Cosmina Stratan: „Faptul că am fost cooptată în filmul ăsta mi-a luat o piatră de pe inimă”

0
500

După interviul cu Cristina Flutur, vă prezentăm astăzi discuţia integrală a prietenilor noştri de la  emisiunea „Ca-n filme” cu cealaltă actriţă premiată la Cannes pentru interpretarea din După dealuri, Cosmina Stratan.

În aşteptarea premierei din 26 octombrie, emisiunea „Ca-n filme” de duminică, 14 octombrie, de pe Digi24, a difuzat un montaj realizat din interviurile cu cele două actriţe care poate fi vizionat aici.

Cosmina Stratan, aflată la primul ei rol într-un film, povesteşte despre casting,  primele zile de filmare, emoţiile de la Cannes şi perioada de documentare, în care a studiat viaţa măicuţelor dintr-o mănăstire.

Autor: Ruxandra Grecu, reporter „Ca-n filme”

Povesteşte-mi despre cum ai obţinut rolul din După dealuri…

Am fost la casting, am primit un telefon de la directorul de casting Cătălin Dordea, şi mi-a spus să vin la studio să dau o probă pentru un film. Mi-a trimis scena pe mail, am citit-o şi aşa, dar nu ştiam că e vorba despre filmul lui Cristian Mungiu. Şi am venit eu la probă, nemachiată, nearanjată, aşa cum primisem indicaţiile, şi mi-a plăcut foarte mult, am dat cu Cătălin proba.

Tot aşa, nu aveam nici cea mai vagă idee de fapt din ce proiect face parte. Şi atunci am dat probă şi am plecat acasă, nu m-am mai gândit foarte mult după asta. Şi cred că la vreo două săptămâni am primit un telefon şi mi-a zis Cătălin: ar vrea şi Cristian să te cunoască. Care Cristian? Păi, regizorul filmului, Cristian Mungiu. Şi atuncea am zis: A! Despre asta era vorba. Bine. Atunci am zis că şi eu vreau să-l cunosc! Şi să merg mai departe.

Ai fost jurnalistă înainte să fii actriţă, dar ai renunţat la meseria asta. Ţi-a demonstrat acest rol că ai făcut alegerea potrivită?

A fost cred că un soi de confirmare pe care o căutăm. Pentru că, din punct de vedere al pasiunii, da, mă simţeam pe drumul cel bun, dar aveam nevoie şi de certitudini din afară, din exterior. Şi, atunci, faptul că am fost cooptată în proiectul ăsta mi-a luat o piatră de pe inimă, cum ar veni. Că înseamnă că nu au fost în van efortul şi alegerea pe care am făcut-o.

Cristian Mungiu ce ţi-a spus despre rol? Care au fost primele lui indicaţii?

Primele indicaţii… Nu ştiu dacă le mai ţin minte chiar pe primele, dar ţin minte că m-a întrebat: tu cum lucrezi? Şi când am auzit asta, mi-am dat seama că va fi vorba despre o negociere mai mult şi nu despre o metodă şi un stil de lucru foarte strict, care nu ştiu, poate, pentru un prim film, ar fi fost destul de greu pentru mine să mă adaptez la aşa ceva. Şi atunci mi-am dat seama că e un om foarte flexibil şi foarte deschis oricărui fel de colaborare şi oricărei metode de lucru.

Ai citit cărţile din care s-a inspirat filmul?

Eu am ales să nu citesc cartea, deşi ştiam şi eram într-un fel la curent cu evenimentele care s-au întâmplat atunci, în 2005, dar am ales să nu cietsc cartea pentru că e… Poţi să-ţi pui în pericol intuiţia în momentul în care te documentezi foarte mult înainte să ai un prim contact cu scenariul şi cu povestea şi atunci am preferat să am încredere în instinctul meu şi în indicaţiile lui Cristian şi mai apoi eventual să caut informaţii despre personajul real şi despre poveste.

Şi asta am şi făcut, cel puţin în etapa de casting, după care înainte să începem filmările am fost la o mânăstire de lângă Bucureşti şi am stat acolo câteva zile, ca să pot să-mi dau seama cam cum decurge viaţă unei măicuţe şi cam care e programul ei zilnic. Aveam nevoie de toate informaţiile astea că să mă apropii cât mai corect de Voichiţa.

Care au fost cele mai dificile momente la filmări?

Cred că prima şi ultima zi de filmare. Prima zi a fost foarte dificil pentru mine pentru că nu ştiam la ce să mă aştept, era primul meu film, abia atunci începuseră emoţiile, ştiam că un om foarte valoros şi-a pus încrederea în mine şi că nu trebuie să-l dezamăgesc şi atunci a fost destul de… A fost şi o zi grea, pentru că am avut foarte multă figuraţie, am filmat în gară şi foarte mulţi oameni depindeau de mine şi de Cristina să fim în starea care trebuie.

Am tras mai multe duble în prima zi, ca să ajungem la cea potrivită, şi ultima zi pentru că ştiam că e ultima zi şi că n-o să mă mai trezesc la şase a două zi, ca să fiu pe platou la şapte.

Şi iată, că munca voastră a fost răsplătită. Cum a fost la Cannes?

Nu prea am avut vreme să ne gândim în timpul filmărilor la Cannes şi la festivaluri şi la astea, pentru că ne-a acaparat mult mai mult atmosfera pe platou, deşi ştiam că există posibilitatea ca filmul nostru să fie acceptat, abia după ce am terminat filmările am început să mă gândesc la asta. Ştiam că şi Cristian face tot posibilul ca să fie gata montajul până la data-limită, la deadline-ul pe care îl aveau de acolo şi… nu ştiu, eu am încercat foarte mult să nu prevăd deloc niciun fel de experienţă legată de filmul ăsta.

