Aurora moare, dar înainte de a muri o trimite pe Pilar să îl găsească pe cel cu care a avut o aventură, pe când era deja căsătorită, lângă muntele Tabu din Africa. Povestea dragostei lor, istorisită de el, este subiectul părții a doua.

Incredibilă este prima apariție, prima scenă, a Aurorei – unde Luara Soveral joacă cu ochelarii de soare pe ochi. Nu îi vezi ochii, însă actrița are o expresivitate a mâinilor şi a gurii care transmite mai mult decât ar face-o cuvintele. Muzica are aici, ca și în L’enfant d’en haut, un loc aparte. Și acum îmi răsună în cap acordurile pianului de la începutul și finalul filmului.

Toată lumea din familia noastră

Ultimul film al zilei a fost Toată lumea din familia noastră, în regia lui Radu Jude – o dramă despre un tată (Șerban Pavlu) care se duce la fosta soție acasă pentru a-și lua fiica cu gândul de a o duce la mare, cu cortul. De fapt, în fosta lui casă îl găsește noul iubit al Otiliei (Mihaela Sîrbu), jucat de o constanță în cinematograful românesc – Gabriel Spahiu. Tatăl este într-o stare de de însingurare și nervozitate, încearcă să ascundă, prefăcându-se entuziasmat de ideea concediului, dar corzile emoționale sunt prea întinse și el cedează – cei doi, Otilia cu iubitul ei, Aurel – ajung să fie agresați.

Dialogul atent dozat, cu momente tensionate – amplificate de filmările din mână – dar și situațiile în care empatizezi cu cea mică, jucată de Sofia Nicolaescu, plus actorii foarte talentaţi în aceste roluri fac din Toată lumea din familia noastră un film de văzut în cinematografele românești.

După proiecție, cu toate că filmul s-a terminat la o oră târzie, mulți oameni au mai stat la discuția cu regizorul Radu Jude și actorii: Șerban Pavlu și Mihaela Sîrbu. Pe lângă interesul pentru cum s-a ajuns la acest subiect și cât a fost bugetul, lumea a fost curioasă să afle cât valorează box office-ul în România. Dacă perspectiva lui Radu Jude a fost pesimistă, indicând scăderea numărului de spectatori în cinematografele românești, eu chiar sper să nu fie așa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here