Eva Ionesco: „Hărţuirea la care m-a supus mama a fost infernală”

5
532

EXCLUSIV. Copilul controversat al anilor 70, Eva Ionesco, fotografiată în ipostaze erotice de mama sa, artista de origine română Irina Ionesco, încearcă, 40 de ani mai târziu, să-şi recupereze ceea ce i-a fost furat în copilărie: inocenţa şi imaginea. Primul pas a fost darea în judecată a mamei sale, al doilea – un drum în România, pentru a-şi căuta rudele, al treilea – un film autobiografic pe care l-a scris şi regizat: My Little Princess, proiectat la Cannes în secţiunea Semaine de la Critique, cu Isabelle Huppert în rolul fotografei care a scandalizat lumea artistică pariziană.

Eva Ionesco a fost fotografiată în ipostaze erotice de la 4 ani, la 11 apărea deja pe coperta revistei Playboy, iar la pubertate juca în filme dubioase de serie B, erotice. După câteva decenii în care a fost bântuită de bizarele şedinţe foto şi de consecinţele expunerii fotografiilor, Eva Ionesco a decis să-şi ia revanşa. O acuză pe mama sa „hărţuire” şi „manipulare” şi a încetat orice relaţie cu ea, după cum explică într-un interviu acordat Filmreporter.ro la Cannes, imediat după premiera filmului. O coincidenţă (ironică) face ca rolul fetiţei Eva Ionesco să fie jucat tot de o româncă, Anamaria Vartolomei.

Cât de dificil a fost să faceţi un film despre o poveste atât de personală?

Da, mi-a fost greu să mă adun ca să fac filmul ăsta, mi-a luat mult timp, ca să fiu sinceră. M-am simţit foarte vinovată la început şi mi-a luat ceva vreme ca să scap de culpabilitatea asta. Dar am vrut să-mi recuperez imaginea, i-am intentat un proces mamei mele şi am căutat, cu ocazia asta, fotografiile ca dovadă. Am găsit foarte multe pe care mi le făcuse când aveam chiar 4 ani şi de care nu ştiam. E un proces pe care l-am pierdut, am pierdut şi fotografiile, erotice sau nu, aşa că am decis să fac acest film.

V-au revenit amintiri şi senzaţii scriind scenariul, a fost dureros întreg procesul?

La început, da. Pentru că atunci când scrii eşti singur cu amintirile tale. Pe platou, nu. Pe platou totul a mers minunat.

Se întâmplă ca fetiţa care joacă rolul dvs. să fie tot româncă. Cum aţi găsit-o şi ce indicaţii i-aţi dat?

Anamaria Vartolomei e de şase ani la Paris, învaţă foarte bine la şcoală, e prima în toate, ceea ce mi-a uşurat munca, pentru că e genul superdotat. A venit într-o dimineaţă, a jucat două scene şi m-au impresionat, erau foarte puternice. Putea juca inocenţa şi acel ceva… E foarte organizată, foarte puternică, foarte voluntară. Până la 5 ani a trăit într-un sat din România, bănuiesc că a avut o viaţă mai grea acolo.

Cum i-aţi explicat subiectul şi personajul? Pentru că e foarte delicat.

Am avut opt fetiţe pe ultima sută, înainte de a alege. Opt fetiţe cu părinţii lor, cărora le-am explicat clar: e vorba de o fetiţă a cărei mamă face fotografii şi pe care o iubeşte şi care într-o zi începe s-o dezbrace şi s-o fotografieze goală. La început nu vrea să se lase fotografiată, dar apoi o face. Şi se revoltă, dar mult prea târziu. Reflectaţi la asta. Nu veţi fi dezbrăcate în film, dar e bine să stiţi povestea integral. Timp de trei săptămâni, am făcut improvizaţii, am discutat cu ei înainte de a alege. Şi a rămas Anamaria, care a trecut printr-un examen psihologic făcut de o comisie pentru protecţia copilului, care trebuia să autorizeze filmul. Au venit profesorii ei pe platou, am mers la şcoală şi am discutat puţin cu colegii. Am explicat cât am putut.

Aţi spune acum, după ce l-aţi regizat, că a fost o experienţă cathartică?

Da şi nu. E foarte scris, am scris mult la el. E întotdeauna o uşurare să iei cuvântul… E dificil, e dureros să vorbeşti despre tot ce te afectează şi încă nu ştiu dacă va „repara” cu adevărat ceva filmul acesta. Sunt mândră că am luptat cu asta şi că am ajuns să-l fac.

Aţi vrut întotdeauna să regizaţi sau aţi vrut să scoateţi pur şi simplu această poveste din trecutul dvs. la suprafaţă?

Să regizez. Mi-am dorit-o dintotdeauna mai mult decât să joc.

Mama dvs. a participat în vreun fel la facerea acestui film? Ce crede despre el?

Nu. Şi nu-mi pasă deloc ce crede. Am terminat-o cu mama mea, nu se poate discuta cu ea, am fost în proces cu ea, am chemat poliţia ca să pot lua fotografiile erotice ca dovezi. E patologic, nu am timp să-l risipesc cu astfel de oameni.

A încercat să oprească producţia în vreun fel?

Nu. Ştia că-l fac, s-a scris în presă, s-a discutat mult despre asta, dar nu. E fericită că vorbeşte lumea de ea.

Cum aţi descri-o pe mama dvs. acum?

Nu ştiu, nu mai vorbesc cu ea de trei ani. Înainte o vedeam din când în când, printre întâlnirile din tribunal.

V-a fost clar, încă de la început, că o vreţi pe Isabelle Huppert în rolul mamei dvs.?

