VIDEO: Animaţia „Crulic”, fragmente în premieră la Muzeul Benzii Desenate

0
297

Unul dintre puţinele lungmetraje de animaţie realizate în România după 1990, Crulic – Drumul spre dincolo, selecţionat în competiţia Festivalului de la Locarno, va fi prezentat la Seara animaţiei contemporane româneşti miercuri, 20 iulie, de la 18.00. Evenimentul va avea loc la la Muzeul Benzii Desenate (etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană) şi va fi precedat de conferința Animaţia şi banda desenată, susţinută de Daniel Todoran-Rareș, sociolog şi editor al site-ului www.animationmagazine.eu (care se va lansa oficial cu acest prilej).

Fragmente din producţia regizată de Anca Damian şi realizată de compania Aparte Film vor fi proiectate în premieră, iar echipa de animatori – Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoș Ștefan, Roxana Bentu și Tuliu Oltean – va discuta cu publicul. CrulicDrumul spre dincolo este inspirat de cazul lui Claudiu Crulic, românul care a murit într-o închisoare din Polonia, după câteva săptămâni de greva foamei. Este o relatare autoironică a personajului principal (voce – Vlad Ivanov), care urmăreşte, de undeva de sus, tot ce s-a întâmplat după moartea sa.

În aceeaşi seară va fi proiectat şi 1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience (MediaPro Pictures, regia: Ștefan Buzea; producător: Raluca Coman, prima animație românească stereoscopică. Regizorul Ștefan Buzea este fiul cuplului de animatori Zaharia și Anamaria Buzea, creatorii serialelor de animație Bălănel și Miaunel, Peripețiile lui Ionuț, Temerarii de la scara 2, Roboțel și Creionel.

În acest calup vor intra şi scurtmetrajele lui Mihail Bădică, regizor danez de origine română, cel care a realizat primul lungmetraj de animaţie din Danemarca.

Muzeul Benzii Desenate este un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă Contemporană cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România, în perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here