*Urzeala tronurilor are premiera pe HBO România astăzi, 18 aprilie, la ora 22.00, la doar câteva ore de la premiera americană.
Prima carte din seria lui George R.R. Martin mă aştepta de vreo lună să o citesc, însă m-am decis să mai aştept puţin. M-am gândit că serialul ăsta are o bază de fani gata-construită, dar că sigur mai există persoane care ar vrea să se uite, newbies, şi, din cauza abundenţei de personaje, distribuţiei imense şi firelor urzite ale poveştii, am ales să abordez serialul exact ca un newbie, fără pregătire în prealabil (după ce am văzut primele două episoade, însă, m-am hotărât să mă apuc de carte aproape instantaneu – revin cu o cronică serial vs cărţi atunci când o termin).
Am avut norocul de a vedea primele două episoade din serial înaintea americanilor (de câte ori se întâmplă aşa ceva?). Şi bine a fost. Pentru că, imediat ce s-a terminat primul capitol din poveste, am putut trece la următorul. La jumătatea acestuia, deja aveam câteva personaje preferate, implicate în acţiuni care le puneau în pericol şi chiar îmi păsa dacă vor ieşi cu bine din asta sau nu.
Verdictul (înainte de a mă apuca să povestesc) este că serialul chiar e accesibil pentru cei care habar n-au ce e Westeros, ce legătură e între Eddard Stark şi regele Robert Baratheon, dar şi ce anume este Zidul. Deşi cantitatea de informaţie este vastă şi vine în valuri, aceasta nu e deloc greu de asimilat. Cele două episoade pe care le-am văzut sunt destul de pline de backstory, ceea ce ar putea deveni plictisitor, dacă discuţiile lungi ale personajelor n-ar fi pe fundaluri vibrante, pline de culoare, în peisaje fantastice, verzi (din Irlanda) şi dacă interpretările actorilor n-ar fi atât de bine conturate. Lord Eddard Stark (cel care, momentan, pare a fi protagonistul), are deja cinci copii legitimi, unul ilegitim şi un pupil, asta ca exemplu al multitudinii de personaje.
Evenimentul declanşator din Urzeala tronurilor este moartea lui Jon Arryn, Mâna Regelui, care lasă un vid de putere în Cele Şapte Regate din Westeros. Deja sunt indicii că moartea acestuia este suspectă, dar regele Robert Baratheon (Mark Addy) trebuie să găsească un succesor, pentru ca el să poată (parafrazez) să bea şi să se culce cu femei, în timp ce Mâna Dreaptă conduce efectiv regatul.
Alesul este Lord Eddard Stark (Sean Bean, un actor cu capital mare în lumea fantasy datorită rolului Boromir din Stăpânul Inelelor), conducătorul ţinutului nordic, genul de tip care nu se implică în jocuri de culise, care nu-şi doreşte puterea şi care este oarecum obsedat de respectarea regulilor. E genul care execută fără drept de apel un soldat din Rondul de Noapte al Zidului (graniţa dintre Westeroos şi barbari, iar soldaţii care-l apără sunt abstinenţi precum călugării şi trăiesc doar pentru Zid – un job pe viaţă, fără posibilitatea pensionării), bănuit de dezertare. Cel care dă sentinţa trebuie s-o şi execute, spune el.
După execuţie, la care l-a luat pe fiul său de doar 11 ani, Bran, Lordul Stark (putem să-i spunem Ned, aşa cum fac prietenii lui) găseşte o lupoaică străveche (direwolf) moartă, care n-ar trebui să mai existe pe teritoriul lui. Iniţial vrea să-i omoare pe cei şase pui de lup, însă este oprit de un slujitor superstiţios. Acesta îi spune că numărul puilor este acelaşi cu numărul copiilor săi, şi că fiecare ar trebui să primească unul. Includ detaliul ăsta pentru că lupii au scopul lor în primele două episoade şi intuiesc mai multe asemenea momente pe viitor.
Peste ceva timp, alaiul regelui ajunge la curtea lui Stark şi deja intră în scenă o nouă serie de personaje. Regele Baratheon vine cu soţia sa, Cersei (Lena Headey), cei doi fraţi ai acesteia, cavalerul-etalon Jaime (Nikolaj Coster-Waldau) şi piticul Tyrion (The Imp/Peyevenghiul, jucat de Peter Dinklage, un mare jefuitor de scene!). Mai este şi cel mai mare fiu al cuplului, Joffrey, un puştan enervant, singurul pe care sincer aş prefera să nu-l mai văd vreodată (dar n-am eu norocul ăsta).
Şi, în final, mai sunt cei doi fraţi blonzi, Viserys Targaryen, moştenitorul regelui înlăturat de la tron, care vrea să-şi recupereze regatul cu forţa, şi sora adolescentă Daenarys, folosită de fratele ei pe post de cec în alb pentru o armată. Daenarys e practic vândută pe post de soţie unui neam de războinici brutali şi trebuie să se descurce pe cont propriu.
Sex şi violenţă justificate
În tradiţia serialelor HBO, cele două episoade pe care le-am văzut conţin destule secvenţe de sex şi violenţă grafică, dar sunt complet justificate din punctul meu de vedere. Momentele violente sunt un element care conturează imaginea unei lumi brutale, periculoase, iar scenele de sex îţi spun câte ceva despre cultura pe care o urmăreşti, de la poziţiile sexuale abordate, la situaţiile în care au loc.
Din punct de vedere al actorilor, am avut parte de câteva revelaţii. Micuţa Maisie Williams e fenomenală în rolul Arya, copila băieţoasă a Lordului Stark. Piticul Peter Dinklage degajă inteligenţă şi umor chiar şi atunci când este implicat în mini-orgii sau băute. Emilia Williams, în rolul Daenarys, este vulnerabilă şi totuşi puternică, deşi personajul ei ar fi putut derapa într-un statut de obiect sexual. Iar Mark Addy, care de obicei îl joacă pe fat funny guy (în The Full Monty, Love Actually), sparge tiparul aici, cu puţină aroganţă necesară unui rege. Sean Bean e, desigur, ancora serialului, partea stabilă, dar nu m-ar deranja să-l văd murdărindu-şi mâinile puţin.
Genul fantasy e greu de ecranizat just right (iar Stăpânul Inelelor a fost the rightest of them all). Când mă gândesc la seriale cheesy precum Xena The Warrior Princess, îmi vine acum să mă iau cu mâinile de cap. La Urzeala Tronurilor, nimic nu pare nelalocul lui. Efectele speciale sunt de calitate, scenografia perfectă, peisajele excepţionale. Dar n-ai cum să te aştepţi la aşa ceva, atunci când se estimează că primul sezon, de zece episoade, a costat peste 50 de milioane de dolari.
*Pentru cei care au citit cărţile: dacă vreţi să comentaţi, rog frumos să puneţi cuvântul SPOILER înainte de detalii importante sau mai puţin importante (şi pentru mine, şi pentru newbies)
