Nicolae Ceauşescu se întoarce la Sala Palatului

0
412

Nicolae Ceauşescu se întoarce la Sala PalatuluiÎntr-o ironică întorsătură a istoriei, la 21 de ani de la ultimul congres al Partidului Comunist Român, Sala Palatului – locul în care Nicolae Ceauşescu şi-a ţinut nesfârşitele discursuri despre „marile realizări” ale orânduirii socialiste – va găzdui proiecţia de gală a primului film despre dictatorul român de după 1989: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, în regia lui Andrei Ujică.

Pe 28 octombrie, locul delegaţilor PCR din teritoriu şi ai membrilor Comitetului Central va fi luat de spectatori, iar sterilele discursuri despre punctele din cincinal vor fi înlocuite de un film artistic de montaj despre care publicaţia „The Daily Beast” scria anul acesta, la Cannes, că „a făcut ca majoritatea filmelor de acţiune să pară banale şi plictisitoare”.

Sala Palatului este decorul multora dintre scenele din film şi locul în care Nicolae Ceauşescu şi-a ţinut ultimul congres, al XIV-lea, în noiembrie 1989. Atunci, dictatorul a citit timp de 6 ore un raport politic întrerupt de ovaţii şi aplauze care au durat 100 de minute.

Decupat din peste 1000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de la instalarea sa la putere, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie o trilogie despre comunism din care fac parte „Videograme dintr-o revoluţie”, realizată de Andrei Ujică în colaborare cu Harun Farocki (1992), şi „Out of the Present“ (1995).

Filmul artistic de montaj a avut parte de o proiecţie specială la Cannes, în mai, şi de cronici excelente în toate marile publicaţii ale lumii. Lipsit de voice-over sau de comentarii din off, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este un eseu despre grandoarea şi absurditatea puterii, care demonstrează că imaginile de propagandă conţin în ele însele şi propria contradicţie.

Premiza lui Andrei Ujică este provocatoare: „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se cheamă Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu”.

Intrarea este deschisă publicului. Biletele pot fi cumpărate de la Sala Palatului, la preţul de 5 lei. Elevii şi studenţi au acces gratuit la proiecţie.

Din 29 octombrie, filmul va fi proiectat in Bucuresti la Hollywood Multiplex, AFI Cotroceni, Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. În ţară, va fi proiectat la Timişoara şi Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here