Autor: Răzvan Călinescu
Pentru majoritatea participanţilor la cea de-a şaptea ediţie a Summer Well, festivalul începea, de fapt, de pe autobuz. Cursele speciale, branduite Summer Well, spre Domeniul Ştirbei, din Buftea, pline ochi, au fost pentru o jumătate de oră, cât dura drumul, prilej de ascultat trupele preferate la căşti (pe care puteai să le împarţi – cum au făcut destui) sau de citit cărţi, multe în limba engleză, cum îi şade bine hipsterului de Bucureşti.
Odată ce treceai, din mersul autobuzului, de priveliştea relativ balcanică din superba urbe Buftea, – unde am putut zări de la şaormării şi statui cu Constantin Brâncoveanu în faţa supermarketului, la pizzerii ridicate pe coloane romane din ipsos – ajungeai la locul faptei. Unde, practic, intrai într-un fel de univers paralel, cu food courts la prețuri piperate şi zone dedicate tehnologiei. Aici puteai, de exemplu, să zaci pur şi simplu pe perne şi să navighezi pe net, să pui poze pe Instagram sau să testezi ceva legat de realitate virtuală, mai ales că wi-fi-ul de la Orange era gratuit. Dacă ți se termina bateria, un power up rapid tot la cortul Orange te rezolva pentru ore bune.
Totul curăţel, cuminte, printre luminiţe în copaci şi neoane speciale pentru selfie, departe de vibe-ul unui festival „rău” de rock, unde poţi da nas în nas cu destui boemi cazaţi la cort, dezbrăcaţi sau – Doamne fereşte! – beţi! Destui adolescenți au apelat la sclipici. Sclipiciul e, aparent, la modă inclusiv printre băieţi. Cineva mi-a spus că în SUA e deja un curent care a intrat în atenţia unităţilor medicale: http://ind.pn/2tcIrCO . Dar asta este o altă poveste.
Dincolo de înfățișarea întregului eveniment (simpatic decorat, cu zone de relaxare, inclusiv cinema în aer liber la Orange TV Go Relax Area, locul perfect pentru filmreporteri, şi cu un aer de pădure magică luată cu asalt inclusiv de creaturi mitice de tipul acestui pisoi uriaş, strălucitor, din această poză), a fost line-up-ul.
Prima seară a fost cu Orchestra Simfonică şi nu are cum să nu se fi potrivit cu tot design-ul „au naturel” al domeniului. Vară, copaci, luminiţe, muzică de orchestră. Orchestra a interpretat unele piese ale trupelor din program, adaptate la, evident, muzica clasică.
Sâmbătă s-a trecut la „muzică uşoară”. Ziua a început cu Oh Wonder şi Honne, însă se poate spune că mulţi au aşteptat să urce primul nume mai greu pe scenă, The Kills (http://bit.ly/2fN2hQH ). Mai ales cei care cunosc stilul duetului anglo-american şi pe cel al solistei Alison Mosshart. Atitudinea uşor punk – Alison a cântat înainte de Kills într-o trupă de punk din Florida (Discount) şi sunt destule înregistrări (http://bit.ly/2w4pDrq) cu ea în ipostaza asta cât să-ţi dai seama că e destul de „bad ass” cât să ateste că e pe bune -, vocea bluesy şi chitara lui Jamie Hince au încercat să treacă dincolo de scenă. Doar că a rămas sentimentul că magia nu avea cum să se producă în scurtul interval cât trupa a cântat. Unii nu ştiau prea multe despre trupă, iar pe alții pur şi simplu The Kills nu i-a atins.
Pentru cei care cunosc însă carierele muzicienilor de la The Kills, sentimentul a fost unul de satisfacţie. Poate măcar pentru faptul că, pe o scenă din Buftea, Iflov, România, tocmai cânta solista din super-trupa The Dead Weather (http://bit.ly/2uKOQHT) – unul dintre proiectele în care Alison mai este implicată -, formată de Jack White însuşi. Care, dacă nu ştiţi ce cântă, nu are sens să mai insist. După concert, însă, s-a postat un număr însemnat de fotografii cu Alison pe scenă, unele cu titluri de genul „Regina” ş.a.m.d., cât să se înţeleagă că momentul nu a trecut neobservat.
Au urmat cei de la Metronomy ( http://bit.ly/1o8TEaN ), care, cu stilul lor funky, minimalist, new wave-ish, au ridicat mulţimea de pe păturici şi au făcut atmosferă minute bune. Practic, ce nu reuşiseră cei de la The Kills au făcut cei de la Metronomy. Poate şi pentru că publicul aştepta, de fapt, o zbânţuială sănătoasă, clasică.
Seara s-a încheiat cu Interpol, capul de afiş. Care, de altfel, au o piesă, „Summer Well”, după care a fost numit şi festivalul ( http://bit.ly/2vG45jQ ). Care Interpol a mai cântat în România şi care, şi de data aceasta, nu s-a abătut deloc de la „tiparul” de pe albume. Au fost destui spectatori, unii ascultători de Interpol, care au remarcat că new-yorkezii nu sunt dispuşi să transpire în cămăşuţele lor pe scenă. Nicio notă ratată, totul e exact „ca pe casetă”. Nu înnebunesc deloc în concerte. Energia rămâne în capsula ei, acolo, lângă trupă. Nu tu o improvizaţie, o ieşire din schemă, un semn că e viaţă acolo, nimic. Corect, curat, cumva robotic. Apretat.
Duminică seara, capul de afiş au fost Editors. Cărora le-au pregătit publicul, înainte să urce pe scenă, Nothing But Thieves, Birdy şi Glass Animals.
Nothing But Thieves ( http://bit.ly/2v4EJZo ) au început line-up-ul de seară pe ritmuri rock, creând o chimie cu publicul – până şi solistul trupei a spus la un moment dat, la microfon, că îi place ce iese. Apoi a intrat în scenă Birdy. Care, cu stilul ei dramatic, la pian, a lăsat un „norişor” sentimental peste mulţimea adunată. Birdy a fost momentul în care festivalul a redus inutil motoarele. Au fost însă destui care au cântat cu Birdy refrenul piesei „Running Up the Hill”, de exemplu, cover-ul după Kate Bush (aici o înregistrate live, din altă parte: http://bit.ly/2fNWNFc ). Un plus pentru Birdy, din noroc chior: concertul a avut un scurt moment magic, când a început să plouă, scurt şi cald, total în ton cu muzica.
Glass Animals însă au făcut seara de duminică ( http://bit.ly/2fNk0Yn ). S-a dansat cum s-a putut. Lumea a sărit şi a scuturat aerul sentimental pe care îl lăsase Birdy – care a fost pusă prea spre seară în program. Astfel, practic, la final, când au intrat Editors pe scenă, ambianţa era deja pregătită de Glass Animals. Iar Editors, spre deosebire de Interpol, au ţinut să facă un eveniment din faptul că sunt cap de afiş. Şi au ieşit din carapace: http://bit.ly/2uL8EuH. S-a pus punct pe un ton plin de energie.
La final, o observaţie: nu ştiu de ce, dar s-au consumat hotdogi la suprapreţ în cantităţi industriale. Vă poate garanta asta acest modest cronicar care nu a reuşit să mai prindă unul, deşi a încercat din răsputeri, la mai mult de două cozi! A trebuit să mulțumească cu un amărât de burrito, evaluat la 24 de lei! Mai era ceva? A, da: wi-fi-ul a fost gratis.
