„Pál Adrienn”, premiat la Cannes în 2010, rulează la Cinema Elvira Popescu

0
577

Pál Adrienn, filmul proiectat în 2010 în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes şi premiat de critici (FIPRESCI), rulează începând de vineri, 17 februarie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, recent renovat.

Pelicula regizată de Ágnes Kocsis este povestea Piroskăi, o infirmieră obeză, o anti-eroină care rătăcește prin propria viață ca un Gulliver neadaptat, ștearsă până la punctul de a părea inexistentă.

Lucrează la îngrijiri paliative și este înconjurată de moarte – un cotidian tern filmat cu o anumită doză de ironie binevoitoare care amintește de Roy Andersson și care se dereglează când Piroskăi îi vine această nevoie inexplicabilă de a o regăsi pe Adrienn, o prietenă din copilărie.

Își adună amintirile și pleacă într-o călătorie presărată cu contradicţii, în propria memorie și în cele ale persoanelor pe care le va întâlni. Căutarea nu o duce acolo unde voia s-ajungă, dar de-acum încolo viaţa ei nu va mai fi ca înainte. O poveste despre relativitatea memoriei, despre incertitudinea trecutului nostru și, mai ales, despre descoperirea propriei persoane.

În distribuţie: Lia Pokorny Lia, Eva Gábor, István Znamenák, Ákos Horváth.

Durata: 2h16. Versiune maghiară, subtitrată în română.

Program

Vineri 17 februarie
17h00 și 19h30

Sâmbătă 18 februarie
15h00, 17h30 și 20h00

Duminică 19 februarie
15h00, 17h30 și 20h00

Luni 20 februarie
17h00 și 19h30

Marţi 21 februarie
17h00 și 19h30

Miercuri 22 februarie
17h00 și 19h30

Joi 23 februarie
17h00 și 19h30

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here