Bursa pariurilor la Cannes: cursa pentru Palme d’Or e foarte strânsă

Dacă anul trecut 99% dintre jurnaliştii prezenţi la Cannes au decretat competiţia mediocră, anul acesta tonul s-a schimbat la 180 de grade: cursa pentru Palme d’Or e extrem de strânsă, cum n-a mai fost de mulţi ani, iar palmaresul e greu de prezis. În punctajele zilnice din „Screen”, favoriţii sunt comedia Le Havre a lui Aki Kaurismaki – în privinţa căruia toată suflarea jurnalistică e de acord că n-ai ce să-i reproşezi – The Kid With a Bike, a fraţilor Dardenne (despre el, aici) şi The Artist, filmul mut alb-negru al lui Michel Hazanavicius (mai multe despre film, aici). Mica bijuterie a cineastului finlandez e o comedie extrem de ataşantă despre prietenia dintre un bătrân şi un băieţel african imigrant, care încearcă să-şi regăsească mama. Juriul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) şi-a dat verdictul în această seară, oferindu-i trofeul lui Kaurismaki, ceea ce confirmă ataşamentul criticii faţă de acest film aplaudat şi chiuit ca nici un altul la premiera oficială.

Puţin probabil să ia pentru a treia oară Palme d’Or (ar fi primii din istorie), însă fraţii Dardenne sigur vor pleca acasă cu un trofeu. Ar merita unul şi puştiul din film, Thomas Doret, extrem de talentat şi de expresiv. Îl concurează, la interpretare masculină, protagonistul din The Artist, Jean Dujardin (unul dintre cei mai populari actori francezi ai momentului), care are alura, amplitudinea şi carisma unui star de film mut sau Michel Piccoli, în rolul unui Papă blând care aminteşte de Ioan Paul al II-lea, în Habemus Papam. Pe gustul părţii anglo-saxone a juriului – De Niro, Uma Thurman şi Jude Law – ar putea fi şi Ryan Gosling, un şofer tăcut, dar ameninţător şi meticulos ca un ucigaş în serie în Drive, al lui Nicolas Winding Refn (Valhalla Rising). Un film de acţiune cu un aer indie care reînvie atmosfera din filmele poliţiste ale anilor 70.

Tilda Swinton, favorită la interpretare

Pe ultima sută de metri, un film foarte bun de Nuri Bilge Ceylan, Once Upon A Time in Anatolia (în care se ghicesc influenţe din Aurora şi Poliţist, adjectiv – potrivit „Screen” ) aduce câteva performanţe actoriceşti excelente. Un procuror, un comisar de poliţie şi un doctor legist conduc o echipă care încearcă să descopere locul unei crime undeva în afara unui oraş, în podişul Anatoliei. E noapte şi criminalul, purtat în cătuşe, pare să nu-şi mai amintească exact locul unde şi-a îngropat victima împreună cu fratele lui. Între căutări – discuţii tarantiniene despre iaurt şi probleme la prostată, confesiuni subtile şi un ceva care creşte între ei şi vântul ce frământă iarba ameninţător şi duios în acelaşi timp. Ceylan e de o delicateţe extraordinară în acest film şi, fiind proaspăt în mintea juriului, ar putea  lua (şi ar merita) un premiu.

Atât de disputatul Tree of Life place la nebunie părţii franceze a presei de la Cannes. Jurnaliştii principalelor publicaţii din Franţa l-au gratulat cu 6 punctaje maxime. Zvonurile din interior spun însă că  unui singur membru al juriului i-ar fi plăcut cu adevărat Tree of Life. Elegia lui Lars von Trier despre sfârşitul lumii, Melancholia, stă bine în punctaje, însă scandalul ar putea afecta (deşi n-ar trebui) judecata juraţilor, iar La Source des femmes al lui Radu Mihăileanu e menţionat de Reuters printre posibilii câştigători.

Şi Polisse, cu scenele lui intense şi foarte bine jucate, realizate în stilul lui Entre les murs (câştigătorul Palme d’Or din 2008) intră la categoria favoriţi, la fel ca şi We Need To Talk About Kevin, filmul lui Lynne Ramsay cu Tilda Swinton în rolul unei mame a cărei relaţie rece cu fiul ei duce la o tragedie. Swinton e în cărţi la interpretare, alături de Kirsten Dunst – dacă juriul nu decide să sancţioneze Melancholia pentru păcate exterioare filmului – şi (poate) Emily Browning din Sleeping Beauty.

În această seară, de la 19.15, vom vedea cum a ieşit Robert de Niro din acest embarras du choix.

Corespondenţă susţinută de