„Leviathan” se impune la Cannes

0
296

leviathan

CORESPONDENȚĂ DE LA CANNES. Un nou favorit a apărut la Cannes, pe ultima sută de metri: Andrei Zvyagintsev, cu Leviathan. Regizorul rus de 50 ani a revenit Croisette după ce,  în 2011, Elena a luat Premiul special al juriului Un Certain Regard, iar în 2007, actorul Konstantin Lavronenko a plecat cu premiul de interpretare masculină pentru The Banishment. Cu The Return, a câștigat un alt premiu important – Leul de aur la Veneția, în 2009.

Leviathan urmărește lupta lui Kolya, excelent jucat de Alexei Serebriakov, cu un sistem profund viciat, în care cei ce dețin puterea pot dispune de viețile altora. Împreună cu a doua soție, Lilya (Elena Liadova), și fiul ei din fosta căsnicie, Roma (Serguei Pokhodaev), trăiește la marginea lumii, undeva în nordul Rusiei, lucrând într-un garaj și locuind pe aceeași parcelă de teren. Primarul locului, Vadim Cheleviat (jucat mai mult decât convingător de Roman Madianov) plănuiește să își facă o vilă exact pe acea bucată de pământ. Asta înseamnă să distrugă – prin manevre judecătorești , șantaj, amenințări – tot ce are Kolya. Acesta din urmă se lasă reprezentat de prietenul său avocat de la Moscova, Dimitri (starul de cinema rus Vladimir Vdovitchenkov).

„This is crazy”

Am surprins sală plină până la refuz râzând în hohote de câteva ori, însă și pe canadianul de lângă mine bătându-mă pe umăr la un moment dat și spunându-mi „this is crazy” (în timpul unei scene „clasice” primarul buhăit, corupt până în măduva oaselor, cugetând cum să procedeze exact, ce șantaj, amenințări și alte tactici mafiote să aplice), iar eu răspunzându-i doar: „Oh, a reality for many”.

Sistemul nu e neapărat Rusia, a subliniat regizorul la conferința de presă – așa ceva i se poate întâmpla oricui, oriunde. Deși, în mod clar, e și oglinda Rusiei de azi, a vieții absurde sub un astfel de sistem.

Scenele de la tribunal, cu citiri de verdicte pe repede înainte, sunt profund kafkiene. Peisajele sunt amuțitoare, muzica lui Philip Glass, cutremurătoare și perfect aleasă. Tonul ironico-satiric e contrapunctat de subtilitatea și profunzimea poetică, filosofică a stilului lui Zvyagintsev. Scena în care portretele lui Brejnev, Lenin, Gorbaciov, Eltsin etc. sunt pregătite drept țintă la o băută montană între prieteni (prin băută a se înțelege sticle întregi de alcool greu) e memorabilă.

La conferința de presă, Zvyagintsev a mărturisit că l-a bucurat foarte tare să afle că jurnaliștii străini au râs mult la film. Înseamnă că s-a înțeles ceva important: anume că nu poți rezista realității crâncene fără umor. Umorul și tragedia sunt dependente una de alta. Cât privește băutura (cât se poate bea în filmul ăsta!): „Nu vreau ca lumea să asocieze Rusia cu vodca. Și, da, la filmări s-a băut apă”, a declarat regizorul. „Și în Japonia se bea mult”, a simțit nevoia să adauge și Alexei Serebriakov.

Finanțări și cenzură

De asemeni, destul de mulți jurnaliști au remarcat faptul că filmul a fost finanțat de ministerul de cultură rus și de fondul de cinema rusesc, într-un procent de 35% din total. „Ministrul Culturii rus a văzut filmul acum două zile și mi-a declarat că îi recunoaște meritele, însă nu i-a plăcut. Ceea ce nu mă surprinde. El are ca scop să facă lumea mai bună, eu doar fac artă. Nu, nu am întâmpinat probleme de cenzură până acum. Îmi doresc să trăiesc în continuare în Rusia și să continui să fac filme acolo. Tot acum două zile i-am povestit ministrului culturii că am niște scenarii la care lucrez, mi-a zis să le trimit și să vedem”.

O jurnalistă de la „The New York Times” a fost curioasă să afle dacă noua lege referitoare la interzicerea înjurăturilor în Rusia nu îl va afecta pe el și filmul său. S-a gândit bine înainte să răspundă și a specificat că legea, dacă intră în vigoare, va fi de la 1 iulie, și filmul, dacă va fi distribuit deja, nu ar trebui să sufere nimic.

Răspunsurile  ușor cuminți și formale legate de Rusia și situația artistului de acolo nu m-ar mira să fie interpretate în altă notă de jurnaliștii prezenți. Cu siguranță, nu e ușor să produci un film în Rusia zilelor noastre. Însă, sincer, unde e ușor să o faci? „Un artist trebuie să poată lucra oriunde, nu cred că a fi artist trebuie legat de granițe”, a declarat Vladimir Vdovitchenkov. „Eu am devenit celebru jucând tot felul de escroci și parveniți, se pare că nu mi-a căzut rău”. Pe de altă parte, Alexei Serebriakov a recunoscut că e un noroc că nu s-a întâlnit el cu ministrul culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here