Radu Jude merge la Berlin cu „Toată lumea din familia noastră”

1
631

Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, va fi proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (9 – 19 februarie), în secţiunea Forum. Este singurul lungmetraj românesc anunţat în programul Berlinalei din acest an.

Jude se întoarce la Berlin după ce, în 2009, lungmetrajul de debut, Cea mai fericită fată din lume, a câştigat Premiul C.I.C.A.E, acordat de Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă.

Toată lumea din familia noastră tratează cu umor povestea unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, care joacă alături de actori consacraţi precum Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Corina Sabău, autoarea romanului Bloc 29, apartamentul 1.

Secţiunea Forum cuprinde 38 de lungmetraje, dintre care 26 prezentate în premieră mondială. Toată lumea din familia noastră a fost dezvoltat în cadrul CineLink (Festivalul de Film de la Sarajevo) şi CrossRoads (Co-Production Forum, organizat de Thessaloniki International Film Festival), iar la Sofia Meetings a fost premiat cu Best Pitch Award. Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub şi City Cinema.

Filmul este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Circe Films (Olanda) şi Abis Studio (România).

Radu Jude este regizorul unor scurtmetraje multi-premiate, Lampa cu căciulă şi Alexandra. Lungmetrajul său de debut, Cea mai fericită fată din lume, a câştigat premiul FIPRESCI la Sofia IFF şi IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower – Palic European IFF şi Award Cine-Ecole – ACID Program Cannes şi a fost selecţionat în peste 60 de festivaluri de film.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here