„The Tree of Life” va fi difuzat de HBO

0
557

Unul dintre cele mai discutate şi premiate filme ale anului 2011 nu a făcut turul cinematografelor din România, dar va ajunge pe micile ecrane: The Tree of Life/ Arborele vieţii va fi difuzat duminică, 5 februarie, de la ora 20.00, pe HBO.

Filmul premiat cu Palme d’Or nu a fost distribuit în săli de MediaPro Distribution pe motiv că nu ar fi generat profit. El a rulat, în schimb, la Festivalul Anonimul şi în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Regia îi aparţine lui Terrence Malick (Badlands, Days of Heaven, The Thin Red Line), iar în distribuţie se află Brad Pitt, Sean Penn, Jessica Chastain (The Help, The Debt), Hunter McCracken şi Fiona Shaw (Harry Potter and the Order of the Phoenix,True Blood).

Filmul care a divizat anul acesta Cannes-ul ne poartă în sânul unei familii din Texas, în anii 50. În flashback-uri, Sean Penn rememorează fragmente din copilăria sa, marcată de moartea unuia dintre fraţii săi. Copilul de atunci oscila între cele două căi pe care le poate lua un om în viaţă, întruchipate de mama şi de tatăl său: calea graţiei şi calea naturii. Graţia (mama) înseamnă generozitate, iubire, armonie, natura (tatăl) înseamnă dominare, supravieţuire, egoism. Întregit cu imagini care ilustrează naşterea constelaţiilor, apariţia vieţii pe Pământ şi evoluţia ei, filmul este o interogaţie despre locul fiinţei umane în Univers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here