Cel mai aşteptat film la Cannes, huiduit la premieră

4
3896

The Tree of Life, în regia lui Terrence Malick, a fost huduit la premiera mondială de azi dimineaţă, la Festivalul de la Cannes. Regizorul, o apariţie extrem de rară în presă (există doar câteva poze cu el), a lipsit de la conferinţa de presă, iar producătorii şi actorii (Brad Pitt şi Jessica Chastain) au explicat că „e prea timid”.

Contrariant, filmul face suprema greşeală de a încerca să cuprindă tot: naşterea cosmosului, evoluţia vieţii, spiritul, corpul, religia, copilăria, memoria, moartea. Există şi dinozauri, în această logică a „întregului”, imagini cu galaxii, protozoare, peşti, deşerturi, pe muzică grea şi, în mod evident, impresionantă (Lacrimosa sau Agnus Dei al lui Berlioz)

Miezul filmului – scene cotidiene (unele în slow-motion, cu voice-over) dintr-o familie din Sud, cu trei băieţi, un tată autoritar şi o mamă luminoasă şi uşoară ca o pană – ar fi fost suficient pentru a ridica întrebări despre univers, viaţă, moarte, spirit. Însă Malick a simţit nevoia, într-un mod facil şi chiar amatoristic, să dubleze micro-cosmosul cu o punere în scenă a macro-cosmosului, ca într-un documentar despre naşterea stelelor de pe Discovery.

Rezultatul e, după cum spuneam, contrariant, şi reacţia criticilor va fi la fel. De altfel, sala a fost împărţită în două tabere după premieră: unii l-au huiduit, alţii l-au aplaudat. Însă, din fericire, Malick n-a fost la conferinţă să încaseze aceleaşi lovituri ca Lars Von Trier cu Antichrist, în 2009. Şi Sean Penn a lipsit (rolul lui oricum nu e consistent), dar va veni la sfârşitul festivalului pentru This Must Be the Place, al lui Paolo Sorrentino.

Filmul se coagulează în jurul morţii unuia dintre cei fraţi, iar scenele de familie sunt flash-back-uri ale celui mai mare, jucat la maturitate de Sean Penn. În debutul filmului, ni se vorbeşte, în voice-over, despre cele două căi pe care le poate lua un om în viaţă: calea graţiei şi calea naturii. Graţia înseamnă generozitate, iubire, armonie, natura înseamnă dominare, supravieţuire, egoism. Între cele două drumuri, întruchipate de mama şi de tatăl său, oscilează copilul. The Tree of Life are, în acest miez, scene foarte intense, în care tatăl (Pitt) îşi domină copiii (întrebat la conferinţă despre atitudinea lui ca părinte, Pitt a glumit „da, deci îmi plesnesc copiii în fiecare zi şi nu le dau de mâncare”) tăindu-le aripile pe care mama li le întinde cu graţia ei. E ecuaţia tipică din familiile tradiţionale, tată-autoritar, mamă-iubitoare, care naşte în adultul de mai târziu sentimente de vinovăţie, furie, complexe. Dacă n-ar fi fost sabotat de lungile secvenţe meşterite pe computer cu Big Bang-ul, formarea stelelor şi dinozaurii, The Tree of Life ar fi fost probabil un foarte interesant film despre viaţă, memorie şi cum să faci faţă morţii.

Terrence Malick are patru lungmetraje în portofoliu (toate multi-premiate), locuieşte în Europa încă de la primul film, Badlands (1973), şi refuză orice contact cu presa. În 1979, regizorul a obţinut premiul pentru regie la Cannes cu Days of Heaven, a revenit apoi pe ecrane cu The Thin Red Line (1998), intrată în istoria cinematografiei ca una dintre cele mai bune drame de război, iar în 2005 a lansat The New World.

Corespondenţă susţinută de

 

 

4 COMENTARII

  1. Cannesul e unul din putinele locuri in care se mai huiduie. Trebuie sa fie interesant. :)) Cat despre film, vad ca toata lumea este cel putin un pic nemultumita, dar cand filmul e comparat cu 2001 A Space Odyssey asteptările nu scad niciun moment, cel puțin în cazul meu.

  2. “Tree of life” va marca epoca urmatoare a artei filmului. Cei care fluiera, sunt adeptii stupidului cinema verite, care vor “felii de viata” nedigerate. Ne-am saturat de minimalismul unora. Este momentul ca cinemaul sa se intoarca la originile metafizice ale imaginii, la sursele profunde lae picturalitatii. Terrence Malick va reinvata sa priviti dimensiunea interioara a imaginilor. Restul e tacere… pe care unii nu o suporta. Vor sa umple golul de sens din ei insisi, fluierandu-l pe cel care li-l arata…li-l dezavaluie…

  3. … decizie corecta a distribuitorilor …. romanii nu sunt pregatiti nici macar sa aiba acces la acest film…. este un film pentru cei care vor schimba lumea, pentru vizionari. s-ar putea sa fie una din scanteile care va alimenta schimbarea iminenta a lumii ….. mai sunt cateva scantei in jurul nostru, trebuie doar sa le vezi ….. dar globalizarea a scurtcircuitat multe sinapse … ordocinema are dreptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here