Decizia lui Roman Polanski (78 de ani) de a face o vizită la Festivalul de Film de la Zurich la exact doi ani de când a fost arestat acolo e comentată intens pe bloguri şi forumuri. Vestea s-a răspândit ieri rapid, iar „The Hollywood Reporter” a conchis că cineastul se întoarce tocmai pentru că nu mai riscă să fie luat pe sus de poliţie, dat fiind că Elveţia a refuzat o dată extrădarea în Statele Unite.
Pe 27 septembrie anul acesta, Polanski se încăpăţânează să termine ce n-a putut în septembrie 2009: să-şi ridice un premiu pentru întreaga carieră. E, în acelaşi timp, un gest de sfidare împotriva justiţiei americane care, la rândul ei, se încăpăţânează să nu renunţe la un caz din 1977, deşi victima şi-a retras plângerea. Franţa şi Elveţia sunt acum ţările în care cineastul se poate mişca liber, în alte 188 putând fi arestat. Întoarcerea la Zurich echivalează şi cu un gest de încredere şi de mulţumire pentru protecţia oferită (în cele din urmă) de statul elveţian.
Directorii festivalului, Karl Spoerri şi Nadja Schildknecht – bănuiţi în aceşti doi ani că ar fi colaborat cu poliţia elveţiană pentru arestarea lui – s-au grăbit să trimită un mesaj presei: „Suntem foarte mândri să-l primim anul acesta pe Roman Polanski să-şi ridice premiu. Am fost dintotdeauna mari admiratori ai operei sale şi suntem încântaţi că vom putea să-i spunem asta personal, în curând”.
După acordarea premiului, va fi proiectat un film surpriză, un documentar al cărui subiect rămâne deocamdată necunoscut. E posibil să fie chiar istoria acestor doi ani şi a arestării sale, ceea ce ar face cumva mai logică întoarcerea la „locul faptei”.
Regizorul a fost arestat în septembrie 2009 în aeroportul din Zurich şi a fost ţinut în închisoare, apoi în domiciliu forţat până în vara lui 2010, când justiţia elveţiană a decis că nu-l va preda autorităţilor americane. Peste Ocean, încă e un om căutat de justiţie, pentru o acuzaţie de corupere de minore din 1977.
În detenţie, Polanski a început un nou film, Carnage, care a avut recent premiera mondială la Festivalul de la Veneţia şi a fost primit foarte entuziast de critici. Kate Winslet, Jodie Foster, Christoph Waltz şi John C. Reilly sunt capetele de afiş.
Evenimentul revenirii sale va provoca probabil o avalanşă de acreditări din partea jurnaliştilor la Zurich, însă cineastul a transmis deja că nu va da interviuri.