Jurnal de spectator la Berlin(2). Confuzia adolescenților, farmecul lui Catherine Deuneuve și energia din „Burn It Up Djassa”

0
130

Catherine Deneuve

Chiar dacă nu e nici ora 9.00 în Berlinale Palast, este deja foarte multă lume strânsă ca să vadă cel de-al 14-lea film al lui Hong Sang-soo – Nobody’s Daughter Haewon, prezentat în competiție. De la debutul său uimitor din 1996 – The Day a Pig Fell into a Well, care a și câștigat Tiger Award la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, regizorul se află pentru a treia oară la Berlinală.

În Nobody’s Daughter Haewon, o studentă la actorie se întâlnește cu mama ei chiar înainte de a pleca în Canada. Se simte pierdută și singură. Îl sună pe fostul iubit (Seongjun) – un regizor de film, dar și profesor la universitatea unde ea merge foarte rar la cursuri. Se întâlnesc și se plimbă prin oraș și într-un parc, cu teama constantă de a nu fi văzuți împreună de colegii ei, într-un Seoul mai degrabă rece și pustiit. Scenele întâlnirilor celor doi combinate cu scene în care ea adoarme, ori la bibliotecă, ori într-o mica ceainărie, refac tabloul stării de confuzie și de așteptare în care se află Haewon, regizorul folosind cadre clare, statice.

Povestea lui Haewon (jucată cu prospețime de Jung Eunchae) este spusă într-un stil apropiat de cel al filmelor franceze de acum cincizeci de ani.

La conferința de presă după proiecția filmului, regizorul a fost întrebat ce înseamnă cartea Norbert Elias – The Loneliness of the Dying, care apare de câteva ori în scenele cu Haewon la bibliotecă. Automat, probabil că toată lumea și-a notat titlul, să găsească semnificațiile prezenței acestei cărți în cadre. Regizorul a mărturisit, puțin iritat, că nici măcar nu știa despre ce era cartea, a găsit-o în biblioteca în care filmau și, pur și simplu, i-a plăcut titlul.

Despre asta este de fapt filmul – confuzia unei tinere din societatea de azi, fără accente dramatice. Singurul element „dramatic” este muzica, adusă de Seongjun pe un casetofon, în scenele de plimbare în parc. Este vorba de Simfonia a VII-a, de Beethoven, care face parte și din coloana sonoră a filmului Irreversible (2002) în regia lui Gaspar Noe.

De la dramele unei tinere din societatea asiatică trecem la dramele unei adolescente din Europa. Little Thirteen, primul lungmetraj al tânărului regizor german Christian Klandt. Protagonista Muriel Wimmer arată ca Effie Stonem din serialul de televiziune Skins (UK, 2007). Iar comparația nu se termină aici, pentru că Little Thirteen este foarte apropiat de este de fapt ca atmosferă, miză, personaje, fiind vorba despre o generație de adolescent lipsiți de inhibiții, care își explorează sexualitatea.

De la adolescenți trecem la vârsta a treia, dar cu o Catherine Deneuve care îți ia răsuflarea de cât de frumoasă rămâne în continuare: Elle s’en va, în regia lui Emmanuelle Bercot. Bettie (Catherine Deneuve) deține un restaurant într-un oraș mic din Bretania. Este tulburată de faptul că Etienne și-a părăsit în sfârșit soția, nu pentru ea, ci pentru o femeie mai tânără, iar cum nici mica afacere pe care o are nu îi merge bine. Nu-și mai suportă starea și pleacă cu mașina prin micile orașe ale Bretaniei. Din acest road trip și „fuga” de acasă, ea va redescoperi farmecul vieții și se va îndrăgosti, în mod neașteptat, din nou.

Elle s’en va este un film care te face să admiri farmecul natural al unei femei ajunse la 60 de ani, vorbind despre o bătrânețe în care neputințele sunt lăsate în plan secund sau cumva colorate de sentimentul de dragoste, de copii și de natură (peisajele liniștitoare din Bretania).

Al patrulea film, prezentat de astă dată la secțiunea Panorama, este un film început fără niciun buget, realizat în Africa, acolo unde nu există piață pentru filme și o industrie de film stabilită. Este vorba despre Burn it up Djassa, în regia lui Lonesome Solo (un regizor autodidact de 27 ani). Este incredibil câtă energie pozitivă degajă de obicei filmele fără buget sau cu un buget foarte mic, și energia asta se vede, în mod real, în acest film. Se simte de fapt voința de a face acest film despre care producătorul Philippe Lacôte a spus: „Nu aveam nimic de pierdut, aveam totul de câștigat, deci l-am făcut pur și simplu”.

Filmat în cartierul Abidjan din Wassakara, cu numai câteva luni înainte de începerea războiului civil de pe Coasta de Fildeș, Burn It Up Djassa spune povestea unui tânăr Tony (Abdoul Karim Konaté) care încearcă să se adapteze la viața în ghetou și cade în această capcană, devenind criminal în mod accidental. Își ascunde crima, dar începe să fie vânat de poliția locală, în frunte cu fratele său mai mare, Mike, care este polițist. Povestea este spusă plastic de un narator, Mohamed Bamba, în jargonul Nouchi, aducând elemente de mitologie din spațiul urban, și chiar dacă finalul este unul grav, filmul degajă speranță, energie și e „îmbibat” de poezie slam și ritmuri de street dance.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here