Cristina Flutur, eroină în „Résistance”

0
1851

Resistance

Cristina Flutur este unul dintre tinerii implicați în acțiunile Rezistenței Franceze, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în miniseria eveniment Résistance, care se lansează în Franța astăzi, 19 mai,  de la 20.55, pe canalul TF1.

Actrița premiată la Cannes pentru rolul din După dealuri o interpretează pe Cristina Boico, evreică din România, studentă la Sorbona, personaj care a existat în realitate și care s-a implicat în mișcarea clandestină. Cristina Luca-Boico a fost mătușa politologului și scriitorului Vladimir Tismăneanu, iar în timpul războiului a făcut parte din Organizația S, însărcinată cu unele dintre cele mai periculoase misiuni.

Serialul se concentrează pe pericolul personal la care se expuneau tinerii, pe legăturile puternice care se creau între ei, și mai puțin pe aspectul politic. „În scenariu nu existau multe detalii biografice despre viața personală și traseul Cristinei Boico, era o tânără din România în mijlocul Rezistenței. Scenaristul a preluat câteva nume reale de tineri și câteva întâmplări reale consemnate, din această perioadă, dar le-a imprimat personalități ficționale”, explică Cristina Flutur. „E un film despre cum trece o revoluție prin sufletul unor adolescenți”, adaugă actrița.

Este primul rol în limba franceză al Cristinei Flutur și primul într-o producție de o asemenea amploare.

În rolurile principale, ale unor tineri care își riscă viața pentru a submina acțiunile ocupanților și a elibera orașul, apar tinerii actori Pauline Burlet, interpreta tinerei Edith Piaf în La Môme, Tom Hudson (Malavita) și César Domboy (La princesse de Montpensier), alături de renumiții Richard Berry, Fanny Ardant și Isabelle Nanty.

Résistance este scrisă de scenaristul și scriitorul Dan Franck, produsă pentru TF1 de Ilan Goldman și regizată de David Delrieux și Miguel Courtois și se lansează în anul în care se împlinesc 70 de ani de la eliberarea Parisului de sub ocupație nazistă. Este o coproducție Gaumont Télévisions și Légende Films, cu participarea canalului TF1.

Filmările au avut loc la finalul lui 2013 și începutul lui 2014, în sudul Franței, la Bordeaux și Paris.

Cristina Flutur s-a născut în Iași și locuiește în București. A studiat la Litere, secția Română-Engleză, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, și actorie la Universitatea„Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din 2004 până în 2013, a făcut parte din trupa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, unde a jucat în peste 17 spectacole, sub regia unor regizori renumiți, români și străini.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here