
Filmările la coproducţia italiano-română Sette opere di misericordia/ Şapte fapte de milostenie încep astăzi la Torino, după un casting care a durat mai bine de jumătate de an. Peste 250 de românce au trecut prin probe pentru rolul Luminiţei din filmul de debut al fraţilor Gianluca şi Massimiliano De Serio, fnalista fiind o actriţă de 24 de ani, Olimpia Melinte, care a jucat recent în drama Cele ce plutesc a lui Mircea Daneliuc. Melinte va apărea alături de unul dintre cei mai celebraţi actori italieni, Roberto Herlitzka (Aldo Moro din Buongiorno, notte al lui Marco Bellocchio). Datele de filmare – în plină perioadă a Crăciunului – sunt dictate de timpul scurt pe care îl are la dispoziţie actorul pentru această peliculă.
„Pe protagonistă o cheamă Luminiţa şi vine din Republica Moldova, dar pentru că vorbeşte româneşte, am decis să alegem o actriţă din România. E povestea unei fete care trăieşte la periferia unui oraş în care trăim şi noi, Torino. E izolată de restul comunităţii şi doarme într-o maşină pentru care trebuie să plătească în fiecare noapte cu ce reuşeşte să fure din spitalul prin care se învârte zilnic”, explica Gianluca De Serio, într-un interviu acordat filmreporter.ro în noiembrie. Pentru că vrea să scape de această povară zilnică, Luminiţa decide să fure copilul celor care deţin maşina şi să-l vândă ca să-şi cumpere acte.
Antonio (Herlitzka), un bătrân bolnav de cancer la gât în fază terminală, intră în această poveste fără voia sa: devine victima Luminiţei şi a planului ei, ca apoi raporturile de putere să se inverseze. „Personajele sunt inspirate de oameni pe care i-am cunoscut. Bătrânul e inspirat de bunicul nostru, are foarte multe dintre trăsăturile lui, iar Luminiţa de o infirmieră pe care am întâlnit-o în spital când bunicul nostru era pe moarte şi care avea grijă de o femeie internată lângă el”, detalia Gianluca subiectul filmului.
Pelicula, care tocmai a câştigat un grant Eurimages, va fi produsă de Alessandro Borrelli şi La Sarraz Pictures (www.lasarraz.com), alături de compania Elefant Film, înfiinţată de Ruxandra Zenide, Alexandru Iordăchescu şi Dan Burlac. Bugetul filmului este de aproximativ 800.000 de euro.
Mai multe detalii despre această producţie: Doi regizori italieni caută o Luminiţă în România