Spotul oficial TIFF 2012: să mori din dragoste de filme

0
428

  • Regie: Marian Crişan
  • Scenariu: Anca Yvette Grădinariu
  • Imagine: George Dăscălescu
  • Montaj: Tudor Pojoni
  • Sunet: Matei Mircea
  • Mixaj sunet: Marius Leftărache
  • Distribuţie: Luminiţa Gheorghiu, Adrian Titieni, George Piştereanu, Alina Grigore
  • Coordonator post-producţie: Andreea Dumitrescu, Abis Studio
  • Producător: Bogdan Crăciun, Libra Film Productions

  • Regie: Iulia Rugină
  • Scenariu: Iulia Rugină
  • Imagine: Marius Iacob
  • Montaj: Iulia Rugină
  • Captare şi mixaj sunet: Vlad Voinescu
  • Efecte speciale: Alma Cazacu
  • Distribuţie: Adrian Cucu şi Anca Hanu
  • Coordonator post-producţie: Andreea Dumitrescu, Abis Studio
  • Producător: Bogdan Crăciun, Libra Film Productions

TIFF şi-a lansat astăzi spotul oficial al ediţiei 2012 în două versiuni, ambele parodiind (ca şi afişele) ideea de „supradoză” de filme. Regizorii sunt Marian Crişan şi Iulia Rugină.

„Ideea a fost să filmăm niște declarații despre dispariția unui cinefil înrăit care și-a dat duhul din cauza vizionării excesive de filme. Sper ca asta să nu descurajeze spectatorii fanatici de la TIFF… ”, spune Marian Crişan despre spotul în care Luminiţa Gheorghiu, Adrian Titieni, George Piştereanu şi Alina Grigore deplâng dispariţia prematură a unui cinefil.

Întreaga campanie de promovare a ediţiei de anul acesta a pornit de la ideea că filmul este religia TIFF-ului şi că cei care au crescut cu filmele festivalului sunt „credincioșii” lui. Iulia Rugină „intră” în casa unuia dintre fanaticii TIFF-ului şi-l găseşte uitat în faţa proiectorului, fascinat de imaginile din Odiseea spaţială 2001. Soţia furioasă îi aruncă pe geam telecomanda, care face un salt fantastic şi ajunge…. drept în ochiul lunii.

„Am ales să avem referințe din Kubrick și Méliès pentru că sunt două dintre highlight-urile ediției de anul ăsta. Racheta din luna lui Méliès s-a transformat în telecomanda zilelor noastre. Așa că e un citat, peste fix 110 ani, al unui prim mare cineast – Georges Méliès. E un spot care vorbește în primul rând despre pasiunea pentru cinema. Și a fost făcut cu pasiune pentru cinema, așa că e cât se poate de sincer”, explică Iulia Rugină, care semnează şi scenariul.

Unul dintre elementele de culoare locală din spot este accentul ardelenesc autentic, motiv pentru care au fost aleşi doi actori din Cluj: Adrian Cucu şi Anca Hanu. Filmările au avut loc într-o singură noapte, într-o casă ţărănească din Gheorghieni, la câţiva kilometri de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here