Filmul Cenușă și diamant/ Popiól i diament (Polonia 1958, regie Andrzej Wajda) rulează joi, 23 ianuarie, de la 19.00, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu.
Discuția de după proiecție va fi moderată de Georgiana Madin și Andrei Dudea. Intrarea este liberă.
„Al treilea lungmetraj din cariera lui Andrzej Wajda și unul dintre cele mai cunoscute filme poloneze clasice, de multe ori lăudat drept capodoperă și apoi analizat (doar) tematic, Popiól i diament/Cenușă și diamant (1958) e o dramă istorică (unii ar zice tragedie) care îşi datorează existenţa – sau măcar forma finală – unor circumstanţe fericite”, scrie criticul de film Irina Trocan, unul dintre organizatorii Cineclubului.
„Filmul lui Wajda ecranizează un roman de Jerzy Andrzejewski la zece ani după publicarea cărţii, în cel mai favorabil moment pentru a face un film onest: începând din 1956, după o perioadă de cenzură stalinistă severă, era în sfârşit posibil să se repovestească istoria recentă cu mai multe nuanţe de gri. Acţiunea e plasată în ultima zi de luptă din cel de-al Doilea Război Mondial, adică la data capitulării Germaniei – care însă nu e o victorie totală, ci marchează începutul dominaţiei sovietice.
Aşadar, schimbarea politică sugerată în Cenușă și diamant e, de fapt, schimbarea unei forme de stăpânire cu alta. Misiunea protagonistului, Maciek (Zbigniew Cybulski), e să-l ucidă pe Szczuka, un lider comunist local, deşi pe parcursul filmului e din ce în ce mai puţin convins că ucide pentru o cauză dreaptă sau că vrea să-şi trăiască restul vieţii luptând” , notează criticul.
Ce e neobişnuit la Cenuşă şi diamant e stilul, cu sursele americane de inspiraţie (cele enumerate mai sus, plus filmul noir) şi cu moştenirea pe care a lăsat-o filmelor de artă de mai târziu. Deşi povestea e cât se poate de specifică şi greu de tradus în sensibilitatea americană – e un film de război în care eroii pot cel mult să încetinească aparatul birocratic –, tuşele poetice ale lui Wajda i-au impresionat pe regizori atât de diverşi ca Andrei Tarkovski, Martin Scorsese şi Francis Ford Coppola (după cum explică aici Michał Oleszczyk – cu spoilere!). Ar fi o simplicare să etichetăm filmul drept „universal”, dar are rezonanţa unei demonstraţii că forţele istorice – de orice fel – nu le pot anihila umanitatea indivizilor. (Irina Trocan)