Şi atunci nu m-am gândit dinainte cum va fi la Cannes, nici măcar nu m-am gândit cu ce să mă îmbrac, decât în ultima săptămână. Am fost tot timpul pe ultima sută de metri. Pentru că îmi dau seama că sunt momente unice, prin care nu ştiu dacă o să mai trec vreodată, şi atunci prefer să le iau că atare şi să nu le pregătesc dinainte. Şi cred că e mai bine aşa.

A fost foarte frumos la Cannes. Am fost foarte ocupate, dar nu m-am simţit nicio secundă obosită sau … E un alt fel de atmosferă, foarte diferită de cea de la filmări. E cu totul alt gen de ocupaţie promovarea unui film. Dar a fost interesant să vorbim despre personaj, după ce încheiasem povestea asta. Am descoperit foarte multe lucruri şi vorbind despre personaj.

Poţi să-mi dai şi exemple?

Cred că Cristian a lucrat foarte diferit cu fiecare actor. Cel puţin şi cu mine şi cu Cristina. Adică nu am avut foarte multe discuţii comune. A luat fiecare actor în parte şi a început să se adapteze la felul lui de a se apropia de personaj. Şi atuncea am fost foarte surprinsă de ce-mi povestea Cristina că a simţit, de exemplu, la filmări, şi aşa nu-mi vine acum un exemplu exact în cap. Dar ştiu că, atunci când am mai dezvăluit în faţa jurnaliştilor cam cum am lucrat noi, am fost surprinse una de cealaltă, la ce am recurs ca să ajungem unde trebuia.

Care au fost reacţiile oamenilor?

Ne mai întâlneam aşa, cu oameni pe stradă, la Cannes şi mă felicitau. De fapt, mai mult pe Cristina, că pe mine nu mă recunoşteau pe stradă. Şi o vedeau pe ea şi-i spuneau felicitări pentru film, aşa, vorbeau, eu stăteam acolo într-o parte şi la un moment zicea: Oh, You too! Au fost foarte foarte de treabă oamenii care au văzut filmul, nu ştiu, am primit felicitări. Dar, sunt curioasă cum va fi primit la noi.

Dar la gala de la Cannes, pe scenă, cum a fost?

Alt moment pe care l-am lăsat tot aşa, pe ultima sută. Ne-am întors de la Cannes imediat după ce ne-am terminat interviurile şi astea, nu am mai rămas pentru ultima seară, seara premiilor, şi ne-am întors în România. După care nu m-am mai gândit la asta, deşi era foarte greu, că mai erau câteva zile şi se făcea sâmbătă sau duminică, nu ştiu când a fost.

Şi am încercat să-mi ocup timpul cu altceva, după care am primit sâmbătă un telefon că în două ore trebuie să film în avion. Şi, mi-am pus şi eu ce am găsit pe acolo în geantă, şi am plecat înapoi. Dar putea fi orice premiu, nu era neapărat necesar să luăm noi premiul de interpretare. Filmul putea fi premiat cu orice şi atunci am fost acolo pentru succesul filmului.

Am ajuns în sală cu 10 minute înainte să ne strige la catalog, şi cred că a fost, pe de o parte, un noroc aşa, pentru că nu am apucat să strângem toate emoţiile şi toate… Nu ştiu, cred că ar fi fost mult mai greu să fim de la început în sală. Pentru că e, într-adevăr, copleşitor. Nu e comparabil cu nimic din ce am trăit eu până acum. Şi atunci, tot aşa, nepregătita total, mi-am auzit numele şi am urcat teleghidată până la microfon şi până în ultima clipă nu ştiam ce să spun.

Dacă nu ar fi început Cristina şi nu mi-ar fi venit mie ideea să fac o poantă, pentru că astea sunt cele mai simple pentru mine, nu ştiu ce aş fi zis. Dar îmi pare bine că nu m-am pregătit. Pentru că e mult mai frumos aşa, să trăieşti atunci, pe viu, cum se zice. Şi mi-am luat timp să mă uit la oameni, să mă uit la sală şi să spun ce-mi trece prin cap, fără frică. Şi a fost foarte frumos.

Probabil că toată lumea crede că după un asemenea premiu, plouă cu oferte pentru voi…

Nu ştiu dacă plouă cu oferte, dar imediat după, nu chiar imediat. La scurt timp după ce m-am întors de la Cannes, am primit o ofertă de la domnul Andrei Şerban să fac o piesă de teatru la Bulandra şi acum fac parte din proiectul ăla, şi deocamdată pe film n-am niciun proiect clar, nu am stabilit nimic. Dar cred că e foarte important ce alegem de acum încolo şi foarte important să reuşim să întâlnim şi alţi oameni cu care să putem lucra aşa cum am făcut-o pentru După dealuri. Eu asta îmi doresc.

Cum vezi industria de film din România?

Nu prea pot să mă refer la industria de film, pentru că nu am făcut decât un film şi pentru mine a fost o experienţă fabuloasă şi nu ştiu, dacă aşa arată toată industria de film din România, înseamnă că e bine.

Cu cine ai vrea să mai lucrezi în viitor?

Nu ştiu, nu ştiu ce să zic, mi-ar plăcea f mult să lucrez şi cu alţi regizori, şi cu Cristian. Păi cred că cu Adrian Sitaru mi-ar plăcea, cu Radu Muntean. Sunt, sunt mai mulţi cu care aş vrea să lucrez. Mi-ar plăcea să fac roluri cât mai diferite. Da, chiar aş vrea să merg în altă zonă, de acum. Cred că asta e cel mai profitabil pentru un actor, să îşi testeze toate zonele pe care le poate acoperi.

Cristina Flutur: „Aş vrea să pot spune că a fost magic. Dar n-a fost. Era foarte concret de fapt”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here