Len Lesser, actorul rămas în memoria fanilor pentru rolul unchiului Leo din Seinfeld, deşi a jucat în câteva sute de alte producţii, a încetat din viaţă miercuri, la 88 de ani, din cauza unei pneumonii.
Veteran al scenei şi al televiziunii, newyorkez-ul Len Lesser a apărut în sute de show-uri şi seriale, începând din 1955, inclusiv Get Smart, Bonanza, Ironside, Kojak, thirtysomething, ER, Alfred Hitchcock Presents, Quincy, Mad About You, All in the Family sau Boy Meets World. Apariţia lui în 15 episoade din serialul produs de Larry David şi Jerry Seinfeld i-au adus însă faima şi în afara Americii. Portofoliul lui cuprinde şi 50 de lungmetraje de cinema, dintre care unele clasice, precum Birdman of Alcatraz (1962), Kelly’s Heroes (1970) al lui Clint Eastwood, Papillon (1973), The Outlaw Josey Wales (1976) – din nou Eastwood, şi Death Hunt (1981).
În toţi aceşti ani, a lucrat în teatru, în câteva piese care i-au adus elogii din partea criticii americane. În loc de flori şi condoleanţe, familia a cerut ca doritorii să facă donaţii pentru compania de teatru A Noise Within din Glendale, California, unde actorul a jucat în ultimii ani.
Mai jos, puteţi urmări un interviu cu Len Lesser despre anii de muncă la Seinfeld şi despre cum îl strigau oamenii pe stradă „Unchiule Leo!”, ca pe o rudă pe care n-au văzut-o de mult. „E ca un blestem!”, exclamă actorul.