Adrian Sitaru duce „Arta” la Veneția. Ce filme intră în competiție

0
118

Foto_ARTA

Regizorul Adrian Sitaru se întoarce la Veneția, la șase ani după ce Pescuit sportiv a avut premiera în Venice Days, cu scurtmetrajul Artă, selecționat în Orizzonti, alături de alte 13 filme scurte. Artă are 19 minute, este o producție 4 Proof Film, 100% independentă, și îi are în distribuție pe Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan. Imaginea este semnată de Adrian Silișteanu, iar montajul de Andrei Gorgan.

Artă este un film născut din discuțiile avute în timpul dezvoltării scenariului de lungmetraj Fixeur, despre o minoră traficată sexual. Gândul că va trebui să căutăm o fată de 14 ani pentru acest rol ne-a făcut să analizăm mult mai atent ce înseamnă abuz și cât de ușor putem deveni abuzatori în numele cauzelor drepte, în numele jurnalismului de calitate sau al artei”, declară Sitaru, care semnează și scenariul

Festivalul de la Veneția (27 august – 6 septembrie), ajuns la a 71-a ediție, îi face concurență serioasă Cannes-ului, cu 55 de lungmetraje în selecția oficială, dintre care 54 premiere mondiale și una internațională. 20 dintre ele sunt în competiție, majoritatea regizate de nume râvnite de marile festivaluri.

Într-o conferință de presă la Roma, astăzi, directorul artistic Alberto Barbera a anunțat că își vor aduce producțiile pe insula Lido, în premieră, cineaști precum Fatih Akin, Roy Andersson, Xavier Beauvois, Abel Ferrara, Andrei Koncealovski, Ulrich Seidl, David Gordon Green, Andrew Niccol, Peter Bogdanovich, Lisa Cholodenko, James Franco, Alejandro Gonzalez Inarritu, Barry Levinson, Michael Almereyda, Amos Gitai, Joshua Oppenheimer.

Peste 1500 de lungmetraje au fost înscrise pentru selecție, cifră comparabilă cu cea a Cannes-ului. Una dintre premierele mult-așteptate este The Cut, filmul lui Fatih Akin retras pe ultima sută de metri din competiția canneză, în care Tahar Rahim (Profetul) are rolul principal. Filmată în șase țări, drama are ca temă „răul inerent din alcătuirea ființei umane”. Potențial de controversă are Pasolini, al lui Abel Ferrara, un film despre ultimele zile ale regizorului și scriitorului Pier Paolo Pasolini, a cărui moarte e în continuare învăluită în mister.

Festivalul se va deschide cu noul film al lui Alejandro Gonzalez Inarritu, Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), o comedie neagră despre un actor (Michael Keaton) care încearcă să monteze o piesă pe Broadway, luptându-se cu propriul ego de fost interpret al unui supererou și cu problemele din familia sa.

Pe covorul roșu vor apărea, cu siguranță, și actorii de pe afiș: Zach Galifianakis, Edward Norton, Andrea Riseborough, Amy Ryan, Emma Stone și Naomi Watts. Porția de vedete e consistentă – lista e completată de Al Pacino, Willem Dafoe, Ethan Hawke, Bill Murray, Ed Harris sau Jennifer Aniston.

Semnalul de închidere îl va da The Golden Era, în regia lui Ann Hui, un biopic al unei scriitoare chineze radicale și controversate, Xiao Hong.

Pentru prima dată, un muzician se află în fruntea juriului care va desemna câștigătorul Leului de Aur: renumitul compozitor francez Alexandre Desplat. Alături de el, vor juriza actrița și regizoarea chineză Joan Chen, regizorii Philip Groning (Germania), Jessica Hausner (Austria), Elia Suleiman (Palestina), Carlo Verdone (Italia), scriitorul indian Jhumpa Lahiri, designer-ul de costume Sandy Powell, actorul britanic Tim Roth.

Juriul secțiunii Orizzonti (dedicată filmelor inovatoare, atât lungmetraje cât și scurtmetraje) e format din Ann Hui (președinte), actrița Moran Atias (Israel), actrița și regizoarea Pernilla August (Suedia), scriitorul și cineastul american David Chase, regizorii Mahamat-Saleh Haroun (Ciad), Roberto Minervini (Italia) și criticul de film Alin Tasciyan (Turcia).

