Ultimele două filme văzute la Berlinale au fost cele din competiţia oficială: Rebelle / War Witch şi Gnade/ Mercy. Regizorul canadian cu rădăcini vietnameze, Kim Nguyen, a lucrat la filmul Rebelle timp de 10 ani, perioadă în care a căutat să cunoască în detaliu situaţia din Congo, înainte de a face un film despre victimele pedepsite atunci când se întorc în oraşul lor. Cel care a regizat Gnade – Matthias Glasner – e interesat de viaţa unor oameni dintr-un sat norvegian de la Polul Nord.

În ambele cazuri, regizorii au vrut să facă filmul într-un spaţiu care le era străin şi un pic potrivnic – primul, în Congo, în plin război, iar al doilea într-un spaţiu îngheţat care parcă nu vrea oameni şi unde soarele nu răsare între 22 noiembrie şi 21 ianuarie.

Ambele sunt filme de văzut şi de rumegat despre încăpăţânarea oamenilor de a trăi, chiar atunci când condiţiile sunt potrivnice. Dacă protagonista din Rebelle, Rachel Mwanza, a câştigat Ursul de Argint la 15 ani, nu sunt de pierdut nici performanţele actoriceşti din Gnade – Jürgen Vogel şi Birgit Minichmayr.

Concluzii după Berlinală

Cu toate că am văzut 19 lungmetraje în 8 zile, sunt sigură că am pierdut o mulţime de filme, discuţii şi întâlniri cu nişte zone ale lumii pe care nu le cunosc. Un festival de asemenea calibru te face să îţi dea seama câte perspective există şi cât de complexă este industria filmului.

Şase filme de la Berlinală pe care aş vrea să le am acasă: Barbara, în regia lui Christian Petzold, care a şi luat Ursul de Argint pentru regie, Meteora, de Spiros Stathoulopoulos, Tabu  al lui Miguel Gomes – care a obţinut premiul FIPRESCI şi Premiul Alfred Bauer pentru o creaţie inovatoare, Csak a szel, regia Bence Fliegauf – Marele Premiu –, Postcards from the Zoo, în regia lui Edwin, şi documentarul Marina Abramovic- The Artist is Present, în regia lui Matthew Akers.