„Jacky în regatul femeilor” a câștigat trofeul Comedy Cluj

0
342

Victor Rebengiuc_Trofeul de Excelenta Comedy Cluj 2014

Filmul Jacky în regatul femeilor, semnat de regizorul și scenaristul Riad Sattouf, a câștigat Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj, la gala de închidere de sâmbătă seară. Evenimentul a avut loc la Cinema Florin Piersic, în prezența a peste 700 de invitați. Gazdele serii au fost Gianina Corondan și actorul Sorin Dobrin.

Cel mai împlinit film, care transmite emoții universale și utilizează umorul în cel mai eficient mod, ca o critică socială”, potrivit juriului, Jacky în regatul femeilor a obținut și premiul pentru scenariu. Actrița Anamaria Vartolomei a primit cele două trofee Comedy Cluj în numele echipei filmului. Tânăra a jucat alături de actori celebri precum Charlotte Gainsbourg, Vincent Lacoste sau regizorul Michel Hazanavicius.

Jacky au royaume des filles / Jacky în regatul femeilor spune povestea unei unei femei autoritare din Republica Democratică Bubunne care își condamnă oponenții la spâzurătoare. În această țară „ciudată”, femeile sunt la putere, în vreme ce bărbații, îmbrăcați în robe din cap până în picioare, au îndatoriri domestice.

Lionel Baier a fost desemnat cel mai bun regizor al celei de-a 6 ediții Comedy Cluj pentru „maniera în care a condus actorii și a reconstruit epoca” în Marile unde / Les grandes ondes a l’Ouest. Filmul se concentrează pe aventurile a trei jurnaliști elvețieni în Portugalia anului 1974, când o revoluție e pe cale să izbucnească.

Premiul pentru cea mai bună interpretare a fost acordat actriței Elise Shaap pentru rolul său din Rămas bun lunii /  Farewell to the Moon. Prezent la Gala Comedy Cluj, regizorul Dick Tuinder a primit trofeul în numele actriței.

Juriul Competițiilor de Scurtmetraje, format din actrițele Andreea Vasile, Diana Cavallioti și Iulia Verdeș, au decis acordarea unei mențiuni speciale pe lângă cele două premii ale secțiunii competiționale. Filmul Studies on Hysteria / Studii asupra isteriei (Germania), în regia lui Gabriel Borgetto, “nu putea trece neobservat în economia unor scurtmetraje care au ceva de spus pe un ton atât de îndrăzneț”.

Goodman / Om Bun, de Anna Yanovskaya (Rusia), a fost recompensat cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj. Filmul spune povestea unor tineri care își apără libertatea și a unui maior de poliție care încearcă să îi saboteze. Regizorul grec Michael Felanis a primit premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj independent cu A Hardworking Robber / Un hoț muncitor. Este povestea unui hoț care decide să nu își folosească doar arma pentru a-și câștiga existența.

Debutul în regie al lui celebrului actor Mike Myers, documentarul Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon a avut cel mai mare succes și a primit unul dintre cele mai importante premii ale serii, Premiul Publicului. Myers îl urmărește pe impresarul lui Alice Cooper, prietenul lui Janis Joplin, Jim Morrison și Jimi Hendrix – îndrăgita vedetă de la Hollywood Shep Gordon.

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film, Victor Rebengiuc a primit Premiul de Excelență. Actor cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc a întruchipat memorabil personaje ca Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean.

Ceremonia de decernare a premiilor a fost urmată de proiecția filmului Pride, în regia lui Matthew Warchus. Prezentat în secțiunea Quinzaine des Realisateurs și premiat la Cannes, filmul a fost descris de IndieWire.com drept „exemplificarea perfectă a comediei”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here