Palme d’Or-ul poate avea o forţă pe care nu o egalează decât Oscarul, în lumea filmului. Pe lângă faptul că impune definitiv nume noi de cineaşti, trofeul suprem al Cannes-ului e poate singurul care le poate asigura un traseu onorabil unor filme de artă altfel sortite unui circuit restrâns în cinematografe.
Cifrele diferă, însă, în funcţie de „miezul comercial” al titlului câştgător. Un film cu notorietatea lui Tree of Life şi cu maşinăria de marketing a Hollywood-ului în spate va strânge de 10 ori mai mulţi dolari decât Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, al lui Apichatpong Weerasethakul, care rămâne un arthouse movie şi pentru cei mai deschişi la minte distribuitori.
Cea mai bună dovadă că Palme d’Or-ul aduce bani este suma încasată de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile: 10 milioane de dolari, o sumă aproape ireală pentru un film românesc care n-a avut un buget mai mare de 700.000 de euro şi n-ar fi strâns altfel – în cel mai bun caz – decât câteva sute de mii de dolari. Performanţa sa e cu mult peste cea a lui Uncle Boonmee, laureatul de anul trecut (rulează acum în cinematografele din România), care n-a depăşit încă milionul de dolari şi se târăşte lent prin box office. În lipsa premiului, s-ar fi limitat probabil la un circuit local şi regional, în Thailanda şi în alte ţări asiatice, şi ar fi avut încasări insignifiante.
The White Ribbon / Panglica albă (2009) a lui Michael Haneke are deja în buzunare peste 22,4 milioane de dolari, dublu faţă de bugetul său, iar câştigătorul din 2008, excelentul Entre les murs al lui Laurent Cantet, a reuşit să adune 27 de milioane de dolari. Dacă luăm în calcul costurile filmului – de circa 4 milioane de dolari – profitul este de invidiat.
The Wind That Shakes the Barley (2006), regizat de Ken Loach, a avut aproape 22 de milioane de dolari în conturi, la finalul traseului prin sălile de cinema. Un alt arthouse movie care ar fi performat respectabil în box-office-ul britanic şi poate în unele ţări din Europa, dar cam atât. La fel şi în cazul lui Nanni Moretti cu al său La stanza del figlio (2001), de care n-ar fi auzit mai nimeni dacă n-ar fi fost propulsat brusc de Cannes: 16 milioane de dolari încasări în întreaga lume (din care doar 1 milion în Statele Unite, potrivit „The Hollywood Reporter”).
Franţa şi Japonia aşteaptă Palme d’Or-ul
Probabil că Fahrenheit 9/11, în regia lui Michael Moore, ar fi avut un parcurs decent în cinematografe (mai ales în cele din Statele Unite) şi în lipsa unui Palme d’Or (obţinut în 2004), însă n-ar fi atins niciodată fabuloasa cifră de 222,5 milioane de dolari. Hollywood-ului visează la asta de când s-a născut – costuri infime, profit maxim – însă doar Oscarul, Palme d’Or-ul sau un marketing miraculous au puterea să o facă.
Pianistul lui Roman Polanski, care a obţinut trofeul în 2002, a avut parte şi el de încasări consistente – 120 de milioane de dolari -, încurajate şi de cele trei Oscaruri obţinute în 2003. Iar Dancer in the Dark (2000) i-a adus lui Lars von Trier peste 40 de milioane de dolari.
Teritoriile în care Palme d’Or-ul e extrem de important pentru distribuţie sunt Franţa şi Japonia, potrivit unui specialist în vânzări de la Disney, David Kornblum, citat de „The Hollywood Reporter”. Cel mai puţin contează pentru Statele Unite (dintre teritoriile mari), care a contribuit la fiecare dintre aceste filme câştigătoare cu un mic procent din încasări. Excepţie fac, evident, filmele americane laureate. E cazul, anul acesta, al lui Tree of Life, în regia lui Terrence Malick, oricum extrem de aşteptat şi în absenţa unui Palme d’Or. Probabil că negocierile cu distribuitorii sunt intense acum, însă România nu l-a achiziţionat deocamdată, deşi perspectivele sunt destul de bune.
Ultimii 10 câştigători de Palme d’Or au încasat doar 161,8 milioane de dolari în box office-ul american (mai puţin decât un blockbuster), din care 119 milioane de dolari i-au revenit doar lui Fahrenheit 9/11. Aceleaşi pelicule au strâns 369,8 milioane de dolari în restul lumii, din care 103 milioane pentru filmul lui Michael Moore, laureatul Palme d’Or cu cele mai mari încasări din istorie.
Citeşte şi:
Surpriză la Cannes: „Tree of Life” ia Palme d’Or!
Cel mai aşteptat film la Cannes, huiduit la premieră
„Tree of Life” împarte Cannes-ul în două tabere
Corespondenţă susţinută de
mi-a placut partea cu ”Uncle Boonmee, laureatul de anul trecut (rulează acum în cinematografele din România)”.
în septembrie, la Les Films des Cannes a Bucharest, filmul a rulat cu sala plina, dar nimanui nu i-a păsat prea mult de ce. raspunsul are legatura cu intrebarea pe care o pui in titlul articolului. cu siguranta exista o curiozitate pentru filmul care ia Palme D Or, dar ea trebuie sustinuta, fiindca se pierde in timp. a se vedea cu Uncle Boonmee, care a asteptat un an pentru a fi aruncat intr-un mic cinematograf. normal ca filmul asta nu va face bani, desi public pentru el exista. ( nici in America nu a fost tratat prea bine de distribuitor)
numai ca nici publicul asta nu accepta sa fie tratat in modul cum este tratat. in timp ce mai toate blockbusterele sunt lansate in aceeasi zi ca pe ecranele americane, filmele de prin festivaluri, daca sunt aduse, sunt trecute prin cinematografe. nu imi dau seama cum se procedeaza, daca distribuitorii au vreun profit sau nu, dar este foarte clar ca intentiile acestora nu au fost niciodata acelea de a face incasari decente.
azi citeam un articol intitulat ”De la Cannes la Bucuresti”, in care ni se spunea ca Midnight in Paris, Melancholia, Loverboy, The Skin I live in si Puss in boots cu Kung Fu Panda vin de la Cannes in Romania. nu, nu vin de la Cannes. ele au trecut pe la Cannes cu diferite scopuri. nu acolo ele au convins distribuitorii români că merită aduse în România. iar cele două titluri din totalul de 11 care aflam pentru prima oară că sunt aduse în România, suntem anunțați că vor veni în martie și aprilie 2012. :)) Să așteptăm până atunci și să vedem cât vor fi respectate datele. Dar totuși de ce să așteptăm până atunci? Nu înțeleg. Ok, m-am plâns destul.
Da, ai dreptate. Nu neaparat cu La piel que habio si Melancholia, ele au fost in competitie, deci se considera ca vin de acolo. Si Midnight a trecut pe acolo, in selectia oficiala, insa Puss in Boots si Kung Fu Panda nu au nici o legatura cu festivalul, au fost prezentate de PR-i in afara lui, pentru ca au prins ocazia. Si, da, martie-aprilie 2012 e foarte foarte mult. Nu stiu daca distribuitorii (nu doar cei romani) au vreo strategie anume, insa e clar ca nu castigi public daca te indepartezi de momentul „fierbinte”.
Sunt convinsa ca multe dintre ele vor rula insa inainte, la Les Films de Cannes a Bucarest.
sper.
se pare ca Tree of Life nu va rula pe ecrane, desi a fost achizitionat de MediaPRO, pentru ca nu ar avea perspective bune in box office….