Am vrut dintotdeauna să lucrez cu ea, e starul, actriţa, femeia intelectuală şi populară, în acelaşi timp, cu care toată lumea ar vrea să lucreze. Am jucat alături de ea în White Material, al lui Claire Denis, şi am fost împreună în Camerun, am avut destule scene împreună. La finalul turnajului, i-am dat scenariul şi i-am propus rolul, iar ea a acceptat.

A cunoscut-o personal pe mama dvs.?

Nu, niciodată. Însă nu are nimic de a face cu asta, eu m-am inspirat din cum era mama mea pentru a construi un personaj, dar nu-mi pasă nici o secundă ce crede mama despre asta.

Am citit că aţi vrea să continuaţi cu încă un film despre adolescenţa dvs.

Am două proiecte diferite, unul inspirat din viaţa lui Pierre Goldman, era un activist de extremă stângă asasinat de aripa dreaptă. Apoi, o continuare cu Anamaria Vartolomei adolescentă, cu poveşti de dragoste, de prietenie şi cu nopţile anilor 80 în Paris. A fost o perioadă destul de violentă, de întunecată, va fi o dramă despre o adolescentă care îşi ia viaţa în mâini.

V-aţi gândit să jucaţi chiar dvs. în film?

M-am gândit, dar am preferat să stau pe scaunul regizorului.

Pentru un copil e traumatizant să fie fotografiat în felul acesta şi mulţi artişti o fac.

O fotografie nu e traumatizantă, două – nu, cinci – nu. Nu sunt cap pătrat. Dramatică e infernala hărţuire şi manipularea la care m-a supus mama. Cu ce drept? Cine i-a dat dreptul? Poate fi şocant la început, dar să continui la nesfârşit…

Nimeni nu se întreabă dacă cei care îi fotografiază pe adolescenţi în ipostaze erotice le şi cer permisiunea să le publice, să facă expoziţii cu ele. E un delir… Dacă ei vor să se dezbrace şi să se filmeze singuri, pot să o facă. Eu le cer jurnaliştilor să nu folosească fotografii cu mine făcute de mamă.

Ce simţeaţi la acea vreme, când v-au fost făcute fotografiile?

Nu realizam foarte multe, aveam 5-6, subliniez asta şi în film. E forţată să-şi descopere sexualitatea şi la un moment dat se revoltă.

Mai aveţi rude în România?

Nu, am fost acum 3 – 4 ani să-mi caut rudele, am cercetat în arhive, dar e foarte bizar, hârtiile sunt foarte bizare, nu am găsit nimic.

Dar mama dvs. vorbea despre ţara ei?

Nu.

V-a fost clar de la început că filmul urma să arate ca un basm întunecat?

La început, am vrut să-l fac într-un stil documentar, mai intruziv, dar era imposibil să fac asta cu o actriţă la vârsta Anamariei. N-aş fi reuşit să găsesc echilibrul să o fac să joace în acest registru, ar fi însemnat să o violentez şi nu ştiu dacă, în final, ar fi ieşit ce trebuia. Era foarte riscant şi n-am vrut să-mi asum asta. Şi am construit filmul ca un basm, pentru că o psiho-dramă ar fi fost obositoare. Ok, am înţeles, femeile astea sunt nebune, altceva? Nu poţi să urmăreşti două femei ţipând una la alta timp de o oră jumătate.

Am căutat tot timpul constradicţia. Contradicţia din povestea personajelor, din caracterele personajelor. Şi misterul, n-am vrut ca totul să fie extrem de evident. Mama e inconştientă şi narcisiacă, dar fetiţa pune o problemă morală.

Aţi fost vreodată suficient de detaşată pentru a judeca opera mamei dvs. din punct de vedere artistic?

Cunosc foarte bine opera mamei mele, pentru că am fost în centrul ei. Dar, mie, personal, nu-mi place barocul, iar fotografiile ei au fost inspirate de stilul baroc, la care n-a putut renunţa niciodată. Astfel cred că am răspuns la întrebarea dacă îmi place sau nu.

Corespondenţă susţinută de

 

5 COMENTARII

  1. Nu ma mir deloc ca au existat si inca exista astfel de specimene ca ”muma” regizoarei care nu meritau să-si crească si formeze ele copiii; personal am avut o ”mumă” care m-a terorizat psihic si deseori bătut toată copilăria,adolescența si primii ani ca adult, cat am avut oroarea sa locuiesc împreună cu asa-zisa mumă,culmea profă de franceză .Tot debilă mintal era si este ”mama” care ca o coincidență locuieste în prezent tot la Paris .S-a comportat ca o spălată pe creier de sistemul stalinisto- ceausist după dictoane ca ”bătaia e ruptă din Rai” iar dupa 1990 a început să frecventeze biserica si azi e mare cre(s)tină ortodoxă .În privința mea si chiar a fratelui si-a tăiat craca pentru ca nu ne intereseaza si nu ne va interesa soarta ei de acum încolo .Asa ajung unii batrani să stea în azile si se întreabă de ce nu au o familie care să îi caute si ingrijească .Cum îți cresti copii asa te vor trata ca adulți .La randul meu as fi vrut să o dau în judecata pe ”muma” dar la ce justitie e-n romania mi-a pierit orice intentie .

  2. turnarea filmului si orice alta actiune nu ii vor aduce pacea acestei femei, atata timp cat nu iarta acest abuz – foarte greu de iertat de altfel. Neiertarea e mai rea decat cancerul, iertarea iti permite sa dormi noaptea si sa nu iti construiesti viitorul pe baza trecutului. le-am experimentat pe amandoua…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here