Jurnal de spectator la Berlin (1). O lume care nu ne aparţine

0
324

a world not ours

Autor: Florentina Bratfanof

De fiecare dată când răsfoieşti programul Berlinale, care este mare cât o revistă, te ia cu ameţeală de cât de stufoasă şi impresionantă este oferta. Aşadar, ajunsă la Berlinale pentru ultimele patru zile de festival, iată-mă în fuga continuă de la un film la altul.

Am început cu A World Not Ours, în regia lui Mahdi Fleifel (Liban, Marea Britanie, Danemarca), din secţiunea Panorama – un documentar emoţionant despre viaţa a trei generaţii din Ain El-Helweh – tabăra de refugiaţi din sudul Libanului în care regizorul a crescut. A World Not Ours face un mix între documentar (îşi intervievează prietenul din copilărie, bunicul care avea 82 de ani la momentul filmării şi bunica) şi jurnal filmic (cu amintiri pe care le povesteşte din off şi filmări făcute de tatăl lui din anii 80 şi 90).

Prietenul său din copilărie, Abu Iyad, este poate personajul cel mai sugestiv – el vorbeşte mereu neputinţa de a face ceva cu viaţa lui. Privirile lui lungi spre cameră, după ce mărturiseşte deznădăjduit că îi este imposibil să înainteze, sunt memorabile. Aceste momente, în care camera de filmat devine privirea prietenului său, sunt poate cele mai emoţionante şi au o frumuseţe amară.

Mahdi Fleifel foloseşte camera subiectivă până la capăt:  atunci când regizorul-operator ajunge în casa unor rude sau prieteni şi aceştia îl îmbrăţişează, par că îmbrăţişează aparatul de filmat.

Un plus al documentarului este inserarea muzicii (Roy Eldridge – If I Had You, Ink Spots – If I Didn’t Care) pentru ilustrarea sonoră a unor scene cu tabăra Ain El-Helweh, în trecut şi în prezent, unde regizorul alege, melancolic dar şi ironic, să suprapună muzica pop peste imaginile cu mizeria şi sărăcia din spaţiul în care s-a născut.

Voi continua în zilele ce urmează cu alte lumi care nu sunt ale noastre – probabil că unii dintre noi nu le vor vizita niciodată – dar care se întâlnesc la Berlinale. Din competiţie: Nobody’s Daughter Haewon, regia Hong Sang-soo (Coreea) şi Elle s’en va, regia Emmanuelle Bercot (Franţa) – unde te bucuri constant de farmecul lui Catherine Deneuve; din secţiunea Panorama – Burn it up Djassa, regia Lonesome Solo (Cote d’Ivoire) – un lungmetraj filmat în Africa în 11 zile, într-un spaţiu în care nu există industrie de film sau cinematografe, început fără un buget… Dar şi despre primul lungmetraj al tânărului regizor Christian Klandt, Little Thirteen, în episodul 2 al jurnalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here