Spectacol umanitar pentru cascadorul Szoby Cseh

0
361

szoby-Cseh

Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România, în colaborare cu Credidam, organizează vineri, de la ora 19.00, la Arenele Romane din Bucureşti, spectacolul umanitar Oameni pentru Oameni, în vederea strângerii de fonduri pentru Szoby Cseh, internat la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, cu o suferinţă hematologică gravă. Opiniile medicilor în privinţa lui Szoby Cseh sunt „reţinute”, potrivit Mediafax.

La spectacol vor participa Alexandru Arşinel, Gheorghe Turdă, Elena Soare, Nico, Marcel Pavel, trupa Solaris, G&G for Jesus, John Diamond şi Bruno Roman. De asemenea, publicul va putea asista la momente de cascadorie cu cai, cu motociclete şi cu torţe.

Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim, la magazinele Vodafone, Orange, Domo, precum şi la librăriile Cărtureşti şi Humanitas. Preţul unui bilet este de 25 de lei, iar copiii cu vârsta sub 7 ani vor avea acces gratuit.

Szabolcs (Szobi) Cseh s-a născut pe 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultăţii, a lucrat la Circul de Stat din Bucureşti, în trupa Ganea. În anul trei de facultate, a fost cascador în filmul Dacii, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi a apărut în filmele Împuşcături pe portativ (regizat de Cezar Grigoriu), Tom Sawyer şi Huckleberry Finn (producţie franceză) şi Serbări galante (în regia lui René Claire).

Între 1967-1980, fiind primul metodist, respectiv maistru de lupte angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic Bucureşti şi apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producţie Cinematografică, Cseh a colaborat la toate filmele realizate de studiourile cinematografice române ce conţineau secvenţe de acţiune-lupte şi a executat multiple cascadorii dificile şi spectaculoase, unele fiind unicat.

Între 1999 şi 2002, a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune a peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv Amen, în regia lui Costa-Gavras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here