COMPETIȚIE 

The Cut, Fatih Akin (Germania, Franța, Italia, Rusia, Canada, Polonia, Turcia)
A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, Roy Andersson (Suedia, Germania, Norvegia, Franța)
99 Homes, Ramin Bahrani (SUA)
Tales, Rakhshan Bani E’temad (Iran)
La rancon de la gloire, Xavier Beauvois (Franța)
Hungry Hearts, Saverio Costanzo (Italia)
Le fernier coup de marteau, Alix Delaporte (Franța)
Manglehorn, David Gordon Green (SUA)
Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), Alejandro Gonzales Inarritu (SUA) – film de deschidere
Three Hearts, Benoit Jacquot (Franța)
The Postman’s White Nights, Andrei Koncealovski (Rusia)
Il Giovane Favoloso, Mario Martone (Italia)
Sivas, Kaan Mujdeci (Turcia)
Anime Nere, Franțasco Munzi (Italia, Franța)
Good Kill, Andrew Niccol (SUA)
Loin des Hommes, David Oelhoffen (Franța)
The Look of Silence, Joshua Oppenheimer (Danemarca, Finlanda, Indonezia, Norvegia, U.K.)
Nobi, Shinya Tsukamoto (Japonia)
Red Amnesia, Wang Xiaoshuai (China)

ÎN AFARA COMPETIȚIEI

Words with Gods – Guillermo Arriaga, Emir Kusturica, Amos Gitai, Mira Nair, Warwick Thornton, Hector Babenco, Bahman Ghobadi, Hideo Nakata, Alex de la Iglesia (Mexic, SUA)
She’s Funny That Way, Peter Bogdanovich (SUA)
Dearest, Peter Ho-sun Chan (Hong Kong, China)
Olive Kitteridge, Lisa Cholodenko (SUA)
Burying the Ex, Joe Dante (SUA)
Perez, Edoardo De Angelis (Italia)
La zuppa del demonio, Davide Ferrario (Italia)
Tsili, Amos Gitai (Israel, Rusia, Italia, Franța)
La trattativa, Sabina Guzzanti (Italia)
The Golden Era, Ann Hui (China, Hong Kong) – film de închidere
Make Up, Im Kwontaek (South Korea)
The Humbling, Barry Levinson (U.S.)
The Old Man of Belem, Manoel de Oliveira (Portugal, Franța)
Italia in a Day, Gabriele Salvatores (Italia, U.K.)
In the Basement, Ulrich Seidl (Austria)
The Boxtrolls, Anthony Stacchi, Annable Graham (U.K)
Nyphomanic Volume II (long version) Director’s Cut, Lars Von Trier (Danemarca, Germania, Franța, Belgia) 

Secțiunea ORIZZONTI (lungmetraj)

Theeb, Naji Abu Nowar (Jordan, U.A.E. Qatar, U.K.)
Line of Credit, Salome Alexi (Georgia, Germania, Franța)
Cymbeline, Michael Almereyda (SUA)
Senza Nessuna Pieta, Michele Alhaique (Italia)
Near Death Experience, Benoit Delepine, Gustave Kervern (Franța)
Le Vita Oscena, Renato De Maria (Italia)
Realite, Quentin Dupieux (Franța, Belgia)
I Spy/I Spy, Veronika Franz, Severin Fiala (Austria)
Hill of Freedom, Hong Sangsoo (Coreea de Sud)
Bypass, Duane Hopkins (U.K.)
The President, Moshen Makhmalbaf (Georgia, Franța, U.K., Germania)
Your Right Mind, Ami Canaan Mann (SUA)
Belluscone, una storia siciliana, Franco Maresco (Italia)
Nabat, Elchin MSUAoglu (Azerbaidjan)
Heaven Knows What, Josh Safdie, Ben Safdie (SUA, Franța)
These Are the Rules, Ognjen Svilicic, (Croația, Franța, Serbia, Macedonia)
Court, Chaitanya Tamhane (India)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here