Recunosc că am văzut doar o oră din Melancholia, din cauza unui interviu, dar ora aceea m-a fermecat: Lars Von Trier compune o superbă elegie despre (posibila) moarte a acestei planete atât de frumoasă cu toate iubirile, tristeţile, trădările şi tragediile ei. Filmul e împărţit pe capitole, iar prologul, la fel ca în Antichrist, e hiperstilizat, e o combinaţie vizuală de tablou expresionist şi reclamă (cu un aer coşmaresc) pentru haute-couture : o mireasă (Kirsten Dunst) în mijlocul unei pajişti verzi, care încearcă să înainteze deşi funii groase o trag înapoi, un cal superb căzând la pământ etc. toate în slow-motion. Nu e greu să legi pe cineva de ecran cu asemenea delicii vizuale de videoclip, însă ce vine e la fel de bun (adică primul capitol – despre al doilea, în episodul următor 🙂
O secvenţă cu o planetă care se apropie de Pământ ne anunţă că ciocnirea e iminentă şi că acesta va fi finalul. Jos, pe pământ, două surori trăiesc acest „balet final al lumii”, cum îl numeşte Von Trier: Justine (Kirsten Dunst) şi Claire (Charlotte Gainsbourg). Prima e melancolie, tristeţe, instinct – acel ceva nedefinit care o împinge să-şi ruineze propria nuntă. Cea de-a doua e raţiune, responsabilitate, pragmatism. Fiecăreia îi este dedicat un capitol, iar Von Trier le-a vrut grandioase, stilizate, romantice – un bal înainte de final.
Melancholia primeşte deja cronici favorabile, iar Von Trier îşi începe turneul de interviuri pe Croazetă. În fiecare an, cineastul îi pune pe ziarişti la cheltuială, organizând interviurile departe de inima festivalului, la vreun hotel pe malul mării.
„Îl înţeleg pe Hitler… Şi empatizez un pic cu el”
Filmul n-a mai fost huiduit, dimpotrivă, însă Von Trier le-a dat de lucru ziariştilor la conferinţa de presă, vorbind despre evrei şi nazişti (ce cartof mai fierbinte ca ăsta?). „Pentru multă vreme, am crezut că sunt evreu şi eram chiar fericit că sunt evreu. Apoi am întâlnit-o pe regizoarea Susanne Bier şi n-am mai fost aşa fericit. Dar apoi am aflat că eram de fapt nazist. Familia mea venea din Germania. Şi asta mi-a făcut plăcere. Ce pot să spun? Îl înţeleg pe Hitler… Şi empatizez un pic cu el”, a glumit Von Trier, iar presa a râs cu jumătate de gură („Hollywood Reporter” a titrat chiar „Lars Von Trier admite că este nazist”! )
„Asta nu înseamnă că am fost în favoarea celui de-al doilea război mondial şi că sunt împotriva evreilor. De fapt, sunt foarte mult de partea lor. A tuturor evreilor. În fine, Israel e ca un ghimpe în coastă, dar… Na, cum să spun asta? Ok. Sunt nazist”, a continuat cineastul danez pe acelaşi ton, răspunzând întrebării unui jurnalist dacă ar face un film de o şi mai mare amploare cu şi mai mult umor: „Da. Nouă, naziştilor, ne place să facem lucruri la scară mare. Poate aş putea să fac The Final Solution”.
Aşa, Von Trier şi-a câştigat toate titlurile din ziarele de mâine.
Corespondenţă susţinută de
