Sfârșitul cinema-ului în alb și negru. „Flicker”, de Theodore Roszak

2
331

Nu-mi scapă ironia faptului că Flicker, fascinantul roman despre cinema a lui Theodore Roszak, a apărut la noi în condiții grafice asemănătoare unui roman fantasy de duzină, publicat în regim independent pe Amazon de către președintele fan club-ului lui Brandon Sanderson, cu titlul bombastic Sfârșitul lumii în alb și negru. Dacă reușești să treci de acest considerabil hop, dai de un text excelent tradus de Mircea Pricăjan, care a trecut aproape neobservat la apariția sa în România, în 2008.

Romanul, publicat în 1991, pleacă de la o premisă simplă. Pe la începutul anilor ’60, studentul la UCLA Jonathan Gates ajunge în anturajul (și apoi în patul) Clarissei Swan, proprietara unui cinematograf independent decrepit (“The Classic”) și critic de film cu opinii foarte puternice. Așa își pune bazele unei educații cinematografice neobișnuite, interesată de marginal, capodopere (deja) uitate și descoperirea următorului geniu al cinematografiei. Ignoranța inițială a protagonistului e un alibi pentru Roszak să discute, cu intoxicant avânt cinefil, ecosistemul și unele dintre marile filme ale “Hollywood-ului clasic” (cu Orson Welles printre personaje) și ale cinematografiei europene postbelice.

În căutarea următorului film pe care să îl proiecteze la The Classic, Clare și Jonathan dau de urma operei lui Max Castle, un regizor german care își începuse cariera în anii ’20, în Europa, și ajunsese, înainte de război, în America, unde făcuse o serie de filme obscure, cu buget redus, înainte să dispară în explozia unei nave, în 1941. Fascinat de misterul ce-l înconjoară pe Castle, de raritatea cópiilor și de senzația de aproape supranatural disconfort pe care o generează vizionarea filmelor sale, Gates se aruncă cu toată energia sa în gaura de iepure care este viața și creația realizatorului, călătorind între America și Europa și întâlnind personaje excentrice (Zip Lipsky, un fost cameraman, pitic, cu servitorul său japonez Yoshi; Simon Dunkle, un regizor/copil minune cu ochi roz, albinos și fotosensibil; Angelotti, un călugăr dominican caterisit care nu e ceea ce pare).

De la un punct încolo, romanul începe să o ia pe arătură, în cel mai bun sens posibil, împletind firul narativ într-o conspirație ancestrală cu organizații și secte oculte, mesaje subliminale și sfârșitul lumii. Cum l-a numit Mihai Iovanel, “un fel de Pendulul lui Foucault plasat în lumea cinemaului” doar că, spre deosebire de romanul lui Eco, un joc narativ mai puțin frustrant și steril; în special pasionaților de cinema, voluptatea cu care Roszak abordează atât tehnica cât și, la propriu, miracolul cinematografului li se va părea suficientă să care în spate cele 900 de pagini ale cărții.

Cea mai însemnată contribuție a lui Roszak la canonul secolului XX rămâne The Making of a Counter Culture, carte publicată cu câteva luni înainte de festivalul de la Woodstock, care a descris și denumit o generație – autorul este creditat cu inventarea și popularizarea termenului de “contra-cultură”. In timp ce Flicker, care urma să fie ecranizată (!) de Darren Aronofsky la un moment dat și care, la 30 de ani de la apariție și 15 de când e out of print, capătă valențe noi în lumea de după pandemie, pare să rămână undeva în spate, în semi-obscuritate. Dar asta, bineînțeles, e în spiritul cărții și i se potrivește de minune.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here