„Tree of Life” împarte Cannes-ul în două tabere

3
488

Unii l-au huiduit, alţii l-au aplaudat. Pe holurile Cannes-ului poţi auzi, făcând doar câţiva paşi, opinii complet contradictorii, iar cronicile l-ar dezorienta şi pe cel mai conştiincios cititor. The Tree of Life a animat festivalul, a blocat străzile şi a creat cozi imense la vizionarea pentru presă, iar Brad Pitt a primit o atenţie copleşitoare din partea jurnaliştilor. Doar Antichristul lui Lars Von Trier a mai reuşit să divizeze Croazeta în felul acesta, în ultimii ani.

Aprecierile despre filmul lui Terrence Malick merg de la „un film uriaş”, comparat cu 2001: O odisee spaţială a lui Stanley Kubrick, la „Jurassic Park despre catehism”, iar plângerile se leagă de macrocosmosul pe care Malick îl pune în scenă ca într-un documentar de pe Discovery – naşterea universului, prima formă de viaţă, diviziunea celulară, dinozaurii etc. – pe ritmurile grave (sala de cinema vibra la propriu, ca la o furtună) ale unor compoziţii clasice de Bach, Brahms sau Berlioz.

Revista franceză „Première” scrie că „trebuie să reuşeşti să intri în filmul lui Malick, să accepţi misticismul acestui om, prezentat în nişte pasaje vizuale uimitoare: nu suntem obligaţi să-l credem, trebuie doar să-l tolerăm. Această toleranţă, redată în imagini superbe, n-a fost chiar pe gustul tuturor: i s-au reproşat stupizenia şi ghiveciul filosofico-mistic. Fost traducător al lui Heidegger şi fost profesor de filosofie în anii 70, Malick are cel mai atipic parcurs pentru un cineast. Din această formare filosofică i-au rămas resturi şi încă resturi mari, prost digerate de unii spectatori”.

„Evanescent” şi „grandios”

„Partea cu macrocosmosul e problematică. Ei bine, da, veţi spune, normal că e. Dar ce vreau să spun e că cineastul îl face mai problematic din punct de vedere cinematografic decât ar fi trebuit”, scrie şi Lisa Schwarzbaum în „Entertainment Weekly”, de acord cu restul lumii că scenele din familie, jocurile băieţilor şi cele cu părinţii lor sunt extrem de intense şi de speciale. „Întâi vine pământul la momentul creaţiei, apoi organismele unicelulare etc. şi tot aşa de-a lungul evoluţiei, trecând prin dinozauri. Munca în CGI (computer generated image ) e impresionantă. Dar machina din spatele acestei munci divine e extrem de vizibilă şi te distrage”.

Veteranul critic american Todd McCarthy e complet sedus de filmul lui Terrence Malick, pe care îl compară cu „o simfonie”. În cronica pe care o dedică peliculei în „The Hollywood Reporter”, se declară încântat de performanţa lui Brad Pitt şi compară filmul cu Odiseea Spaţială. „The Tree of Life este, fără îndoială, o operă singulară, o interogare metafizică impresionistă despre locul fiinţei umane în marea schemă a universului, care produce valuri de profunzimi printre impreciziile narative”, consideră McCarthy, convins că, deşi audienţa va găsi cu greu legătura dintre drama familiei americane din anii 50 şi începuturile universului, acel ceva „evanescent” şi „grandios” pe care îl conţine face din The Tree of Life un mare film.

Într-o scurtă avancronică, „Le Monde” e sarcastic: „Poate că filmul a fost turnat în vecinătatea platourilor unde îi ţineau în cuşti pe vechii figuranţi din Jurassic Park şi băieţii de la securitate n-au fost tocmai atenţi. Chiar sunt dinozauri înThe Tree of Life şi nu ştiu sigur ce caută acolo”.

„The Guardian” titrează „Aproape ridicol, întotdeauna sublim”, iar criticul Peter Bradshaw este de părere că „e vorba de cinema vizionar la o scară indecent de mare: acel tip de cinema care gândeşte mare. Malick îi face pe extrem de mulţi cineaşti să pară timizi şi neglijabili prin comparaţie”.

Mai multe despre film, plus trailerul, aici: Cel mai aşteptat film la Cannes, huiduit la premieră

Corespondenţă susţinută de

 

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here