Dan Pița lucrează la ecranizarea nuvelei „Chira Chiralina”

0
572

Regizorul Dan Piţa (73 de ani) a început pregătirile pentru următorul său film, o adaptare după celebra nuvelă a lui Panait Istrati, Chira Chiralina.

Proiectul se află în faza de pre-producţie, filmările fiind programate să înceapă la finalul lui septembrie, la Castel Film. În acest moment, se defineşte distribuţia peliculei. Eroinele sunt două frumuseţi balcanice, mamă şi fiică, văzute prin ochii fiului, respectiv fratelui – Dragomir. La porţile Orientului, în Brăila, la începutul secolului XX; cele două femei caută şi oferă plăceri, acceptându-şi destinul tragic.

Scenariul iniţial îi aparţine lui Ioan Grigorescu, care a încetat din viaţă în martie 2011, şi care a adaptat pentru marele ecran, printre altele, Felix şi Otilia (1972) şi Craii de Curtea Veche (1995). Dan Piţa a rescris între timp scenariul, ultimul draft purtând şi semnătura sa. Chira Chiralina. Povestire în trei părţi a fost publicată pentru prima dată în revista Europe”, la 15 august 1923, la Paris, în limba franceză. În română a a apărut în 1924, într-o traducere anonimă.

Filmul a primit 1.296.480 lei (circa 300.000 de euro) de la Centrul Naţional al Cinematografiei, la sesiunea din 2009. Potrivit filmneweurope.com, producător va fi Vlad Păunescu, proprietarul Castel Film. Premiera e programată pentru 2013.

Dan Piţa, regizorul unor filme precum Nunta de piatră (alături de Mirca Veroiu), Filip cel bun, Concurs sau Faleze de nisip, a lansat anul trecut Ceva bun de la viaţă, drama a doi tineri care cresc într-o lume gri, fără viitor, într-o zonă minieră a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here